Ne doare sufletul de ce i se întâmplă lui Nicolae Robu

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

N-aveți cum să nu vă amintiți de Nicolae Robu la câte a făcut pentru orașul ăsta. Numele său stă mărturie pe pasaje, vaporașe, fântâni, jardiniere, iar pe Facebook omul trăiește o a doua tinerețe. Într-una dintre postări, fostul edil a anunțat că vrea să mai dea o tură ca primar al Timișoarei după alegerile locale din 2024. De ce vrea dumnealui asta? Nu-i place cu nepoții acasă, să-i plimbe prin parcul vienez sau ăla de tip Versailles din central Timișoarei, că nu e clar încă? Să-i ducă să facă sport la ștrandul Uszoda? Să le cumpere o acadea din pasajul pietonal din fața Operei? Nu-i place cu doamna, s-o dezmiardă cum numai în tinerețe avea timp s-o facă, după o viață de muncă fanatică și neobosită? Nu, nu de aia, ci pentru că „mă doare sufletul de ce i se întâmplă orașului”, spune dumnealui cu amar în glas. E clar, omul ăsta vrea să se mai sacrifice o dată pentru noi.

Dar ce i se întâmplă orașului? Chiar așa, ce a pățit orașul ăsta de când a plecat Nicolae Robu de la primărie, căci și-așa i se reproșează lui Dominic Fritz că n-a schimbat mai nimic din ce-a promis că schimbă? I-a trebuit noului primar să modifice organigrama pentru a se scăpa de câțiva angajați „esențiali” din aparatul muncipal după aproape un an de primărie. Dar nu să-i dea afară pe cei vechi, ci doar să facă loc liber pentru alții socotiți mai buni, cu care are confortul să poată lucra, iar cei vechi să ducă cu ei povara unui salariu de funcționar neperformant, dar protejat de lege, uitat în vreun birou de pe CD Loga nr. 1. Ca urmare a acestei „nenorociri”, șoferul Vasile nu mai șofează, iar Rodica Aurelian nu mai angajează pe cine trebuie să angajeze. Asta i s-a întâmplat orașului”! Una la mână.

Apoi orașul suferă cumplit la capitolul Colterm. N-a apucat fostul primar Nicolae Robu să plece din biroul său cu duș că societatea de termoficare a orașului a început să facă sute de milioane datorie. Pe vremea lui Nicolae Robu era „pe zero”, ba nu, făcea și profit, era și ecologică, acum e vai prăpăd pe lume, degradare totală în doar câteva luni. Vă mai amintiți că atunci când Nicolae Robu se pregătea să mai obțină un mandat de primar, Timișoara era cu stadionul și sala polivalentă aproape gata făcute, iar machetele arătau superb? Acum ce avem? Nimic. Nici echipă de fotbal în elită nu mai avem. Un aquapark minunat al fraților Cristescu era cât pe ce să-și deschidă porțile toamna trecută, de alegeri, iar acum? Nimic. Uite, asta i se întâmplă Timișoarei și se va repara doar prin revenirea „fanaticului” în 2024.

Nu vedeți ce nenorociri se petrec pe șantiere? Proiecte promovate de Nicolae Robu pe Calea Bogdăneștilor și pe B-dul Cetății, pe Sudului sau cine mai știe pe unde ne fac viața cumplit de grea. Când dezvoltarea era „în forță”, atunci se bloca traficul pe partea stângă, acum – nu vedeți? – s-a blocat pe partea dreaptă. E clar că Dominic Fritz nu se pricepe să dezvolte ca pe vremea lui Nicolae Robu. La început, a stopat câteva proiecte, un pod Jiul, și mulți i-au sărit în cap că nu continuă lucrurile bune ale „neobositului”. Dacă le continuă, atunci nu le continuă bine, orașul suferă, ne doare sufletul.

