Operă artistică inedită, la Timișoara. Publicul, invitat să participe la realizarea unei instalații dedicate ”Sărutului” lui Brâncuși

Cea mai mare expoziție Brâncuși din România ultimilor ani, care se va deschide peste doar câteva zile la Timișoara, vine la pachet și cu o serie de evenimente conexe. Unul dintre acestea se remarcă în mod deosebit, arhitectul Florin Cobuz a regândit ”Sărutul” lui Brâncuși, va realiza jumătate din aceasta, iar în cadrul unui atelier desfășurat la Bastion, publicul va realiza cealaltă jumătate din sculptură, cu materiale puse la dispoziție de artist.

Din 30 septembrie, la Muzeul Național de Artă Timișoara vom admira cam tot ce a realizat mai bun Constantin Brâncuși. Una dintre operele expuse, ”Sărutul”, va avea o copie, reinterpretată, sub forma unei instalații de artă, realizată de Florin Cobuz. Doar parțial, pentru că timișorenii vor fi autori direcți ai uneia dintre cele două jumătăți ale instalației, care va avea nu mai puțin de 150 de kilograme.

Această instalație va fi una dintre principalele atracții ale unei serii de evenimente, care au loc la Centrul Multifuncțional de la Bastion, redeschis după ce a fost renovat. Vor fi diferite ateliere și workshop-uri de grafică și sculptură, care sunt programate de marți până duminică.

Mă bucur că avem astăzi ocazia să deschidem un șir de evenimente conexe evenimentului principal al Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023, respectiv expoziția Brâncuși. Practic, ne vom afla la punctul culminant al programului cultural și acest lucru reflectă viziunea pe care dorim să o imprimăm dezvoltării sectorului cultural timișean în anii ce vor urma.   Așa cum am ales să finanțăm și să organizăm proiecte care promovează excelența artistică, care duce la creșterea calității evenimentelor cu care Timișoara trebuie să se obișnuiască și trebuie să obișnuiască turiștii și vizitatorii, mizăm pe realizarea de evenimente de impact, cu impact major, care să aducă la oaltă multă lume. Mizăm de asemenea în contribuția pe care o avem la programul cultural pe aducerea unor evenimente sau unor manifestări de o înaltă ținută artistică și, în ultimul rând, de o mare varietate culturală și artistică. De la artă plastică, la teatru, la operă și operetă, la muzică clasică, la toată paleta de manifestări artistice care pot face obiectul unui titlu cum este cel de Capitală Europeană a Culturii. Consiliul Județean a investit și va investi în infrastructura culturală, iar nișa pe care dorim să o promovăm în anii ce vor urma și ceea ce va rămâne ca moștenire, practic, după acest an extraordinar pentru Timișoara, sunt artele plastice. Timișoara este deja, odată cu expozițiile pe care le-am avut de-a lungul anului, Paul Neagu, Romul Nuțiu, Victor Brauner, Cucuteni și, culminând, cu Brâncuși, este deja o capitală a artelor plastice, nu doar în România, a României, ci și a Europei”, spune Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Deschiderea expoziției Brâncuși e cel mai important eveniment cultural al Timișului din ultima perioadă, spune Ruxandra Adam, șefa Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT. Iar aceasta vine și cu alte evenimente.

Dată fiind anvergura acestui act artistic am considerat că ar fi cât se poate de nimerit să încercăm să aducem o mică parte din opera sa mai aproape de publicul local. Dincolo de a o vedea, de a o admira, publicul să aibă parte, să i se permită o experiență interactivă. Astfel, în aceeași zi, în care la Muzeul Național de Artă din Timișoara se va deschide expoziția Brâncuși, deschidem la Centrul Multifuncțional Bastion un atelier de mediere culturală. Activitățile se vor concentra în jurul recreării uneia dintre cele mai cunoscute opere a lui Brâncuși, și anume Sărutul, dar tot în aceeași perioadă vom avea parte de o serie de ateliere centrate în zona de grafică și de sculptură, precum și o expoziție de design vestimentar, având ca și sursă de inspirație opera marelui artist”, a spus și Ruxandra Adam, șefa Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT.

