SCM Timişoara traversează cel mai slab sezon, dar nu renunţă: „E o minune că ne-am descurcat în tot acest timp”

Echipa de baschet a oraşului trece prin momente mai puţin plăcute. Este pentru primul sezon după mult timp când ratează apariţia în play-off, se află la a cincea înfrângere consecutivă şi acum va lupta pentru menţinerea în prima ligă. În plus, antrenorul Dragan Petricevic, care a adus medalii naţionale pe Bega şi singurele două Cupe ale României părea tentat să plece, pentru a crea un şoc la echipă, doar că în acesta situaţie nu este timp nici pentru şocuri.

Despre situaţia echipei a vorbit pentru de.Banat.ro, managerul secţiei, Sergiu Paşca.

Bani puţini de la club, investiţii multe din privat

„Acum, toată lumea vede acest sezon slab şi uită cum eram în anii anteriori. Sincer, era cumva de aşteptat să ajungem şi aici. Eu şi Dragan Petricevic am încercat să avertizăm conducerea clubului că aici se va ajunge, dar nu am fost ascultați. Tot ce vă spun acum nu este o scuză ci să realizaţi că Dragan a făcut minuni sezoanele astea, iar acum toate i se sparg în cap lui. Nu merită asta. Merită respectul şi susținerea timişorenilor pentru tot ce a făcut pentru acest oraş, pentru baschetul din Timișoara.

Nu poți să faci minuni în fiecare an cu un buget limitat, în timp ce celelalte echipe îşi cresc bugetul în ficare sezon. În anul 2021, când am venit ca manager al secției de baschet, am avut un buget de la Primărie de 3.600.000 RON. Atunci am aflat ca secția de baschet primea în fiecare an cel mai mic buget dintre cele 3 secții ale SCM. Pe ce considerente nu-mi, sunt clare nici acum. Nu prea am primit un răspuns clar. Baschetul are de două ori mai multe meciuri decât handbalul și de 4 ori mai multe decât rugby. Singurul răspuns a fost ca ei sunt mai mulți decât noi!

Bugetul mai sus menţionat, și în general, se referă la toți banii secției. Aici intră: salariile jucătorilor și staff-ului, echipele de juniori, taxe, transport, cazare, masa etc. Sunt echipe în LNBM care au buget de salarii și buget de cheltuieli.  Principalul obiectiv trasat de Consiliu de Administrație al clubului a fost atragerea de sponsori privați.  Dragan a reușit să aducă alături de noi compania Ohma (Winsed.swiss) care a devenit principalul sponsor. A urmat Mozart Bet adus de Dragan pe relaţii personale, cât și Visaj Apartments şi UVT. Eu am reușit să apropii de echipă afaceri locale, Rembka, Black Auto, Farmacia Roz, Pro LED Show, Dopo Poco, Smart Body. Sezonul acesta a venit alături de noi si Mewi, care ne-a ajutat foarte mult să depăşim periodele dificile financiar. Sper că nu uit pe nimeni! Fără banii aduși din sponsorizări eram la retrogradare din anul 2021.

Trebuie menționat că nu aveam voie să plătim mai mult de 2900 de euro brut salarii din banii de la Primărie, datorită unui ordin de la Curtea de Conturi. Această decizie a fost menținută până în data de 01.01.2024, când a apărut legea prin care cluburile primăriilor pot plăti 6000 de euro / brut din banii primiți de la Primarii. Cu bugetul alocat de Primărie ( 3.600.000 în 2021, 3.800.000 în 2022 și 4.100.000 în 2023) ne-am situat printre codaşele LNBM raportat la bugetul alocat de primării.
Doar banii aduși din sponsorizări și inspirația și experienta lui Dragan a făcut ca în sezoanele precedente să ne depășim condiția, ajungând de fiecare dată în play-off.

Pe aceasta cale le mulțumim partenerilor noștri care au fost alături de noi toți acești ani și mai ales le mulțumim că au avut încredere în noi!  Dar cum nu poți sa faci minuni în fiecare sezon pe aceeași bani, am ajuns în aceasta situație.”

Taxe mai mari, jocuri mai multe, bani mai puţini, greaua moştenire

„În 2022-2023 au crescut preturile și taxele la salarii, undeva la 25%- 35% . Nu am primit această diferență. Ca să ne menținem pe linia de plutire am adus mai mulți bani din privat. Dar am ajuns să folosim acești bani ca să acoperim minusurile din bugetul primăriei, în loc să îi folosim ca să creștem performanţa sportivă, adică să aducem jucători mai valoroși. Ca un exemplu, la începutul acestui sezon mai aveam rămași în bugetul de la Primărie doar bani de salarii, aşa ca restul cheltuielilor am fost nevoiți să le acoperim din surse private. A fost o perioadă foarte grea, dar am trecut peste, doar datorită lui Dragan și mie care am reușit sa aducem mai mulți bani din privat.

Participarea în Alpe Adria Cup a fost susținută exclusiv din banii aduși din privat. Aici am reușit sa ajungem în marea finală, dar ştiţi cum s-a pierdut acel joc. Am fost singura echipă din Timișoara care am participat în cupe europene. Am reprezentat Timișoara în Europa, am adus în bătrâna sala “Olimpia“ echipe din Croația, Slovenia, Slovacia, Austria, Cehia, chiar în anul în care orașul nostru era Capitala Culturala a Europiei. Totul fiind suportat din privat.

Am auzit că pe vremuri se făcea performanţă pe burta goală și noi nu suntem în stare să facem același lucru cu mai mulți bani! Poți să zici asta doar dacă ești rău intenționat sau nu ai auzit în viaţa ta de rata inflației care îți modifică bugetele considerabil. În 2019, clubul avea un buget de 18.000.000 RON (împărțit la 3 secții). Având în vedre salariile și preţuri din acea vreme, vă las pe voi să judecaţi… În 2024 bugetul clubului este de 18.000.000 (împărțit la 3 secții). Interesant, nu?

