Consilierii locali sunt chemaţi la vot „de îndată” pentru a aproba plata în contul Colterm a 5,7 milioane de euro

Consilierii locali sunt chemaţi vineri să voteze „de îndată” aprobarea mandatării primarului să acopere datoriile celor de la Colterm. Primăria va achiziţiona pentru compania de termoficare a oraşului certificate verzi, din nou de la Primăria Oradea.

Colterm

Colterm

Primarul Nicolae Robu îi va mânia din nou pe aleşii locali, convocându-i la o nouă şedinţă de consiliu „de îndată”. De această dată li se solicită votul pentru aprobarea acoperirii datoriilor Colterm, mai precis achiziţia de certificate verzi prevăzute în cadrul unui contract semnat pe 18 aprilie, cu cei de la Primăria Oradea. Timp de şase luni, municipalitatea timişoreană va trimite către cea din Oradea câte 950.000 de euro pentru a acoperi problemele companiei de termoficare a oraşului de pe Bega, în total 5,7 milioane de euro.

„Se aprobă graficul de plăti către Colterm SA – cu destinaţia achizitie certificate de gaze cu efect de seră (EUA), care conţine sumele aferente plăţilor din Contractul de vânzare-cumpărare certificate de gaze cu efect de seră (EUA) nr. 5740/18.04.2019, Anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.. Se dă acordul pentru preluarea, în limita graficului de plată menţionat la art. 1, a datoriei Colterm SA referitoare la achiziţia certificatelor de gaze cu efect de seră (EUA), în cazul neachitării la termenele stabilite a sumelor datorate de către Colterm SA pentru achiziţia certificatelor menţionate mai sus”, se menţionează în proiectul de hotărâre.

Conform raportului de specialitate, din contul Colterm SA lipsesc un număr de aproape 219.000 de certificate, care trebuiesc să fie achiziționate. În cazul nerespectării termenului de conformare, la suma necesară achiziționării acestora, se mai adaugă o amenda de 100 euro pentru fiecare certificat de emisii nepredat. În cazul nepredării în totalitate a cantității de 219.000 de certificate, amenda ar înregistra o valoare de cca 21,9 milioane euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN

Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomajul este în scădere în Timiș
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.