Considerat un politician de perspectivă, fost consilier județean și actual secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar, Cristian Videscu s-a stins din viață la doar 37 de ani. Din primele informații, se pare că arădeanul se afla internat într-un spital la Timișoara, unde a pierdut lupta cu boala în noaptea de luni spre marți.
Senatorul PSD de Arad, Mihai Fifor, a anunțat vestea tragică marți dimineața pe pagina sa de Facebook. „Ne-a părăsit, nedrept de repede, prietenul și camaradul nostru Cristian Videscu. Dumnezeu să te odihnească în pace, suflet frumos!”, a scris Mihai Fifor. Potrivit aradon.ro, Videscu era unul din tinerii de perspectivă ai PSD Arad, urcând treptat în ierarhie până la poziția de vicepreședinte al organizației și secretar de stat.
A intrat în PSD în urmă cu 13 ani, fiind rând pe rând președinte al Organizației Locale nr. 25 PSD Municipiul Arad; coordonator PES activists Arad; coordonator al Departamentului sinteză și Comunicare Publică înființat la nivelul Consiliului Organizației Județene PSD Arad; șef al Biroului de Presă al PSD Arad; secretar în cadrul Secretariatului Executiv al organizației Județene PSD Arad, coordonator al Direcției Organizare – Structuri Interne; vicepreședinte PES activists România pentru Regiunea V Vest; vicepreședinte al Organizației Județene PSD Arad.
În iunie 2016, Videscu a fost ales pe listele consilierilor județeni PSD, poziție pe care a ocupat-o până în februarie 2017 când a plecat la București pentru a fi numit secretar de stat în cadrul Departamentului Centenar. Pe lângă activitatea politică, Cristian Videscu a fost implicat și în mass-media, fiind editor atât în cadrul cotidianului „Agenda”, cât și a publicației „Flacăra Roșie”.
Comentarii prin facebook