Universitatea de Vest Timişoara a ajuns la concluzia că utilizarea sistemului de învăţământ prin intermediul platformei online a avut succes în săptămâna în care a fost aplicat ca urmare a închiderii sălilor de clasă şi a decis să prelungească utilizarea sistemului. Acesta va fi funcţional pe toată durata funcţionării Decretului de instituire a stării de urgență pe teritoriul României.
Astfel, în acest moment, la UVT activitățile didactice sunt realizate în regim on-line, acum, prin utilizarea facilităților IT&C disponibile, cadrele didactice și studenții beneficiind de suportul necesar în domeniu. Universitatea de Vest din Timișoara a pus la dispoziție infrastructura necesară pentru desfășurarea activităților educaționale în sistem on-line, utilizând platforme de e-learning. UVT dispune de un sistem integrat de platforme specializate pentru învățământ on-line, printre acestea fiind de menționat Moodle, Google Classroom sau Edmodo, precum și Google Meet sau Skype for Business pentru videoconferințe. Aceste instrumente permit transmiterea suportului de curs și a resurselor bibliografice online, comunicarea electronică dintre studenți și cadre didactice, atât prin mesaje private, cât și de tip forum, organizarea de videoconferințe, stabilirea de sarcini educaționale pentru studenți, încărcarea de teme și proiecte de către aceștia, evaluarea lor și acordarea de feedback sau desfășurarea altor activități de predare-învățare-evaluare
„Contextul absolut neobișnuit din ultima săptămână, în care România a și intrat în stare de urgență, prin efectele Decretului semnat de Președintele României, determinat de riscurile globale și naționale determinate de epidemia de COVID-19, au condus la situația în care profesorii din UVT nu se pot întâlni cu studenții în sălile de curs ale universității. Starea de urgență determinată de riscurile de propagare epidemiologică nu ne opresc, totuși, din activitățile educaționale, noi ne continuăm programul de cursuri și seminarii, dar la distanță. Nu am scăzut sub niciun fel ritmul, în acest început de semestru universitar, dimpotrivă, utilizarea aplicațiilor on-line a oferit oportunitatea experimentării generalizate, în toate facultățile UVT, a mijloacelor de comunicare la distanță, oferind posibilitatea de a realiza activitățile speciale de pregătire cu un număr mare de studenți, care s-au arătat foarte interesați de avantajele și chiar confortul mediului virtual de comunicare la distanță. Am înregistrat, în această primă săptămână de cursuri și seminarii, organizate în totalitate on-line, o prezență foarte bună, cu o medie a studenților confirmați la cursuri de peste 75% din studenții înmatriculați.”, a anunţat Marilen Pirtea, rectorul UVT.
În Universitatea de Vest din Timișoara este funcțională componenta de digitalizare a tuturor proceselor administrative, de suport și educaționale, consolidată prin identificarea și implementarea de soluții IT care au condus la automatizarea și eficientizarea activităților organizației timişorene.
Comentarii prin facebook