Președintele Klaus Iohannis a plecat neplăcut. Putea să plece mult mai plăcut, chiar dacă ne bucuram să-l vedem cum pleacă, chiar dacă vărsam o lacrimă după realizările mandatelor sale. Vom fi răi dacă spunem că e doar un Ficus, că nu a făcut nimic, că a dormit, că a jucat golf, că a vorbit în ungurește, că a desemnat premieri de o anumită calitate, că a concediat procuror șef DNA și câte altele, dar putem vedea și saltul economic al României în perioada sa. Vom spune iarăși că asta nu el a făcut-o, că premierul administrează treburile, dar totodată suntem obișnuiți să credem că în țara asta cineva veghează să fie bine din cea mai înaltă poziție a statului, într-o perioadă nu ușoară, mai ales în al doilea mandat.
Cu siguranță îi vom ridica statuie după statuie lui Klaus Iohannis apreciind munca sa prin comparație cu ce va veni la Cotroceni, poate, după alegerile din luna mai. Dar mai ales cu ce putea să vină la alegerile din 2019 și chiar 2014. S-a discutat mult și inutil despre plecarea sa. Klaus Iohannis trebuia să plece nu pentru că a nenorocit țara asta, deși nu i-au ieșit multe, mai ales România Educată. Klaus Iohannis trebuia să plece, dar nu pentru că nu mai suportam noi încă două luni cu el la Palatul Cotroceni și nici pentru că i-au expirat mandatele și trebuia să arate cuiva că nu se agață de o funcție.
Klaus Iohannis trebuia să plece din rațiuni de strategie electorală. Din toate motivele din lume, Klaus Iohannis nu mai avea de ce să întârzie plecarea pentru a nu rămâne în memoria noastră ca omul care a contribuit la facilitarea unei succesiuni cumplite și dezastruoase pentru viitorul României. Președintele demisionar a scutit electoratul de un cadou de câteva procente bune pentru Călin Georgescu. Vă imaginați cum ar fi arătat campania electorală pentru prezidențialele repetate desfășurată în paralel cu referendumul de destituire, cât freamăt, cât zbucium? Cum tot răul de pe lumea asta s-ar fi adunat în procente poate decisive pentru delirantul candidat al izolaționiștilor.
Dacă va rămâne el candidatul coaliției PSD-PNL, Crin Antonescu are de câștigat cel mai mult, are o tihnă să candideze fără presiunea unui președinte eșuat prin felul urât cum și-a trăit finalul politic. Cu sau fără Ilie Bolojan încă în cărți pentru Cotroceni – nu știm încă – coaliția măcar nu mai oferă campaniei lui Călin Georgescu energia și fermentul mobilizării electoratului său până la alegerile din mai. Dar aduce și seriozitate printr-un președinte interimar venit parcă din afara găștilor de partid, bun administrator, mai harnic și sigur nu mitoman sau cleptoman.
Din acest motiv este bine că a demisionat președintele Klaus Iohannis. Nu a fost cel mai toxic președinte pentru România. E greu să spui că a fost cel mai bun, dar am impresia că nu știm toate opțiunile pe care le avea atunci când ne-a supărat prin decizile sale luate ca președinte. A avut o imagine mult mai bună afară, mult mai bună decât cea pentru uzul intern. Când ștergem pe jos cu el pentru felul cum și-a conturat imaginea de președinte, să ne uităm ce stă să vină după viitoarele alegeri. O catastrofă și câteva variante considerate acceptabile. Avem un nume de candidat cu șanse care ar putea să se ridice deasupra unui Klaus Iohannis? Poate unul. Poate.
Comentarii prin facebook