Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide.
Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare.
Astăzi, terenul comun începe să se rupă.
Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din același flux de date se construiesc realități diferite, care nu se mai întâlnesc. Diferența apare din start, nu la final.
De aici începe ruptura.
O societate funcționează prin reguli, dar mai ales printr-un minim acord asupra realității în care acele reguli au sens. Când acordul acesta slăbește, regulile rămân în vigoare, dar își pierd forța de a ține lucrurile împreună.
Conflictul nu mai are unde să se închidă.
Alegerile validează un rezultat, dar nu și liniștea. Deciziile mută tensiunea dintr-o parte în alta. Instituțiile sunt acolo, însă fiecare le vede prin propria lentilă.
Un exemplu recent spune destul: aceeași moțiune de cenzură e, în același timp, pentru unii un gest democratic firesc, pentru alții o înțelegere de culise sau chiar un abuz. Faptele sunt aceleași. Realitățile care ies din ele nu mai coincid.
În punctul acesta, adversarul nu mai e doar cineva cu o altă opinie. Devine, pur și simplu, cineva de neacceptat. Spațiul public se sparge în bucăți care nu mai comunică între ele, iar suspiciunea devine reflex.
Nu ducem lipsă de dovezi. Duce lipsă cadrul în care ele să fie acceptate.
Asta e, de fapt, criza: nu că nu suntem de acord, ci că nu mai avem de unde să pornim ca să putem fi de acord.
În condițiile astea, coexistența devine fragilă. Diferențele nu sunt neapărat mai mari decât înainte, dar nu mai există locul în care să fie negociate.
Rămâne doar proximitatea: aceleași orașe, aceleași instituții, aceleași alegeri. În spate, lumi paralele.
Iar o democrație fără o realitate comună nu mai produce stabilitate. Produce conflicte care se închid formal și se redeschid imediat.
România nu e o excepție. Se vede doar mai clar aici.
O țară fără o realitate comună nu dispare. Merge mai departe. Dar merge fără capacitatea de a decide în comun.
Comentarii prin facebook