Dincolo de ce i se întâmplă orașului și noi nu ne-am dat seama până să ne spună Nicolae Robu, anunțul cu candidatura nu face decât să ne lipsească de farmecul zbuciumului partidelor să găsească contracandidat la Dominic Fritz. Câtă efervescență era pe vremuri! Acum, ce farmec mai are? La ce bun să mai iasă liberalii cu Cosmin Tabără, dacă Nicolae Robu în tandem cu șoferul Vasile și-a anunțat candidatura? La ce ar mai folosi ca doctor Marius Craina (Pro România) să se mai joace de-a alegerile, când se știe deja cine câștigă? De ce să se mai chinuie PSD să caute un dr. Voichița Lăzureanu ori să scoată din bască o vedetă ca Sorin Grindeanu, când riscul să se facă de cacao e atât de mare?

Acum tot la ce trebuie să ne gândim și să sperăm este ca un specialist în infrastructură precum Chiș Culiță să reziste până la reîntoarcerea lui Nicolae Robu în primărie. Poate să conteste noua organigramă, să zică că nimeni nu e mai bun ca el, cu fondul și apelul în instanță îl prinde viitoarea campanie electorală. Căci este clar că parte din dezvoltarea asta în forță i se datorează și dumnealui. Știu, tentația e mare ca omul să meargă să se îmbogățească în privat. Domnule Culiță, Timișoara vă roagă să rezistați. Vă puteți îmbogăți și la stat!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

pnlist a spus: (iulie 16th, 2021 at 09:04 )

Genial articol, domnule Sasu! :))

George a spus: (iulie 16th, 2021 at 09:17 )

Chestia nasoala e ca, in plus, ne doare-n c*r de ce i se intampla robului.

Local a spus: (iulie 16th, 2021 at 09:22 )

Corect spus! administratia Robu a fost cancer pentru oras. A tinut Timisoara in loc la fel cum a tinut Funar Clujul in ani in care era primar.

drucker a spus: (iulie 16th, 2021 at 10:48 )

Robu a gresit mult si a platit .

Dar nu pot sa nu observ mizeria crunta din oras , de parca nu ar exista firma de salubritate .Praful de 2 degete de pe marginea carosabilului , chiar si pe marile bulevarde .
Masinile de GJ si MH parcate pr trotuar , pe pistele de biciclete sau pe spatiile verzi . Politia locala efectiv nu exista .
Lucruri marunte , care se pot rezolva cu minim de efort si cheltuieli .
pt a multumi contribuabilul timisorean .
Nu pot sa inteleg , unde locuiesti domnule ziarist ?

Gugu Traian a spus: (iulie 16th, 2021 at 11:21 )

Daca a lui Robu a fost cancer, cea de acum va fi pandemie,sau holera,sau ciuma, sau…….?

George a spus: (iulie 16th, 2021 at 12:02 )

@drucker, „Dar nu pot sa nu observ mizeria crunta din oras, de parca nu ar exista firma de salubritate. Praful de 2 degete de pe marginea carosabilului , chiar si pe marile bulevarde. Masinile de GJ si MH parcate pr trotuar , pe pistele de biciclete sau pe spatiile verzi”. Sa nu-mi spui ca astea nu erau si cu 5-6 ani in urma… Sau nu le observasesi?

leo di taio a spus: (iulie 16th, 2021 at 12:26 )

” INTOARCEREA LUI VODA LAPUSNEANU”
Intoarcerea lui LAE Bocsigarul. Apropo unde sant palmierii dlui ROBU?

@George a spus: (iulie 17th, 2021 at 09:25 )

Erau si atunci . Tocmai de aceea timisorenii au votat USR , pt promisiunile facute in campanie .
Nu am pretentii prea mari de genul stadion , sala polivalenta , spital regional sau alte investitii majore .
Cu un minim de efort , poti cosmetiza orasul : adica curatenie , spatii verzi intretinute , renovarea fatadelor din zona centrala si civilizarea migrantilor din GJ si MH .
Nu ai nici o scuza , sunt probleme minore care nu implica investitii majore .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top