„Fără PSD!”. Este poate cel mai cunoscut slogan al lui Klaus Iohannis, cel care pe vremuri căuta pe sub masă „elefanţi” într-o şedinţă a Guvernului Grindeanu sau într-o geacă roşie participa la protestele pro-justiţie. O tempora, o mores! În timp, s-a dovedit că sloganul de mai sus are legătură cu realitatea precum o presupusă lozincă a lui Vladimir Putin: „Pace şi democraţie!”. În fapte „Fără PSD!” s-a tradus în cei mai mulţi premieri PSD numiţi de vreun preşedinte şi o frumoasă prietenie între Iohannis şi cel mai nociv partid din istoria post-decembristă.
Demisia de ieri a lui Klaus Iohannis s-a produs nu doar mai târziu decât trebuia, dar a venit fără nici cea mai mică onoare. Respectiv, pe fondul angoasei că va fi suspendat din funcţie. De altfel, toţi cei zece ani petrecuţi la Cotroceni au fost sub semnul prudenţei de-a nu cumva să se ajungă la vreo suspendare. Astfel că a acceptat tot felul de compromisuri, începând cu destituirea Codruţei Kovesi. Nu a făcut-o în interes public, ci strict pentru confortul său personal.
Spun că demisia a venit mai târziu decât trebuia, fiindcă în această perioadă în care şi-a prelungit şederea la Cotroceni, valul aşa-zis suveranist, pe fond însă contrar tuturor intereselor României şi total anti-patriotic, a crescut exponenţial. O creştere care i se datorează într-o foarte mare măsură, poate chiar determinantă.
Peste ani, cel mai probabil despre Iohannis o să se reţină ca despre un preşedinte indolent, de-o comoditate dusă la extrem şi un rob al luxului, amintind de împăraţii Bizanţului. (Sunt epocale relatările despre exigenţele privind vasele de toaletă, care trebuiau să fie mai înalte decât cele obişnuite.)
Caz particular, PNL, partidul care l-a propulsat la scaunul de preşedinte, a fost pur şi simplu ridiculizat, aproape anulat, de Iohannis. Atât prin decziile pe care le-a luat pentru partid, cât şi prin preşedinţii ridicoli pe care i-a impus: Alina Gorghiu, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă. Asta în paralel cu ranchiuna pe care o avea la adresa altora, caz concret Ilie Bolojan.
Chiar şi în ziua în care şi-a anunţat demisia, Iohannis a mai făcut o nefăcută. (Românii ar spune că a dat cu mucii în fasole.) Mă refer la decizia de a decora trei judecători CCR, în frunte cu preşedintele Marian Enache, fost colaborator al Securităţii, potrivit mai multor surse. Ori CCR este probabil cea mai toxică şi politizată instituţie din România, care a produs un imens rău ţării. Iohannis pleacă însă fără să spună care au fost motivele pentru care s-a ajuns la o soluţie de ţară bananieră, respectiv anularea alegerilor.
La urma urmei, orice persoană publică, la capăt de drum, este evaluată prin ceea ce a lăsat în urmă. Ori Iohannis a lăsat în urma sa o ţară nefuncţională, instituţii aflate în disoluţie şi peste toate acestea o mare bombă nucleară numită Călin Georgescu. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
P.S. Trebuie spus aici că, totuşi, în privinţa politicii externe, inclusiv a agresiunii Rusiei în Ucraina, abordările lui Iohannis au fost în general corecte.
Comentarii prin facebook