Structurile Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au fost în misiune, în Timiș, pentru a verifica respectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea infecției cu Covid-19 și respectarea măsurii de carantinare de către persoanele aflate în locațiile declarate.
Au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate precum piețe, târguri, terase, dar și în mijloacele de transport în comun.
In 28 iulie au fost verificate 61 de societăți comerciale din Timiș. Polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
La TELVERDE 0800800165 au fost primite până în prezent 65 de sesizări, din care 2 în ultimele 24 de ore cu privire la nerespectarea măsurilor de purtare a măstii de protecție.
În cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, un număr de 221 persoane și au intrat în izolare 61 persoane.
Instituția Prefectului Județul Timiș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.
„Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus!”, transmite Instituția Prefectului Timiș.
Au acționat, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului.
Comentarii prin facebook