Aleșii județeni au aprobat contractarea, pentru susținerea a trei proiecte, a unui împrumut de 7,5 milioane de lei, din Trezoreria Statului

Consilierii județeni au aprobat, luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de plen, contractarea unui împrumut din trezorerie, în valoare de peste șapte milioane de lei. Surpriza este că banii nu vor fi folosiți pentru ridicarea maternității de la Spitalul Județean, așa cum se dorea inițial, ci pentru alte trei obiective,

La precedentul plen a fost decisă amânarea votului pe acest proiect. Până la urmă a intrat din nou la vot, luni, la o ședință extraordinară, dar cu  modificări semnificative. Mai precis, a fost schimbată destinația banilor.

Inițial, suma de 7,5 milioane de lei se cerea pentru a acoperi necesarul de bani pentru lucrări în vederea finalizării maternității făcute pe bani europene, printr-un program transfrontalier România – Ungaria. Dar, în urma discuțiilor purtate de specialiștii de la CJ Timiș cu finanțatorul, s-a ajuns la concluzia că nu se pot suplimenta cheltuielile realizate. Din acest motiv, a fost decisă schimbarea destinației banilor.

Până la urmă, banii vor fi folosiți pentru susținerea a alte trei proiecte finanțate cu fonduri externe, Construirea a două case de tip familial, construirea a trei locuințe protejate și extinderea centrului de zi Periam, respectiv finalizarea lucrărilor la modernizarea DJ 691.

Împrumutul va fi contractat pe o durată de cinci ani de zile.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”

Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby

Meci intens, salvat de un final spectaculos. SCM USV Timişoara a învins mai greu decât o arată scorul pe Rapid Bucureşti în etapa a 5-a a sezonului regular. A fost 37-14 (11-3) pentru echipa bănăţeană. Per-total, meciul a avut încărcătură, s-a pus umărul serios, de ambele părţi, Rapidul a dat o replică bună, dar a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara trece după un meci dificil de Rapid şi rămâne prima la rugby
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare

Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

autostrada belgrad

Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

România se va putea apuca, în curând, de realizarea autostrăzii care va lega Timișoara de granița cu Serbia, singura problemă este că nu se știe dacă va avea la ce să se ”lege” de partea cealaltă. Sorin Grindeanu spune că există un acord, la nivel de state, pentru continuarea și pe partea sârbă a autostrăzii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul autostrăzii spre Moravița, studiu de fezabilitate în iunie. Va avea legătură în Serbia?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezent la Lugoj, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avertizat eventualii speculatori imobiliari să nu încerce să să crească artificial prețurile de despăgubire pentru unele terenuri aflate pe traseul viitorului drum expres Lugoj – Filiași, pe ultima sută de metri, pentru că nu vor fi plătiți. Aici, în iunie ar urma să se termine prima etapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment public de la ministrul Grindeanu: Nu pregătiți PUZ-uri pe mulți bani pe Lugoj – Filiași, nu veți fi plătiți
Vineri, 17 mai, la Ghiroda s-a făcut recepția la Dispensarul Uman Ghiroda ,,Dr. Grațian Miclăuș’’. În următoarele 2-3 săptămâni vor fi finalizate toate procedurile necesare pentru ca toate cabinetele să se mute în dispensar.  Consiliul Local Ghiroda a atribuit această denumire în onoarea doctor Grațian Miclăuș, medic primar în Radiologie și imagistică medicală, originar din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dispensar uman modern pentru locuitorii din Ghiroda
Reţeaua de canalizare din Moşniţa Nouă a fost executată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), investiţia fiind de 14,7 milioane de lei.  Lucrarea a fost recepţionată în prezența reprezentanților Aquatim, ai constructorului, ai Primăriei Moşniţa Nouă, ai ADI Apă Canal, Consiliului Județean Timiș etc. Valoarea lucrărilor de extindere a canalizării, conform procesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Moşniţa Nouă a fost recepţionată lucrarea de extindere a rețelei de canalizare
Unul din cele mai aşteptate şi memorabile evenimente organizate sub tutela UPT a ajuns la sfârşit. Au fost câteva zile extraordinare, care lansează astfel o provocare şi pe anul următor. Tech Talks by UPT, conferința de tehnologie organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, care crește de la an la an, a devenit un eveniment emblematic pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tech Talks by UPT – „AI for Humanity” a ajuns la final. Un eveniment de excepţie cu un succes răsunător
Malurile Begăi vor ajunge la fel cum erau în 1966, o zonă de care să se bucure toţi timişorenii, spun reprezentanţii USR Timiş, însoţind afirmaţia cu o fotografie din anul invocat. O zonă de odihnă, liniște și promenadă, iar nu una de care să profite doar unii.  Zona de pe malurile Begăi trebuie să redevină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş: „Pe 9 iunie tu alegi dacă vrei să redai puterea interlopilor sau dacă Timișoara va continua pe un drum corect și modern”
Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town sunt pregătite și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot învinge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retro Paradă cu mașini din anii `20, festival cu mii de flori, Caravana Dințișorului și teatru de păpuși, în weekend, la Iulius Town
Top