Astăzi se împlinesc exact 166 de ani de la ceea ce am numit Unirea Principatelor Române sau, într-un limbaj mai uzual, Mica Unire. Iniţial a fost de fapt o uniune personală, Alexandru Ioan Cuza fiind ales domnitor atât în Modova, cât şi în Ţara Românească, cele două provincii având în continuare guverne şi parlamente separate. Şi asta până în 1862, atunci când Cuza a reuşit unirea politică pe deplin, prin instituirea unui singur parlament şi a unui unic guvern.
Astăzi, în toată ţara, politicienii se vor întrece în discursuri sforăitoare, se vor încinge hore şi mulţi pumni se vor izbi patriotic în piept. Tot astăzi, un suprem şarlatan căruia unii îi spun “preşedintele ales” a anunţat că o să încingă o horă cu poporul într-un parc din Capitală. Cel care a învăţat la istorie că, pe vremuri, “Danemarca se numea Dacia”, probabil va povesti că “Mica Unire” este rodul luptei neprecupeţite a dacilor cu străinii din Vestul Europei, eventual chiar şi cu reptilienii. Va fi şi un prilej de imprecaţii la adresa globaliştilor, progresiştilor şi “sorosiştilor”. Că aşa e istoria alternativă pe care a învăţat-o individul la cursurile sale de istorie la fără frecvenţă.
În fapt, lucrurile au cam stat total altfel. Unirea a fost făcută de patrioţi cu fapta, nu cu vorba, precum impostorii securişti de azi, care se dau patrioţi şi “suveranişti”. Unirea din 1859 a fost făcută, în cea mai mare parte, de generaţia ajunsă la vârsta maturităţii a tinerilor “paşoptişti” ai Revoluţiei din 1848. Cine erau aceştia în cea mai mare parte? Tineri de boieri, care se întorceau de la studii din Vestul Europei, de unde aduceau cu ei idei liberale şi progresiste. Atunci li spunea în derădere “bonjurişti”. Azi ar fi progresişti, tefelişti sau chiar “sorosişti”.
Erau cei care aduceau ideile iluminismului într-o ţară încă feudală, aflat în întunericul dogmatismului şi obscurantsimului, la care face recurs chiar şi acum “preşedintele ales”. Mai mult, mulţi dintre acei tineri erau şi masoni. Ce deviză aveau paşoptişţtii? “Dreptate şi frăţie”, derivată din „Liberté, Égalité, Fraternité”, emblema Revoluţiei Franceze.
Din exterior cine a susţinut Mica Unire? Franţa lui Napoleon al III-lea, în primul rând, dar şi Germania (Prusia pe atunci), adică cei doi stâlpi ai Uniunii Europene de azi. Cine se împotrivea? Rusia şi Turcia (Imperiul Otoman), ţări către care se uită “suveraniştii” de azi. Pe scurt, dincolo de răgetele patriotarde de azi, şi “Mica Unire” a venit prin idei, dar şi ca susţinere directă dinspre Vest şi s-a împotrivit Estul. Dar vorba “celui mai periculos om după Iisus Hristos”, cum l-a descris acelaşi şarlatan pe Mihai Eminescu: “Toate-s vechi și nouă toate”.
Comentarii prin facebook