Opera realizată de Virginia Baz Baroiu, prezentată la Muzeul Național de Artă Timișoara

Muzeul Național de Artă Timișoara anunță deschiderea expoziției „Cerul, Pământul și Cuvântul. O retrospectivă Virginia Baz Baroiu”, care va putea fi vizitată în Galeria Ioachim Miloia, în perioada 10 aprilie – 28 iulie 2025. Această expoziție de amploare aduce în prim-plan opera uneia dintre cele mai longevive artiste din Banat, punând în valoare atât creațiile sale, cât și contribuția sa esențială la viața artistică din România.

Născută în 1932 la Cernăuți, Virginia Baz Baroiu a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, formându-se sub îndrumarea unor profesori renumiți, precum Corina Lecca, Titina Călugăru, George Löwendal și Adina Paula Moscu, colegă de generație cu artiști precum Georgeta Năpăruș și alții. Și-a făcut debutul în acuarelă în anul 1957, dedicându-se cu exclusivitate acestei tehnici, pe care a abordat-o într-un stil unic și inconfundabil. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1958, an în care s-a stabilit în Timișoara. Aici, artista a devenit o prezență marcantă în peisajul cultural local, atât ca pictoriță, cât și ca profesoară de arte, influențând generații întregi de artiști.

Selecția curatorială din cadrul expoziției propune o incursiune în universul artistic al Virginiei Baz Baroiu, incluzând lucrări din colecții publice și private, precum și din patrimoniul Muzeului Național de Artă Timișoara. „Evenimentul subliniază importanța recuperării și arhivării unei pagini esențiale din istoria recentă a artei românești, evidențiind contribuția artistelor la dezvoltarea artei moderne și contemporane” declară Alexandru Adrian Iovescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

„Expoziția este parte a unui demers mai larg de contextualizare a creației artistice feminine din România. O adevărată pagină a istoriei artei recente, creația Virginiei Baz Baroiu transcende stiluri și teme complexe, dinspre figurativul neoclasic cu valențe orientaliste și tușe post impresioniste către realismul socialist, diferite nuanțe ale expresionismului sau suprarealismului, exprimate în contexte compoziționale în care experimentul cromatic stă la baza alcătuirii unui mesaj cu valențe lirice” subliniază Andreea Foanene, curatoarea expoziției. Prin această inițiativă, publicul va avea ocazia să descopere o altă versiune a impactului și semnificației creației feminine într-o Europă aflată în continuă schimbare.

Pe lângă expunerea operelor Virginiei Baz Baroiu, programul expozițional va include evenimente conexe, precum conferințe, tururi ghidate și discuții menite să aducă publicul mai aproape de opera artistei și să faciliteze o mai bună înțelegere a rolului artei feminine în România.

Această expoziție reprezintă o redescoperire culturală și o reafirmare a Muzeului Național de Artă Timișoara ca promotor al artei locale și naționale, contribuind la consolidarea unei punți între trecut și prezent, între artistă și comunitate.

Expoziția este realizată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 10 aprilie 2025 la orele 18:00, iar accesul publicului va fi posibil pe întreaga durată a evenimentului. Vă invităm să descoperiți opera Virginiei Baz Baroiu și să explorați universul său artistic profund și sensibil.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Lungulescu Tudor a spus: (aprilie 12th, 2025 at 12:01 )

Dorim DIstinsei Doamne Virginia Baz Baroi multa sănătate, pentru a ne răsfața vedrea si imaginatia , in continuare mulți ani de acum în colo , cu tablouri , ce vor incununa o viata de exceptie dedicata promovării culturii române.
Cu deosebita si aleasa considerație familia T.Lungulescu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.