Se fac înscrieri la noi cursuri de pregătire organizate de CCIAT

cursuri CCIAT

cursuri CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în perioada martie-aprilie 2020 noi serii de cursuri acreditate ANC. Vor fi pregătiţi cei interesaţi să devină inspectori de resurse umane, agenţi imobiliari şi auditori ai sistemului de management al calităţii.

Un prim curs este pentru Inspector / Referent Resurse Umane. Perioada: 2 – 20 martie 2020 (luni – vineri, între orele 17.00 – 20.00), formatori sunt Lucica Zirbău, Delia Farchescu, Dan Cojocaru
Structura cursului include Contractul individual de muncă; Vechimea în muncă; Contractul colectiv de muncă; Jurisdicţia muncii; Răspunderea salariaților; Salarizarea. Permisul de Muncă; Formarea profesională; Asigurările sociale de stat; Noțiuni de organizare și legislația muncii; Modul de desfășurare a activității ca întreprinzător particular; Recrutarea și selecția personalului. În urma absolvirii Modulului de instruire în aplicația REVISAL se obține un certificat de participare. Pentru acest modul, fiecare participant are acces individual la un laptop.
De asemenea se vor pregăti persoanele interesate să devină agent imobiliar. Perioada: 2 – 13 martie 2020 (luni – vineri, între orele 16.00-20.00). Unul din avantajele cursului de „Agent Imobiliar” constă în faptul că atestatul dobândit permite agenților imobiliari să profeseze în orice țară a Uniunii Europene.
Cel de al treilea curs este pentru Auditor Intern Al Sistemului De Management Al Calității Perioada: 9 martie – 9 aprilie 2020, după următorul program: 9 – 20 martie – pregătire teoretică (luni – vineri, între orele 16.30-20.30); 21 martie – 9 aprilie – pregătire practică (realizarea portofoliului). Lector: Lucian Tărăbîc, consultant calitate cu experiență de 21 ani în domeniu, auditor de certificare TÜV Austria.
Cursul se adresează personalului care coordonează sau participă la elaborarea / actualizarea documentelor sistemului de management al calităţii, respectiv la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, de câştigare a încrederii clienţilor, respectiv de creștere a profitului. Cursul prezintă detaliat și etapele tranziției de la ISO 9001:2008 la ISO 9001:2015 (tranziție care trebuia să se finalizeze până în 15.09.2018, dată la care certificatele acordate conform standardului ISO 9001:2008 și-au pierdut valabilitatea). Totodată, cursul prezintă explicit cerințele noului standard ISO 9001:2015, standard ce implică abordarea pe bază de proces (ciclul PDCA) şi gândirea pe bază de risc (riscuri și oportunități în afaceri).
Toate cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.
Certificatele obținute la absolvire au recunoaștere națională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Diplomele și certificatele se eliberează în max. 30 de zile de la absolvirea cursului.
În funcție de completarea grupelor, CCIAT își rezervă dreptul de modificare a datei de începere a cursului.
Informații și înscrieri: Direcția Formare și Perfecționare Profesională, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam. 105, tel. 0720 444 120/1, 0256-294922, 0256-219171/2, e-mail: tavramov@cciat.info; mmuresan@cciat.info, ladriana@cciat.info.ro
Persoană de contact: Tania AVRAMOV – Manager DFP.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.