Nu, nu mă refer în titlu la cei 111.085 de timişoreni (69,19% dintre cei cu drept de vot) care l-au votat duminică pe Nicuşor Dan. Au fost oraşe care şi-au adus un obol mai important la această victorie asupra întunericului şi răului. Dar Timişoara a fost din nou decisivă, aşa cum a fost şi în 1989, atunci când de aici a început revoluţia împotriva celei mai sângeroase dictaturi din vechiul lagăr comunist. Fără implicarea decisivă a Timişoarei, România se întorcea cu cel puţin 35 de ani în urmă, aruncând la gunoi sacrificiile făcute în aceşti ani şi deraind grosier de la drumul bun pe care am ajuns.
Şi nu mă refer în mod special nici la faptul că, imediat după anularea turului II al alegerilor de anul trecut, de aici a venit prima propunere ca Nicuşor Dan să candideze la preşedinţia României. Mă refer la Iniţiativa Timişoara şi alte organizaţii civice care au făcut această propunere chiar pe 6 decembrie 2024, la câteva minute după anularea alegerilor de către CCR.
Adevăratul declic al acestor alegeri s-a întâmplat însă pe 9 aprilie, atunci când USR a decis să „întoarcă armele” şi să renunţe la candidatura perdantă a Elenei Lasconi şi să-l susţină pe Dan. Decizie dureroasă, dar necesară. Ori marele artizan al acestui „puci”, cum l-au numit unii, a fost Dominic Fritz, cel ales de timişoreni să-i conducă. La acea vreme, USR a pus interesul ţării deasupra interesului de partid, iar timpul le-a dat dreptate liderilor partidului care au făcut această mişcare. Vă amintiţi, probabil, câte înjurături şi-au luat la acea vreme!
Nu vreau să spun că USR a avut un aport esenţial în victoria lui Nicuşor Dan în turul II. Dar a avut un rol determinant pentru a-l duce pe Dan în finala prezidenţială. Bun, o să spună mulţi, că nu era nicio problemă, era Crin Antonescu în turul II şi ar fi câştigat la fel ca Dan. Nimic mai fals! Antonescu pierdea alegerile cu brio. S-a văzut şi de pe Marte că românii s-au mobilizat în turul II împotriva sistemului, PNL şi PSD nemaiavând nicio tracţiune. Unii, mai mulţi, au vrut să rămânem în Europa, alţii, mai puţini, dar trebuie să recunoaştem că înfiorător de mulţi totuşi, au vrut să arunce ţara în aer, au votat pentru o fără precedent sinucidere colectivă.
Ori Antonescu era o figură emblematică a sistemului. Îl anunţase premier pe Marcel Ciolacu, unul dintre cei mai detetstaţi politicieni. Nu mai discut de discursul cu multe tente AUR-iste. Era imposibil ca Antonescu să provoace acea emoţie colectivă, acea mobilizare care l-au făcut învingător pe Nicuşor Dan. În mod cert aveam o prezenţă mult mai mică la urne, iar Simion ar fi câştigat alegerile, cel mai probabil la o diferenţă de scor mai mare decât cea cu care a pierdut în faţa lui Dan.
Drept urmare, pe firul logic, putem spune că timişorenii prin Dominic Fritz, au salvat încă o dată România de la dezastru. Unul care, foarte probabil, de această dată era ireparabil. Nu mai discut că România ajungea să fie condusă de un nebun şi un golan.
Colateral acestor discuţii, după alegeri, Fritz a devenit unul dintre cei mai relevanţi şi influenţi politicieni din România. Şi nu e o exagerare, după Nicuşor Dan, Fritz este marele învingător al alegerilor prezidenţiale, dacă ne referim strict la oameni politici. Un lucru deloc rău pentru Timişoara…
Comentarii prin facebook