Poli își joacă ultima șansă pentru a prinde locul 4. Adversar greu, trupa lui Alex Pelici

Deşi echipa alb-violetă a pierdut jocul precedent, Politehnica mai păstrează şanse matematice pentru a se clasa pe locurile 3-4, gând cu care o va înfrunta luni seară pe CS Mioveni. Dar are o singură posibilitate ca speranța să rămână vie, victoria.

“Avem doar varianta victoriei. Întâlnim singura echipă care ne-a surclasat în acest play-off, o echipă care ne-a fost net superioară în meciul tur, o echipă antrenată de un antrenor pe care eu îl apreciez foarte mult – Alex Pelici. CS Mioveni e o echipă care are încă şanse la loc promovabil, dar suntem obligaţi să câştigăm, îmi doresc să păstrăm evoluţiile bune din ultimele trei jocuri. Pentru că am avut o evoluţie bună chiar şi împotriva Rapidului, ştiţi istoria acelui meci, dar am făcut un joc bun. E un meci decisiv, sper ca jucătorii mei să nu aibă presiune, să joace dezinvolt şi să aibă încredere că dacă vom obţine cele trei puncte, avem încă şanse la baraj”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

Alb-violeţii nu se pot baza în continuare pe serviciile câtorva jucători importanţi, Otto Hindrich şi Ionuţ Cioinac sunt indisponibil medical iar Cristian Bocşan este suspendat pentru acest joc după cartonaşul roşu văzut la Buftea. Croatul Stjepan Plazonja a fost până la urmă menajat pentru duelul cu Rapid pentru a fi apt peste două zile. “A avut două zile de pauză înainte să plecăm la Bucureşti, a făcut o injecţie în muşchi, este apt şi revine în lot”, a conchis Dan Alexa.

Partida Politehnica Timişoara – CS Mioveni se dispută luni, 17 mai, de la ora 18.30 (Digi Sport 1, Look Sport +, Telekom Sport 1), pe stadionul “Dan Pătinişanu”, în etapa a IX-a a play-off-ului Ligii 2. Echipa argeşeană e pe locul 3, cu 44 de puncte, în timp ce alb-violeţii se clasează pe 5, la cinci puncte distanţă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Pelici a spus: (mai 17th, 2021 at 11:07 )

Aceasta clona fara palmares,are aceeasi legatura cu Poli cata are Alexa cu antrenoratul.

drucker a spus: (mai 18th, 2021 at 07:44 )

ASU nu e Poli .
Poli a noastra avea mii de suporteri .

Aceasta clona are o suta sau doua sute de suporteri . S-au vandut 300 si ceva de bilete virtuale , in conditiile in care majoritatea cumpara 2 sau chiar 3 bilete .
Acesta e adevaratul esec al proiectului , nu faptul ca ASU nu a promovat .
Aparitia celor 2 clone ACS si ASU au omorat pt totdeauna pe Poli a noastra .

Respect Poli Timisoara.
Remember Commando Viola

@ druker a spus: (mai 18th, 2021 at 09:00 )

FOARTE BINE SPUS! R.I.P POLI!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag, tot mai sus în C7

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.