Evenimentul secundar ”principal” presupune crearea unei instalații artistice, în care ”Sărutul” lui Brâncuși e recreat. Jumătate pe calculator și printată, pentru ca cealaltă jumătate să fie creată de publicul timișorean. Fiecare are o altă culoare, opera artistului e roșie, cea a publicului e albă. O inatalație similară, după o operă Brâncuși, a fost creată de Cobuz și expusă la Dubai.

Ce este deosebit la Timișoara este că noi vom implica în procesul artistic mult mai tare oamenii decât în Dubai. Acolo erau mai multe în zona de craft, a face ceea ce un computer le spunea ca să completeze opera de artă. Acum, în Timișoara, vom pune accent foarte tare de procesul artistic. Nu știm ce va rezulta, avem o idee, ne-am făcut o impresie, însă cred că asta este frumusețea sculpturii colaborative, mai ales când o faci cu oameni neinițiați, că nu știi ce se va întâmpla la sfârșit, dar opera devine una colectivă. Sperăm să participere câteva mii de oameni la această sculptură. Marele sculptor își dorea foarte mult să simplifice procesul lui și să aducă sculptura într-o zonă de minimalism care să exprime esența ideii lui. Noi vom încerca, pe de o parte, ca jumătate din sculptură, unul dintre cele două personaje, să fie dus de noi prin modelare 3D și echipamente de sculptură bazată pe digital și să o aducem într-o zonă perfecționistă. Este o culptură sculptată de un echipament care face asta foarte precis. Cealaltă parte va fi făcută împreună cu publicul, dându-i o libertate destul de mare în a umple jumătatea de culptură, dar în același timp gândind un sistem în care fiecare să aibă o mică părticică și să nu acapareze întreg procesul”, a declarat Florin Cobuz.

Pentru a desăvârși opera, publicul va avea la dispoziție 4500 de bețe colorate și sculptate, puse la dispoziție de organizatori. Va fi oferit accesul la mai multe bancuri de lucru, bețele fiind produse dintr-un material compozit.

Un alt eveniment deosebit, legat de deschiderea expoziției, este prezentarea unei colecții de modă, realizată de Flavia Nistor, un designeu vestimentar, care activează în cardrul Universității Bedfordshire și care are ca și temă… Brâncuși. Sunt cinci piese care au fost prezentate în cadrul Bridget Fashion Week la Londra.

Colecția MENA de Modă este un „capsule collection”. A fost prezentată la Bridget Fashion Week în Londra. Bineînțeles, are ca temă opera lui Brâncuși. Este intitulată ”Tu Brâncuși”, adică e dedicată lui Brâncuși și este inspirată din opera sculptorului român. După cum s-a spus mai devreme despre implicarea publicului, ce este esențial și inovativ, ar spune, în cadrul expoziției MENA, sunt etapele, cercetării de la inspirație inițială a operelor lui Brâncuși la ținutele finale. Este un proces transparent, practic voi expune tot research-ul, tot design development, texturi, proporții, toată esența preluată pe cum și mesajul operelor lui Brâncuși preluate și transbuse în design vestimentar contemporan”, a spus Flavia Nistor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
50 de pacienți oncologici din județul Timiș participă în acest weekend la o excursie gratuită la Sibiu, un eveniment organizat de Centrul de Suport Oncologic „Nu Ești Singur”, în parteneriat cu clinica OncoCenter Timișoara. Ajunsă deja la cea de-a IV-a ediție, această inițiativă a devenit o adevărată tradiție a asociației și o zi așteptată cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viața, dincolo de diagnostic: zeci de pacienți oncologici, într-o excursie dedicată bucuriei de a fi împreună
CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.