Alte 19 localităţi timişene vor beneficia şi în 2020 de cadastrare gratuită a terenurilor şi proprietăţilor, prin intermediul unui proiect derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În acest an se vor scoate la licitație lucrările pentru 510 unități administrativ-teritoriale din întreaga țară.
Acestea vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 .
În Timiș, au fost alese 19 localități, acestea vor beneficia de cadastrare gratuită: Becicherecu Mic, Belinț, Coșteiu, Denta, Dumbrava, Găvojdia, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Jebel, Liebling, Margina, Moravița, Remetea Mare, Șag, Sânmihaiu Român, Satchinez, Topolovăţu Mare, Voiteg.
Operaţiunile sunt efectuate de ANCPI în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din Programul Operaţional Regional 2014-2020, care are drept scop realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri rurale, până în anul 2023.
Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după mai multe criterii de prioritizare: localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.
Comentarii prin facebook