Ați auzit de alba-neagra, sigur că da. Demult, pe la începutul anilor 90, niște pungași curățau de bani românii veniți din străinătate prin parcările unde opreau să folosească WC-ul și senvișul. Apoi prin oboarele patriei, învârteau bila sub trei pahare tocmind unul de-ai lor să joace rolul prostului, ca mai apoi să fie amatori gârlă să-l însușească natural. Puțini ani mai târziu, câțiva escroci au găsit pe unul ca Stoica de la Cluj să capitalizeze toată ura românilor, luîndu-le banii după ce i-au făcut să creadă că leul lor depus la Caritas puiază opt. Unii au pierdut averi, apartamente, munca de o viață, dar minte tot nu le-a rămas.
Schema a fost folosită apoi de niște securiști escroci, finisând-o sub forma unui fond de investiții, dar „electoratul” tâmp cam tot ăla era de credea că același leu putea face măcar cinci, dacă nu opt. Faptul că la numai câțiva ani au repetat căderea în capcană arată câtă minte a putut să aibă acel specimen de cetățean al unui stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Bun, fenomenul nu a pierit. Alți deștepți, căci escroci nu le mai puteam zice după ce am stabilit că clientela votantă era ea idioată iremediabil, au făcut avere împrumutându-se de la bănci sortite falimentului, dar băncile erau de stat și paguba a fost suportată tot de românul de rând.
După aceste „distracții” de început de democrație treaba s-a cam stabilizat. Mai de modă veche au rămas păcănelele, dar fenomenul larg s-a mai șlefuit nițel sub formă de marketing electoral. Niște escroci politico-genetic legați de cei din mijlocul anilor 90 au încercat să păstreze clientul de alba-neagra în aceeași formă de alfabetizare astfel ca anunțul unei pensii majorate cu 40% să nu bată la ochi când va fi el făcut mulți ani mai târziu. În mod firesc, un om normal la cap s-ar întreba de unde i-ar da statul acești bani când e încovoiat de împrumuturi, dar ei nu și nu, încăpățânați să joace din nou și din nou din patru în patru ani la Caritasul politic.
Escrocii cu majorarea de 40% arătau o evidentă disperare, căci alți escroci încercau să le arate clienților de viață bună dusă degeaba că se poate trăi mișto doar din patriotism, ca și cum ai bea aer. Ideea a prins, ceea ce arată că un Caritas și-acuma ar face ravagii, la cât de temeinic s-a tâmpit românul de rând. Viața a arătat că în anturajul acestor escroci de mare talie au trăit tot acest timp și alții mai mici, mascați în „negustori” cumva de treabă, care și ei ne-au ispitit cu ipoteza unui vot dat răului mai mic, dar zglobiu.
În tot acest timp, niște tipi mai obișnuiți cu munca secole la rând în țările lor nu-și revin văzând cum poate cineva trăi atât de lejer fără să se întrebe cum de consumă mai mult decât produce. Nici nu-i poate da afară din casa comună, căci poate le-o vandalizează. Nici nu-i poate lăsa să trăiască așa pe mai departe, inconștienți, pe împrumut. Asta e problema lor, și-o vor rezolva prin criterii de frânare a deficitelor în țări mai vioaie la cheltuială și mai balcanice în gândire, escrocii noștri se vor adapta pentru a nu dispărea din schemă, dar tristețea rămâne tot la noi. De ce gândim atât de încet, uneori chiar deloc?
Comentarii prin facebook