Nicolae Robu, pregătit de o guvernare liberală. Liderul PNL Timiş pregăteşte schimbarea prefectului şi a şefilor de deconcentrate

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Şefii unităţilor deconcetrate din Timiş trebuie să fie pregătiţi să-şi caute alt loc de muncă, liderul PNL Timiş confirmând că va cere schimbări, odată ce un guvern liberal va ajunge la putere. Nici postul de prefect nu scapă de atenţia şefului liberalilor timişeni.

 

Gata, se schimbă puterea, se schimbă şi şefii instituţiilor deconcentrate din Timiş. Nicolae Robu e pe cale să-şi realizeze visul şi să îi trimită, cel puţin pe unii dintre aceştia, să-şi caute confirmarea profesională în mediul privat. Un guvern liberal, instalat după trecerea moţiunii, îl face pe şeful PNL Timiş să spere că o să scape de unii dintre conducătorii de deconcentrate.

Întrebat dacă se gândeşte deja la schimbarea de conducători de instituţii deconcentrate, Robu a confirmat această dorinţă. A spus că sunt vizate, în principal, trei, dar nu a nominalizat decât una, de fapt „duşmanul de moarte” care se tot ia de primărie şi de ce face aceasta, respectiv Garda de Mediu. „Da! Aceşti oameni sunt împotriva comunităţii noastre. Eu nu gândesc pe criterii politice! Nu a rămas Mazilu, un PSD-ist, la Spitalul Municipal, şi am colaborat cu el până la finalizarea mandatului? La Victor Babeş, manager este Voichiţa Lăzureanu, un PSD-ist asumat. Sunt spitale administrate de primărie. Nu sunt taliban, dar vorbim despre nişte oameni care sunt nişte duşmani ai oraşului, sunt închişi la minte şi au suflet negru. Pentru ei nu contează că fac rău oraşului. În primul rând, mă gândesc la Garda de Mediu, de şapte ani cer să spună cine poluează în oraş şi nu o fac, oamenii cred că primarul trebuie să rezolve problema poluării industriale. Imediat dau amendă primăriei, ei sunt slujitori publici? Eu vreau un oraş impecabil de curat, am dat bani mulţi să corectăm ce nu mergea. Acum salubritatea nu mai merge execrabil ci prost. E o instituţie (n.r. Garda de Mediu) sfidătoare la adresa oraşului”, a declarat Nicolae Robu.

Prefectul, următorul la rând!

De atenţia primarului Timişoarei nu scapă nici prefectul Eva Andreaş. Nu că ar avea ceva personal cu actuala persoană aflată pe post, dar nu te poţi gândi că un guvern liberal ţine un PSD-ist pe post, subliniază Robu. „E o tâmpenie să crezi că un prefect e apolitic, cum să zici că un guvern PNL pune un PSD-ist pe post? Deodată şi-au dat demisia din partid şi nu mai sunt PSD. Dacă se schimbă guvernul, dacă ajunge guvernul cum vrem noi, în limita legii, ar trebui schimbată legea. E una proastă, practica a arătat că se pot face schimbări. Eu nu am nimic personal cu doamna prefect. Dar vedeţi cum e şi în Statele Unite, dacă sunt performanţi trebuie să ne luăm după ei”, a mai declarat şeful liberalilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (octombrie 11th, 2019 at 17:00 )

da-ti demisia, comunist ignatian ce esti.

Rebus a spus: (octombrie 11th, 2019 at 18:13 )

Sa schimbe tot. Sa-si puna incompetentii lor. Si la anul parca vad ca tot PSD-ul castiga alegerile. A mai fost un Ciolos data trecuta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.