Măcar atâta despre Revoluția de la Timișoara

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Pentru tinerii care n-au un bunic să le povestească seara o scurtă istorie a revoluției de la Timișoara de acum 31 de ani, 15 – 22 decembrie, ar fi sănătos să știe că pentru demontarea unui sistem comunist totalitar a trebuit ca lumea să iasă în stradă aici, în orașul lor, pentru ca mai apoi revolta să se extindă în multe mari orașe ale României.

Au murit pe străzi sau chiar împușcați în spitale 126 de timișoreni. 43 au fost duși la un crematoriu bucureștean pentru a fi arși și aruncați la o gură de canal. Mulți demonstranți au fost arestați, bătuți și eliberați doar după ce bucureștenii au forțat dictatorul să plece de la putere. Ce a urmat după e o mostră cinică prin care am aflat cum un sistem comunist închis a fost înlocuit de un sistem capitalist latino-american condus de comuniști convertiți peste noapte la democrație.

Pentru aceiași tineri fără un bunic sfătos care să le povestească seara despre frumoase fapte de vitejie, dar și despre vremurile absurde din timpul comunismului, la fel de important de aflat este că Ceaușescu a fost un om fără educație din sudul țării, înzestrat cu o inteligență nativă întâlnită deseori la omul simplu românesc, dar care, folosindu-se de infrastructura politică lăsată de Uniunea Sovietică (rușii) în tot lagărul comunist, a ținut această țară sub control absolut până când o înțelegere între marile puteri a hotărât că e vremea să se pună capăt unor astfel de sisteme totalitare, cel puțin în zona nord-atlantică. Astăzi, dacă nu era executat la revoluție, Ceaușescu ar fi putut deveni președinte de onoare sau măcar ideolog al unui partid „patriotic” proaspăt intrat în parlament.

Dragi copii fără un bunic care să vă explice seara aceste lucruri, poate vă întrebați ce s-a întâmplat cu vinovații. Cu excepția dictatorului și sinistrei sale soții, vinovații sunt bine, dacă nu i-a luat între timp Domnul la el, de bătrânețe. Este unul dintre cele mai revoltătoare cazuri în care criminalistica și organele de anchetă nu au reușit să ofere unor complete judecătorești probe pentru a condamna crime în masă. Au scăpat după un an-doi șefi ai instituțiilor de forță comuniste la vremea revoluției, generali care au condus represiunea au ajuns miniștri după „democratizare”, pentru ca la adâncă bătrânețe să facă clipe de pușcărie față de cât ar fi meritat cu adevărat.

Stimați tineri și tinere, știați că atunci când eram ca voi am trăit într-o societate traumatizată cu peste o mie de victime ale revoluției în toată țara, cu mii de răniți, mii de arestări și zeci de mii de martori care nu a fost în stare 31 de ani să dea un sistem politic decent, care să dea un sistem juridic corect și eficient, care să preia milioane de probe pentru a condamna acești criminali. Dacă nu ar fi fost dramatic, ar fi caraghios să aflați că un militar suspect că ar fi împușcat un timișorean omagia împreună cu victima an după an revoluția de la Timișoara. Că după revoluție au apărut asociații de revoluționari care au împărțit mai multe certificate de merit (dătătoare de recompense bănești, în imobile sau reduceri de impozite) unor impostori, decât celor care și-au riscat cu adevărat viața în acele zile.

Poate la școală nu vă spune nimeni, dragi elevi, dar actualul prim ministru interimar, militar de profesie, a fost primul demnitar care și-a cerut iertare în numele Armatei, după 31 de ani, pentru măgăriile făcute atunci de oamenii în uniforma MApN. Să mai știți că avem un cimitir al eroilor unde zac cei morți sau doar numele lor pe-o cruce, lângă care o flacără a recunoștinței se mai stinge din cauză că primăria nu plătește factura la gaz. Avem partide care au trimis în parlament suspecți de crime în perioada revoluției. Avem șefi de Securitate care au devenit vedete media când de abia s-au răcit morții revoluției de la Timișoara. Nu avem încă un muzeu al revoluției care să vă arate vouă și turiștilor faptele acestor eroi, dar cât mai trăim noi, martorii, îi vom avea mereu în amintire. Pe eroi, dar și pe criminali lor.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Kroko a spus: (decembrie 19th, 2020 at 11:19 )

Domnu ziaristu,dar pe cine mai intereseaza toate astea cand de 31 de ani, s a dus o lupta apriga de discreditare a tot si toti s au complacut!?

Costel a spus: (decembrie 19th, 2020 at 15:46 )

@koko, pe tine oricum nu te interesează chestiile astea de sentiment. De sentiment că aparții unei nații, unui oraș, unui veac. Pe tine te interesează să iasă banul, probabil că ești plătit la comentariu (da insidios să fie).🤮

Kroko a spus: (decembrie 19th, 2020 at 18:19 )

Tuvorbesti de sentiment!Macar ai cat de cat habar, ce a fost si cum a fost? Sau doar ca e ” la moda „, cu marsuri,lumanari,sau va ” motiveaza” partidul?

schnapps a spus: (decembrie 20th, 2020 at 11:25 )

bun mesaj in articol, bravo

Ochiul limpede a spus: (decembrie 20th, 2020 at 16:18 )

Descriere cât se poate de realista și cu prea mult bun simt. Vedeți aceasta așa-zisa democrație este doar de imagine și cam atât. Democrația este o forma de organizare și de conducere politica bazata pe exercitarea puterii de către popor iar acest lucru în România este imposibil de realizat. Elogiile aduse eroilor sunt făra efect iar acuzele din păcate la fel.

Alergic la proști și inculții din fruntea statului a spus: (decembrie 20th, 2020 at 17:43 )

SCOALA, DASCĂLII, MEDIOCRII din fruntea statului și Ministerului Învățământului !!
Ma uit la poporul evreu cum își cinstește de intens și perseverent martirii holocaustului și apoi când vad ca la noi 1din 10 tineri abia pot lega doua propoziții despre protestele acelor zile din orașul lor natal Timișoara, la fel și despre Revoluția din 89….🤔
Mă întreb cine e vinovatul principal că spiritul ptr libertate împotriva regimului criminal se va stinge odată cu dispariția generației noastre. 😔 Școala, părinții, statul?!
E o vorba din bătrâni : morții mor a doua oară, cand sunt dati uitării…

Mi- rușine de așa țară... a spus: (decembrie 20th, 2020 at 17:47 )

Johannis, Anisie, Abramburica, rodul lor de școala reformata: DASCĂLi MEDIOCRII și plin de nulitati in Ministerul Învățământului !!
Ma uit la poporul evreu cum își cinstește de intens și perseverent martirii holocaustului și apoi când vad ca la noi 1din 10 tineri abia pot lega doua propoziții despre protestele acelor zile din orașul lor natal Timișoara, la fel și despre Revoluția din 89….🤔

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara
Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a anunțat, luni, în cadrul unui comunicat remis agenției de presă Agerpres că a achiziționat clădirea în cadru căreia funcționează clinica ASCAR. Suma alocată a fost de peste 1,2 milioane de euro, aceasta provenind din excedentul bugetar al universității. Negocierile au fost purtate în ultimii doi ani, a anunțat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara a cumpărat clădirea ASCAR, cu 1,2 milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.