O nouă promisiune a primarului Timişoarei: vom avea un super-parc, pe patru hectare

După ce a anunţat nenumărate noi parcuri şi terenuri de sport noi amenajate pe raza oraşului, primarul Nicolae Robu promite acum un nou parc. Unul special de data asta, fără flori, dar cu pomi şi arbuşti care mai de care, pe patru hectare şi care va fi amenajat în doar două luni de la momentul debutului lucrărilor. De abia aşteptăm să vă informăm de la inaugurarea noului parc, va fi n 2020, de asigură primarul!

Nicolae Robu anunta un nou parc

Un teren de patru hectare de pe strada Nicolae Andreescu din Timişoara va deveni cel mai „fain” parc timişorean, amenajat în ultima perioadă. Nicolae Robu a descoperit terenul magic pe care să debuteze cu proiectul pe care l-a intitulat „Timişoara verde”, iar acesta se află undeva în zona depoului celor de la STPT din Dâmboviţei.
Iar eforturile depuse de edil pentru descoperirea locaţiei au fost fantastice din cauza lipse cadastrului municipiului Timişoara, pentru spaţiile deţinute de municipalitate.

„Evidenţa patrimoniului nostru nu e cum ar trebui să fie, va trebui să ajungem la normalitate. Ideal ar fi ca, eu ca primar, să mă aşez la calculator şi să aleg locul unde se realizează un nou parc. Nu e aşa. Dar, am o veste excelentă, am ajuns să văd pe hârtie şi, ulterior, la faţa locului, locaţia pentru un nou parc al Timişoarei. Acesta se va face pe patru hectare, pe strada Nicolae Andreescu, 107 – 109, în vecinătatea STPT. Acolo va trebui realizată o asanare şi o amenajare a terenului. Proiectul de amenajare are prevăzut un teren sportiv trivalent, de fotbal, baschet, handbal, terenuri de tenis, locuri de joacă, o fântână, o canisită care va avea n jurul ei o pistă unde se pot plimba câinii. Vor fi alei de promenadă şi piste de biciclete. Vor fi aparate de fitness în aer liber. De asemenea, e prevăzut un labirint vegetal. Nu va fi parc cu flori ci unul cu copaci şi arbuşti. Mai sunt prevăzute şi numeroase foişoare. Anul acesta intrăm la asanare, până în 2020 va fi gata. Amenajarea se poate face rapid nu necesită eforturi fantastice, vor fi doar două luni de muncă, am eu grijă să fie aşa! Acesta va fi startul pentru Timişoara Verde. O să vedeţi, e puţin faţă de ce vă voi spune în curând, faţă de ce vom face în ceea ce priveşte parcurile. Veţi vedea ce transformări radicale vor fi în oraş. Trebuie să întreţinem ce am luat de la înaintaşi”, a declarat, cu mândire, Nicolae Robu.

El a insistat că nu „o să continue aceste tendinţe de a construi permanent pe fiecare metru pătrat. La orice clădire cu cel puţin trei etaje am impus să fie minim un nivel de subsol cu parcare”.
Continuă şi ideea de a se realiza parcuri în zone cu terenuri private care vor fi expropriate, doar că deocamdată nu a fost semnat contractul cu firma care se va ocupa de realizarea documentaţiei aferente.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

timișorean a spus: (septembrie 13th, 2019 at 16:22 )

Ce caută Bușoi lângă Robu? E băgat în business?

Beni a spus: (septembrie 14th, 2019 at 08:47 )

Busoi este tipicul politicianului care nu vede decat interesul personal.Timisoara si Busoi nu au nici o legatura.Ce a facut Busoi pt.Timisoara?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice

Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că drona care a căzut la Galați demonstrează cu prisosinţă că războiul Rusiei este real și îi afectează pe români. O reacţie pe acelaşi subiect a avut şi preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, care a amintit că PSD și AUR blochează exact programul care ne-ar apăra de drone. Într-o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz afirmă că drona care a căzut la Galaţi face parte dintr-un război hibrid al Rusiei, alături de boți şi atacuri fizice, dar psihologice
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă

După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului

În organizarea Asociației My Banat, în colaborare cu Atelier Terrapia și Universitatea de Vest – Facultatea de Arte și Design. Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) lansează proiectul intitulat ”O călătorie culturală în pământurile Banatului”, ce se va desfășura timp de șase luni începând cu luna iunie 2026, în Timișoara. Pământuri de culori diferite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte

Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După un sezon lung, cu multe partide, 14 în sezonul regular și alte 12 în play-off, Poli Femina închide campionatul cu un succes muncit împotriva tradiționalei rivale, U Olimpia Cluj și urcă pe loul 3 în clasament. Se putea mai mult, desigur, pentru că unele puncte s-au pierdut ușor, însă per-total pentru o nou-promovată, podium...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Medalie națională pentru fetele de la Poli. Victorie cu U Cluj în ultima etapă și bronz în Superligă
Sute de ani de istorie, într-o primă ediție de excepție. Centrul Multifuncțional din Reșița a găzduit lansarea volumului „Encyclopædia Bannatica. Valori ale Banatului – Personalități, Volumul I. De la origini până la Imperiul Austriac”, semnat de Adrian Bădescu, un proiect editorial de anvergură dedicat personalităților care au construit, de-a lungul secolelor, identitatea uneia dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița a avut parte de un eveniment excepțional: lansarea în inima de foc a orașului a almanahului istoric ENCYCLOPÆDIA BANNATICA/FOTO
Până la termenul limită pentru depunerea ofertelor la procedura simplificată pentru realizarea unui sens giratoriu la Lugoj, la intersecția străzii Tapia cu centura de ocolire a orașului, au fost depuse oferte patru firme asocieri de operatori economici. Acestea sunt depuse de Strabag S.R.L.;Asocierea Black Roads S.R.L. & Maxagro Center S.R.L. & Group D.C.M. S.R.L.; Asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru sensul giratoriu din Lugoj, pe centura orașului, au fost depuse patru oferte
În organizarea Asociației My Banat, în colaborare cu Atelier Terrapia și Universitatea de Vest – Facultatea de Arte și Design. Co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) lansează proiectul intitulat ”O călătorie culturală în pământurile Banatului”, ce se va desfășura timp de șase luni începând cu luna iunie 2026, în Timișoara. Pământuri de culori diferite,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația My Banat lansează o invitație la O călătorie culturală în pământurile Banatului
A demarat acțiunea de strângere a opiniilor cetățenilor pentru ediția din acest an a Barometrului Calității Vieții 2026. Sondajul este realizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Primăria Municipiului Timișoara. Deocamdată are loc procesul de colectare online a percepțiilor cetățenilor, Barometrul fiind unul dintre cele mai importante demersuri de cercetare sociologică dedicate comunității locale. Studiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialiștii UVT au început colectarea online a răspunsurilor la Barometrul Calității Vieții Timișoara
Vineri, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a semnat contractul de achizitie publică de servicii privind „Strategie & Plan de acțiune” în cadrul proiectului „Mobility in Green” (ROHU00419). Acest proiect este derulat în parteneriat cu localitatea Bihartorda din Ungaria și cofinanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria. Strategia definește un plan comun final, orientat spre mobilitate sustenabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiect transfrontalier de mobilitate verde semnat la Ghiroda
Joi, în cadrul ședinței Consiliu Local Şag, au fost adoptate două măsuri importante menite să vină în sprijinul tinerilor şi să încurajeze creşterea comunității din Şag. Prima decizie luată prin Hotărâre de Consiliu Local va fi aplicată începând cu 1 iunie 2026 și însemnaă majorarea stimulentului pentru nou-născuți de la 1.500 de lei la 2.000...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veşti bune pentru familiile tinere din Şag. S-au luat două măsuri în sprijinul lor
Cel mai important pas pentru viitorii studenți. Începând de luni, 1 iunie 2026, absolvenții de liceu care vor să devină studenți ai Universității Politehnica Timișoara se pot preînscrie online pentru admiterea la studiile de licență. Etapa de preînscrieri este deschisă până în 9 iulie 2026 și se desfășoară prin platforma oficială Enroll. Universitatea Politehnica Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT dă undă verde etapei de preînscrieri pentru admiterea la studiile de licență
Angajaţii Horticultura lucrează la covorul floral din Piața Victoriei, unul din cele mai importante obiective din centrul orașului. Acolo vor fi plantate în total 66.500 de plante în formă de mandală, vechi simbolul care reprezintă universal şi echilibrul. Printre cele 66.500 de plante și speciile care formează jocul de culori centrul Timișoarei s-a ales Lobelia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O mandală multicoloră din flori apare în Piaţa Operei
Există o întrebare simplă pe care merită să ne-o punem sincer despre politica locală: cine mai reprezintă astăzi, cu adevărat, Timișoara în Consiliul Local? Întrebarea pare banală. Nu este. În anii ’90 și începutul anilor 2000, partidele aduceau pe liste oameni care existau deja public în oraș. Profesori universitari, arhitecți, medici, antreprenori — oameni cunoscuți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local și dispariția reprezentării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.