Revin restricţiile în judeţul Timiş. Prima vizată este comuna Găvojdia, unde rata de infectare a ajuns la 2,40

Primaria Gavojdia

Primaria Gavojdia

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, întrunit, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile.

În cadrul ședinței, UAT Găvojdia, unde rata de infectare a ajuns la 2,40, a fost introdusă pe anexele cu restricții, la anexa 4, anexă cuprinzând localitățile unde rata de infecție este mai mare de 2/1.000 de locuitori, dar mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de mâine, 24 august.

În restul UAT-urilor din județul Timiș se aplică în continuare măsurile generale din HG 826/2021.

Principalele măsuri aplicate la depășirea incidenței de 2/1000 de locuitori, în condițiile în care incidența este mai mică de 3/1000 de locuitori, sunt următoarele:

– Competițiile sportive își pot desfășura activitatea în spații deschise/închise, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1m intre persoane.

– Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, sunt permise numai cu participarea a cel mult 2500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate, cu schemă completă, persoanele care dețin test negativ sau persoanele care se află într a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterior trecerii prin boală. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise.

– Sunt permise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc impreună. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități sportive și recreativ în grupuri vor fi interzise.

– La evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) este permisă participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise sau participarea a maxim 100 de persoane în spații închise. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Se permite majorarea numărului maxim la 300 de persoane în interior și până la capacitate maximă în exterior, doar pentru persoanele vaccinate, cu schemă completă, persoanele care dețin test negativ sau persoanele care se află într a 15 – a zi și a 180 – a zi ulterior trecerii prin boală.

Dacă toate persoanele sunt vaccinate cu schemă completă și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise.

– Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu participarea unui număr maxim de 100 de persoane.

– Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă toate persoanele sunt vaccinate. La depășirea unei incidențe de 3/1000 de locuitori aceste activități vor fi interzise.

– Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, fiind permis accesul persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Top