Partea bună acum este ca salariile sunt la zi. Nu există datorii la jucători. Ceea ce ne-a ajutat mult, am folosit această stabilitate în favoarea noastră. Jucătorii știu ca aici se plătesc salariile și nu sunt întârzieri, chiar dacă salariile nu sunt aşa mari ca la alte echipe din LNBM. Am moștenit multe procese din vremea în care manager de secție era Ilie Triţoiu. Banii pe aceste procese au fost plătiți din banii secției, diminuând și mai mult posibilitățile financiare.”

Rezultate bune la juniori, marketing, spectacole garantate acasă

„Trebuie să amintesc și de partea de juniori. Împreună cu Dragan am reușit sa resuscitam sectorul juvenil din Timișoara. El s-a implicat foarte mult la juniori reușind sa unească aproape toate cluburile de juniori din Timișoara. De aici a rezultat generația de U13, o generație care are mult potențial. Să nu uităm de cei doi jucători, Horga și Stanciu, promovați la echipa de seniori care au adus o medalie de bronz la U18. În acest sezon avem două echipe de juniori, U13 și U15, și o echipă de seniori care activează în Liga secundă, Liga 1. Fără ajutorul UVT nu reușeam să susținem echipa de Liga 1. Ei şi-au manifestat interesul de a susține acestă echipă și le mulțumim pe aceasta cale. Această echipa este foarte importantă, este un liant între juniorat și echipa de seniori, necesara pentru tranziția juniorilor spre echipa de seniori.

Trebuie să amintesc aici și de fenomenul pe care l-am creat în jurul echipei. Am reușit să atragem multi tineri, copii, alături de Toate acestea au fost posibile datorita „marketingului”! Marketingul a fost susținut tot din surse private! Am reușit să cumpărăm (încă nu sunt achitate , sunt achiziționate în regimul rent to buy ) două panouri LED, pentru afișarea sponsorilor. Auzeam voci care îmi ziceau de ce arunc banii pe marketing, în loc să aduc jucători mai buni. În ziua de azi, dacă o echipă nu are o identitate online este egală cu zero. Doar noi și încă 2, 3 echipe din LNBM nu avem panouri LED care să înconjoare terenul.
Pe partea de online secția de baschet a întâmpinat o mare problemă. În momentul în care Dragan i-a luat locul lui Ilie Triţoiu ca manager de secție, pagina de Facebook a echipei a dispărut. Mai concret, fosta conducere a refuzat să dea parola de la pagina de Facebook către Dragan, motivând că e pagina facuta de ei, ei fiind angajaţii clubului (pagina avea peste 5000 de urmaritori ), aşa că a fost creată o nouă pagină. Când am preluat eu secția, pagina avea sub 1000 de urmăritori, acum are 3.500!

Am reușit să creăm un Fun Experience în jurul meciurilor noastre: concursuri, DJ, premii, dansatori, mascota (mulțumesc Gabriel) şi multe altele. Nicio echipă din Timișoara nu face aşa ceva. Și partea asta a fost susținută din privat plus voluntariat. Pe această cale le mulțumesc voluntarilor care ne-au ajutat/ ne ajută. Fără voi nu eram aici. Ar mai fi multe de zis!

Speranţa moarte ultima!

„Tot ce am făcut până acum este umbrit de acest sezon, în care nu a ieșit nimic. Aş putea spune, cum zic toți prin Timișoara, că suntem în nota sportului din orașul asta. Dar nu e aşa… noi nu suntem în nota asta, noi ne-am luptat tot timpul să devenim mai buni, nu am renunțat, am creeat ceva frumos! La meciul de acasă cu Vâlcea am văzut foarte mulți copii care vin la meciuri, care iubesc acest sport. Asta mă face fericit! Nu o sa renunțăm, vom lupta până la final!”

Între timp, echipa se pregăteşte pentru seria cu CSM Ploieşti. Până atunci, alb-violeţii se vor pregăti unde vor apuca, Sala din Dacia, sau chiar şi la Buziaş, pentru că sportul în Timişoara nu este prioritar. Este excepţional când ne pozăm cu trofee şi jucăm în finale europene, vezi cazul Lugojului, dar mai ales la greu nu e niciodată coadă la cluburile timişorene.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Radu a spus: (aprilie 2nd, 2024 at 11:25 )

Desi nu sunt un bun cunoscator al fenomenului as putea totusi sa ridic cateva semne de intrebare asupra articolului:
– incepem cu bugetul. In momentul in care ati preluat aceasta functie nu stiati de problemele privind acest aspect? De ce ati acceptat atunci conditiile? De ce nu ati iesit atunci sa faceti aceste afirmatii, ci doar acum cand stam sa retrogradam?
– participare la ALPE ADRIA CUP – In afara de faptul ca s-au cheltuit o buna parte din bani, daca este cineva curios si rasfoieste, va observa ca este un fel de cupa ultimelor clasate de prin campionatele respective, 16 echipe din 6 tari mai exact. Nu stiu daca este vreun motiv de lauda sa spui ca te-ai calificat intr-o finala a codaselor, iar in campionat esti mana moarta.
– juniori: In momentul in care „s-au unit cluburile” si au facut performanta, remarcabila se poate spune, si au castigat locul 3 la CN U18, sub antrenorul Toroman Radenko, anul urmator, nu s-a mai dorit ca acesta sa continue la echipa? De ce?
– Horga si Stanciu de ce nu sunt jucati la echipa mare, si sunt promovati doar cu numele. Cate minute de joc au prins?
Si ma opresc aici, pentru a nu plictisi audienta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic

Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.