Vreau să plătesc, dar imi asigură cineva puțină disciplină în orașul ăsta?

Împreună cu mulți alți cetățeni ai municipiului Timișoara asistăm la neputința poliției locale de a curăța marginile străzilor și bulevardelor de hârburile de mașini aduse de niște șmecheri pentru afaceri cu piese. S-au ridicat multe, dar nu toate. Autoritățile au recunoscut de altfel că o mașină din această categorie trebuie să stea nemișcată 12 luni ca apoi să poată fi ridicată, în urma unei reclamații făcută de un cetățean de bine. Uneori ai impresia că legea e făcută chiar de către proprietarii de schroturi, ori de niște tâmpiți, ori de niște oameni depășiți de vremuri. De altfel, în general legile în România îți dau senzația că sunt făcute de cineva direct interesat de cum arată actul normativ respectiv și când spun asta nu mă refer la interesele lui Dragnea și ale pesediștilor corupți, ci chiar în spețe aparent mai puțin spectaculoase.

editorial Eugen Sasu

După Revoluție tot ce amintea de un abuz al comuniștilor era reglementat cu o lejeritate cultivată anume pentru a nu lăsa loc de alte agresivități ale autorităților. Dar vremea a trecut, nu mai poți gândi în ecuația asta, că statul te așteaptă la cotitură tot timpul, iar sub plapuma asta de gândire simplistă să își aranjeze unii apele. Nu dăm voie polițistului să folosească pistolul până nu-l întreabă și pe agresor dacă are și el sau nu o armă la el, ca reacția organului să nu fie disproporționată. Așa au ajuns cei ce trebuie să aplice legile niște „eunuci” în fața celor care le aruncă în silă o bancnotă ca amendă, eventual.

Bun, nu putem ridica mașinile de pe bulevarde, căci proprietarii știu șmecheria și le mută tot la 11 luni, chiar mai repede, să arate că sunt băieți eleganți și nu-și bat joc chiar așa tare de noi, ăialalții. Dar legea rămâne la fel, ca nu cumva să vină Miliția și să nedreptățească pe bișnițarul de piese. Cetățeanul corect poate să caute disperat după un loc unde să-și lase mașina, dar bișnițarul trebuie să fie bine protejat de niște abuzuri care ar putea veni odată și-odată. Dar evident că nu vin. Dacă o mașină staționează sub semnul care-i interzice acest lucru șansa conducătorului vehicolului să fie amendat este infimă, credeți-mă. Semnele de circulație, legile, regulile, bunul simț sunt facultative în România, de am ajuns să ne dorim mai multă autoritate ca niște disperați.

Chiar așa. Nu înțeleg de ce comisia de circulație din primărie pune semne de interdicție în privința staționării, de exemplu, dacă autoritatea nu are capacitatea de a sancționa nerespectarea acestora. Ca la avion. Nu vând atâtea bilete dacă n-am locuri. Vând doar câte am. Nu am polițiști locali să amendeze pe unul care își bagă picioarele într-o interdicție rutieră, atunci nu mai pun semnul decât în zonele unde am acoperire. Căci altfel ce se întâmplă? Ăla cu bun simț vine și respectă semnul, nu pune mașina în acel loc, ținându-l astfel rezervat numai bun pentru nesimțitul ce nu știe ce înseamnă respectarea regulilor. Este corect așa ceva, domnilor din primărie și poliția locală?

Cu ceva vreme în urmă aș fi fost tentat să protestez dacă în cartierul meu primăria ar fi impus sistemul de parcare Timpark. Cum așa? Eu, riveran, să trebuiască să plătesc pentru a-mi lăsa mașina în fața casei? Nu-i așa că ar suna inacceptabil? E, uite că nu mai gândim așa. Mai bine pune-mi, dom’le Robu, taxă de parcare peste tot, să plătesc, habar n-am, 100 de lei ca riveran, așa poate-poate nesimțitul ăla care-și lasă schrot-ul pe bulevarde își ia mașinile, că oricum n-ar avea ITP la ele să plătească abonament Timpark pentru 30-40 de mașini, iar dacă nu are abonament să ajungă la niște amenzi care-l descurajează să folosească spațiul public ca depozit pentru propria afacere. Se poate așa ceva, domnule primar? Mă rog frumos pentru un abonament Timpark. Dau banul nu îl cer, credeți că este posibil?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ciripoi a spus: (ianuarie 21st, 2019 at 07:54 )

Pe langa legislatia schioapa, doi indivizi de o incompetenta crasa: Robu si sluga sa – Cojan. Doar cand scapam de astia doi, putem spera ca Timisoara sa intre pe un fagas normal de administrare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata

Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.