Sunteți gata să vibrați din nou pe ritmurile de la Diskoteka? A doua ediție a acestui show va avea loc tot la Timișoara, în anul 2020. Pe 1, 2 și 3 mai, anul viitor, la Timișoara, pe scenă vor urca DJ Bobo, Technotronic, SNAP și mulți alți! Vă puteți cumpăra deja abonamente online.
De cum puneți piciorul în locul desfășurării acestui festival simțiți cum au revenit anii tinereții… Timpul în care în discotecă se auzea SNAP, ori DJ Bobo era la modă, ICE MC sau Gina T ori No Mercy. Toți vor fi la Timișoara pe 1, 2 și 3 mai. Vor ieși de pe benzile casetelor (pe care le derulați cu… creionul) și vor veni direct pe scena de la Diskoteka Festival.
Anul acesta, spectacolul a fost un succes. Au urcat pe scenă nenumărați artiști care ne-au „cântat” tinerețile. Anul viitor, în 2020, este rândul altor artiști, la fel de cunoscuți, să facă publicul să vibreze.
„Muzica disco nu are vârstă. Este ritmul care place fiecăruia dintre noi, îndrăgit atât de rockeri cât și de fani ai rap-ului. Este iubită și ascultată atât de cei care trăiau, în anii ’80 șau ’90, prima dragoste, cât și de noile generații, tinerii zilelor noastre”, transmit organizatorii spectacolului de la Timișoara.
Abonamentele sunt disponibile online, pe www.diskoteka.ro.
Comentarii prin facebook