De ce nu e voie cu bicicletele in centrul Timisoarei? Pentru confortul politistilor locali

Consilierul local PSD Ion-Ardeal Ieremia a cerut, din nou, ridicarea restricția de a merge cu bicicleta în centrul Timișoarei. El spune că aceasta are un singur scop, și acela nu este grija față de pietoni. Primarul Nicolae Robu nu pare însă să cedeze.

În septembrie 2015, Primăria Timișoara a interzis total accesul bicicletelor în zona Cetate. Comisia de Circulație a PMT decidea, la vremea respectivă, că Piața Victoriei, strada Alba Iulia și întreaga zonă reabilitată, cu 10 străzi și patru piețe, nu vor putea fi traversate decât pe jos. Restricția a fost ridicată parțial, circulația mixtă pietoni-bicicliști fiind permisă acum pe străzile E. Ungureanu, A. Pacha, Radu Negru, E. Carusso, Victor Vlad Delamarina, Gheorghe Lazăr, de la intersecția cu str. E. Ungureanu spre Piața Unirii, Lucian Blaga, J. Bolyai, Dimitrie Cantemir și Palanca.

În septembrie 2016, consilierul local PSD Ion Ardeal Ieremia cerea ridicarea restricției, însă n-a avut succes. După aproape jumătate de an, Ieremia a revenit, în plenul CL, cu o solicitare similară. „Este o măsură abuzivă. Din punctul meu de vedere, este o interdicție care are ca unic beneficiar confortul Poliției Locale. Agenții stau liniștiți la fiecare capăt de stradă și fac semn cu degetul celor care trec. Îmi doresc o poliție locală dinamică, care să prindă contravenienți chiar și călare pe bicicletă”, spune consilierul local. Conform acestuia, există – doar că trebuie gândite atent – și alte feluri în care pot fi atenționați bicicliștii imprudenți. În plus, polițiștii locali par să nu vadă mașinile parcate pe pietonale. „Există o mulțime de alte modalități prin care poți reglementa circulația bicicletelor pe străzi numite pietonale, dar care abundă de mașini parcate. E suficient să vă uitați doar pe str. Eugeniu de Savoya, în dreptul tribunalului. Consideră c unicul beneficiar al acestei reglementări a Comisiei de circulației este confortul Poliției Locale. Nu suntem în spiritul european al încurajării traficului alternativ”, a mai spus Ardeal Ieremia.

Robu susține însă că primăria încurajează mersul pe două roți, chiar dacă mai există unele… lipsuri. El nu intenționează însă să ridice restricția. „Sunt interesat să folosesc bicicleta și, Slavă Domnului, în Timișoara chiar avem piste. Cred că nu stăm deloc rău la acest capitol în raport cu alte orașe din România. Dacă ne raportăm la cum stau orașele din țările din nordul Europei, stăm foarte rău (…) Se dorește ca pietonii, când ies la plimbare, să nu existe niciun stres provenit de la apariția unei biciclete care deranjează. Când am spus că sunt bicicliști buni și sunt bicicliști răi a fost o glumă. Oamenii înțeleg (…) Încă nu avem trasee care să conecteze nordul cu sudul în condiții avantajoase. Mai sunt și alte lipsuri, căutăm soluții. Dacă vă uitați în Planul de Mobilitate Urbană, veți vedea că punem foarte mare accent pe crearea de piste pentru biciclete și pe încurajarea folosirii bicicletelor. Dar în zona pietonală, și în Tokyo și într-o mulțime de locuri, în orașele în care suntem înfrățiți de exemplu, în Karlsruhe, zonele pietonale sunt pietonale”, i-a răspuns edilul.

El susține și că bicicliștii nu au fost sancționați. „Mai bine de doi ani nu s-a dat nicio amendă, ca să se respecte interdicția. După aceea, evident, s-a trecut la aplicarea de amenzi”, a mai spus Robu. E contrazis însă chiar de polițiștii locali. „Polițiștii locali au aplicat, din luna septembrie 2015, 801 sancțiuni contravenționale bicicliștilor care au circulat în zona centrală a orașului, unde sunt indicatoare care interzic acest lucru. Dintre acestea, 517 sunt sancțiuni cu amendă”, se preciza într-un răspuns oferit de Poliția Locală la solicitarea deBanat.ro, în octombrie 2016. Suma colectată la bugetul local: 365.865 de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Lolita a spus: (februarie 23rd, 2017 at 15:49 )

Robu nu e contrazis de nimeni, el doar minte. E un mincinos notoriu. La fel e si treaba cu biciclisti rai si buni. Acum spune ca aglumit. Mare nesimtit! Minte din nou, nesimtitul.

car a spus: (februarie 25th, 2017 at 13:09 )

Nu stiu daca pt confortul politistilor locali, dar interdictia este benefica sa nu fie loviti copiii de biciclisti (s-a intamplat).

Uica Nitza a spus: (februarie 28th, 2017 at 11:17 )

Mai oameni buni, voi n-aveti copii? Copiii mei erau sa fie loviti de nenumarate ori de pustani teribilisti care fac slalom cu bicicletele prin zona pietonala. Lasati liber la biciclete in Piata Victoriei din nou si copilasii sub 6 ani nu vor mai avea sansa sa zburde in voie printre porumbei. N-ar fi mai eficient sa se amenajeze piste pentru biciclete si in zonele pietonale? Ar fi mai simplu: pe aici au voie bicicletele si nu pietonii. Cred ca toata lumea ar fi multumita.

Sergiu a spus: (iunie 24th, 2017 at 19:27 )

Amenzi mai mari pt trotinete decat pt masinile care intra pe zonele pietonale. Umflatii astia de la conducerea Timisoarei vor sa-si poata parca limuzinele de lux chiar si pe trotuare fara sa le pese ca o femeie nu poate trece pe trotuar cu caruciorul din cauza limuzinei lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an

Flavius Biea nu renunță și surprinde din nou lumea boxului profesionist acceptând să intre în ring pe 31octombrie la Riad în Arabia Saudită,în celebra Kingdom Arena. Evenimentul organizat în cadrul Riyadh Season aduce la un loc un mix exploziv de campioni mexicani și internaționali, transformând gala într-una dintre cele mai importante vitrine ale boxului mondial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea, mărire sau decădere?! Pugilistul timișorean participă în Arabia Saudită la cea mai tare gală a sfârșitului de an
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Sectorul lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, a înregistrat un progres semnificativ, lucrările ajungând la 70% din total la capitolul structuri. La primul pasajul de la km 48 (din proiect), din zona localității Margina, constructorii au montat toate 64 de grinzi, inclusiv predalele aferente tablierului structurii. La cel de-al doilea pasaj, dar și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorii au realizat 70 la sută din totalul structurilor de pe șantierul A1, Margina – Holdea/FOTO
Comunitatea din Remetea Mare face un pas decisiv pentru viitorul tinerelor generații. Primarul Cosmin Chira a anunțat oficial desemnarea câștigătorului licitației pentru construcția unei noi grădinițe moderne în localitate. Proiectul, extrem de atractiv pe piața de profil, a atras un interes masiv din partea mediului de afaceri, nu mai puțin de 10 firme de construcții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție majoră în educație: a fost desemnat constructorul noii grădinițe din Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.