Apele Canalului Bega au revenit în albia inițială, după ce barajul stăvilar de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român a fost reabilitat. Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat transmite că încă o etapă a reabilitării nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român a fost finalizată.
Apa Canalului Bega a revenit în albia inițială, după ce a fost deviată prin ecluză încă din anul 2011. Lucrările de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român au loc în cadrul proiectului transfrontalier Interreg IPA, România-Serbia, „Repararea infrastructurii de navigație pe canalul Bega”, unde partea română beneficiază de o finanțare de aproape 7 milioane de euro (fără TVA). Lucrările presupun reabilitarea barajului stăvilar și a ecluzei.
Primele lucrări, la barajul stăvilar, au început în iunie 2019. Au fost executate lucrări de despotmolire și excavații sub nivelul albiei, au fost montate piesele înglobate și echipamentele hidromecanice aferente echipării barajului stăvilar: stavila cilindrică. Toate aceste lucrări de reabilitare a barajului stăvilar au costat peste 3,5 milioane de euro (fără TVA), ceea ce reprezintă 56% din totalul finanțării proiectului pentru partea română.
Urmează să înceapă lucrările de reabilitare a ecluzei. Termenul final de încheiere a lucrărilor este luna august 2021.
Comentarii prin facebook