Rareș Bogdan vrea să scoată castanele din focul coaliției folosind mâna lui Fritz. Cîțu evită și promite bani în continuare pentru Timișoara

Rareș Bogdan, unul dintre șefii PNL, solicită primarului Timișoarei să îi transmită dacă este de acord sau nu că partidul său, USR PLUS, s-ar fi aliat cu o grămadă de partide considerate extremiste, din Europa. În ceea ce îl privește pe Florin Cîțu, acesta nu s-a lansat în asemenea speculații politice avangardistice și spune că nu contează cine conduce orașul, ci orașul în sine, iar alocarea de resurse de la buget nu ar fi condiționată de formațiunea politică de unde provine primarul localității.

Fostul prezentator TV devenit politician, Rareș Bogdan, aflat la Timișoara, îl chestionează pe Dominic Fritz și, lansându-se într-o adevărată ”filozofare” politică îl întreabă dacă știe că USR s-ar fi aliat cu partide extremiste din Germania, Franța sau Olanda. De asemenea, Bogdan a mai spus că în ceea ce îl privește pe Dacian Cioloș, cu acesta va rezolva în Parlamentul European, acolo unde și el, cu onor, activează.

”Eu am venit de mai multe ori la Timișoara. Am o singură întrebare, acum sunt alături de premierul actual și viitor, doar o singură întrebare am. Sunt foarte curios ce spune Dominic Fritz, actualul primar al Timișoarei, despre asocierea pe care Dacian Ciololoș și Dan Barna au făcut-o cu Alternative fur Deutschland, deci ei sunt în asociere directă cu USR PLUS, cu Frontul Național, cu Marine le Pen, cu Gerd Bilders, Partidul Libertății din Olanda, cu Fratelii Italia, cu toți antieuropenii, cei care luptă cu AUR pentru a destabiliza Europa. Eu îl rog pe Dominic Fritz să-mi răspundă la această întrebare, că sunt sigur că domnul Cioloș o să o facă peste o săptămână în ședința de plen de la Bruxelles. De asemenea, aș vrea să știu cum se simt votanții USR PLUS din Timișoara având în vedere că în acest moment sunt colegi cu George Simion, Șoșoacă, Târziu”, a întrebat Rareș Bogdan.

El nu este la prima ieșire de acest fel la adresa lui Dominic Fritz, pe care l-a numit ”prietenul meu”, în urmă cu câteva săptămâni îl asigura că va pierde alegerile pentru un nou mandat de primar, desigur în favoarea PNL.

De cealaltă parte, Florin Cîțu, premier, este mult mai temperat și evită să se lege de Fritz și insistă că finanțările de la buget vin pentru oraș și nu pentru primar

”Timișoara sau Primarul… nu există, ca premier, dacă vă referiți la modul în care sunt alocate resursele, alocarea spre autoritățile locale se face pe baza unei formule clare. Aici ca principiu, autoritățile cu colectare bună primesc mai puțini bani, un primar care nu are colectare primește mai mulți bani. Am purtat discuții cu Asociația Municipiilor, Asociația Consiliilor Județene, eu împing alocarea spre noi criterii. Legat de principii, acolo unde sunt autorități locale ce nu-și permit din venitul adunat la buget să-și plătească salariile și au colectare proastă, să vedem dacă mai dăm sau nu. Eu voi monitoriza cum sunt cheltuiți banii de la buget”, a spus Cîțu.

Despre banii pentru Capitală Culturală, de asemenea, Cîțu subliniază că sumele respective, care au fost sau vor fi alocate, sunt pentru succesul proiectului, care este unul al țării, nu doar al Timișoarei. Iar alocările nu se vor opri.

”Timișoara Capitală Culturală Europeană este importantă pentru toată România, nu doar pentru cei de aici. Și are susținerea totală acestui guvern. Și proiectele asociate acestui obiectiv. Știu foarte bine că e nevoie de o Românie modernă, de una în care să poți face mișcare, activități sportive, căutăm soluții. Astfel de proiecte vrem să dezvoltăm și la Timișoara și în țară, astfel de proiecte vor fi susținute”, a mai subliniat Cîțu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (septembrie 4th, 2021 at 14:05 )

Rares Bogdan asta a stabilit o noua stacheta pentru nivelul de gretosenie a unui individ. Asemenea ipocrizie nici la Robu n-am vazut. A se vedea parerile lui despre primarul Iasului de cand era la PSD si dupa ce a trecut la PNL. A se vedea cum urla ca in 30 de zile desfiinteaza peniile speciale. A se vedea ce urla acum ceva ani despre liberali, inainte sa intre in PNL.
Pana si Robu paleste in fata unei asemenea broaste raioase.

Gargară ieftină marca Rareș Bogdan...Nu ține aici bre! a spus: (septembrie 4th, 2021 at 18:46 )

Păcăliciul asta de Rareș Bogdan, a confundat regiunea… Se crede prin Moldova de vine cu aburelile lui ieftine de fariseu oportunist.
Marș de aici, papagalule, securist Wannabe…

Mihai a spus: (septembrie 5th, 2021 at 10:47 )

Un tip libidinos, respingător.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.