Bega Bulevard, cu concerte, Parada Ambarcaţiunilor şi Concursul Răţuştelor e gata de start. Vedeţi programul / VIDEO

Faleza de pe malul Begăi va găzdui, săptămâna viitoare, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente organizate în Timişoara. Bega Bulevard continuă şi în acest an, cu Parada Ambarcaţiunilor, Cursa Răţuştelor, dar şi cu o bogată ofertă artistică.

Bega Bulevard

Bega Bulevard

Amplasarea scenei vis a vis de parcul Alpinet (în spatele Catedralei) dă posibilitatea spectatorului să vizualizeze în mod diferit actul artistic. Vor fi prezenţi şi în acest an sportivii de la cluburile de canotaj şi caiac-canoe, vor fi prezente ambarcaţiuni utilizate în acţiunile de salvare, bărci – dragon,  dar şi 4 vaporetto. Salvo” va realiza plimbări pe apă cu copiii, dar şi exerciţii demonstrative de salvare a persoanelor de la înec. Activităţile de pe apă vor fi completate de atelierele găzduite de Parcul Alpinet şi de programe de muzică şi de spectacole cu foc.

Iată care va fi programul ediţiei din acest an:

Vineri, 06.09.2019

17.30 Big Band Timişoara.

18.00 Deschiderea oficială

18.10 Parada ambarcaţiunilor. Participă : Poliţia Locală Timişoara, CS Municipal, Club Nautic Banat, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Formaţiunea SALVO, ISU Banat, STPT.

18.45 DJ: Mr. Pit, Pepe, Amaris Agni, Sore

Sâmbătă, 07.09.2019

18.00 – 20.00 Plimbări pe Bega  (Formaţiunea SALVO)

18:00 DJ-ing: Jinx, Jazz a la Jais, Minelli, Peregrinii &Deep6Project, What’s Up

Duminică, 08.09.2019

15.00 DJ-ing : Dj AXL

16.00 Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO

17:00 Cursa Rățuștelor şi decernarea premiilor

18:00 BegArt, JazzyBIT

 Ateliere – Parc Alpinet: vineri orele 18.00-20.30, sâmbătă şi duminică – orele 10.00-13.00, 16.00-20.30

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

george orwell a spus: (august 29th, 2019 at 12:23 )

Un kitsch care a devenit din ce in ce mai ordinar, pe banii timisorenilor; pe foarte multi bani. Ce-ar fi ca primaria sa faca public bugetul detaliat al acestui eveniment cu iz electoral intro Bega sugrumata de mizerie bojinista?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului

Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO

Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior

Eveniment de actualitate care adună lumea și dă de gândire genrațiilor dinbtrecut, dar și celor viitoare, inteligența artificială… Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală (DeL), a organizat două webinarii internaționale gratuite dedicate utilizării responsabile a Inteligenței Artificiale (AI) în educație și cercetare. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului european Accelerate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Lucrările efectuate pentru reabilitarea majoră a lotului 2, Lugoj – Timișoara Est, parte a șantierului căii ferate dintre Caransebeș și Arad avansează. Modernizarea pe acest lot a ajuns la aproape 75%. Intervențiile vizează modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare, lucrări la terasamente, drenaj, instalații feroviare, aparate de cale, poduri, podețe, peroane, copertine și elemente de protecție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate dintre Lugoj și Timișoara Est e trei sferturi finalizată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La finalul unei zile lungi şi grele, Guvernul de strânsură ticluit de preşedintele Nicuşor Dan a căzut ruşinos la votul parlamentului, obţinând doar 189 voturi din cele 233 necesare. Lovitura decisivă a fost dată de AUR, care n-a votat guvernul, deşi premierul desemnat Adrian Veştea a fost umilit să meargă, în această seară, la sediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul plăsmuit de Nicuşor Dan a căzut ruşinos, deşi Adrian Veștea s-a umilit în faţa lui George Simion
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că Adrian Veștea va ajunge prim-minsitru doar dacă va pupa inelul lui George Simion. Reacţia liderului USR vine după ce premierul desemnat a anunţat că va merge la sediul AUR pentru a se întâlni cu George Simion. Dominic Fritz spune că, acceptând negocierile, George Simion nu mai poate pretinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie rapidă: “Veștea va ajunge premier doar pupând inelul lui Simion”
Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
Eveniment de actualitate care adună lumea și dă de gândire genrațiilor dinbtrecut, dar și celor viitoare, inteligența artificială… Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală (DeL), a organizat două webinarii internaționale gratuite dedicate utilizării responsabile a Inteligenței Artificiale (AI) în educație și cercetare. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului european Accelerate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un capitol de interes maxim a fost urmărit de sute de participanți din peste zece țări: A.I. în învățământul superior
Rețeaua de canalizare a orașului a fost nevoită, în acest weekend, să preia o cantitate imensă de apă provenită de la ploile torențiale. Începând de sâmbătă noaptea și continuând cu ziua de ieri, Timișoara a fost afectată de un val de ploi intense, caracterizate prin cantități foarte mari de apă căzute într-un interval scurt de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețeaua de canalizare, nevoită să preia un debit de opt ori mai mare decât cel normal
Municipalitatea a semnat contractul pentru furnizarea unui nou lot de mobilier școlar, destinat grădinițelor din oraș, în cadrul proiectului finanțat din PNRR, în valoare totală de 86 de milioane de lei. Astfel, copiii din 14 grădinițe din Timișoara vor beneficia de condiții mai bune pentru învățare, joacă și odihnă, printr-o nouă investiție a municipalității în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Efectele proiectului PNRR de dotare a unităților educaționale din Timișoara: 14 noi grădinițe din oraș vor fi dotate cu mobilier nou
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis, în această dimineaţă, că votul decisiv în plenul Parlamentului pentru învestirea Guvenului Veştea va avea loc la 21.30. AUR a votat cot la cot cu PSD calendarul audierii miniștrilor și al votului decisiv pentru guvernul condus de Adrian Veștea și susținut de PSD. Cu toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Votul în Parlament pentru Guvernul Veștea, la ora 21.30. AUR s-a aliat cu PSD în ședința Birourile permanente
Consiliul Județean Timiș se pregătește să facă lacul Surduc mai atractiv pentru turiști. Astfel, a pregătit un milion de lei pe care să îi cheltuie pe SEAP pentru cumpărarea unui ponton mobil, mobilier din lemn care va fi amplasat pe plajă, un cort de tip dome, dar și un teren de sport gonflabil care va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teren de sport plutitor, ponton mobil și cort de tip dome. CJ Timiș dă un milion de lei pentru a crește atractivitatea lacului Surduc
Top