Concursuri fraudate la Primăria Timișoara, plângere la DNA. Fritz anunță că s-a găsit una din sursele opoziției la noua organigramă

Dominic Fritz

Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că ar fi descoperit o rețea de fraudare a concursurilor desfășurate în 2018 și 2019, în cadrul instituției. Dovezile găsite au fost depuse la DNA, a anunțat acesta.

În Primăria Timișoara a fost descoperită o posibilă rețea de fraudare a concursurilor pentru ocuparea unor funcții publice, din care ar face parte și foști angajați ai Serviciului Resurse Umane. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul, indirect, al DNA care a cerut o serie de documente în cazul unui fost angajat. Pornind de la unele neconcordanțe în dosarul lui de concurs, din primele verificări ale primarului există dovezi concludente că un număr de cel puțin 7 funcționari ar fi fraudat concursurile de ocupare a unor posturi publice, lucrările pe care le-au prezentat nefiind scrise de aceștia. Dovezile, împreună cu numele tuturor celor implicați, au fost transmise, miercuri dimineața, la DNA – Serviciul Teritorial Timișoara de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

„Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premediat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Astfel, în cazul a cel puțin 6 actuali și foști funcționari din Primăria Timișoara, care au susținut concursuri în anii 2018 și 2019, au fost descoperite probe scrise de aceeași persoană, un fost funcționar din Serviciul de Resurse Umane.

În cadrul acelorași cercetări au mai fost identificate lucrări olografe semnate de un alt funcționar, care a susținut două concursuri pentru posturi diferite în 2018 și 2019 și care difereau în mod vizibil în ceea ce privește caracterele scrisului, acesta fiind total diferit de la o lucrare la alta.

 “La proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut în a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului cu lucrarea comandată și redactată ulterior.”, a mai spus Fritz

Conform primarului, aceste fraudări ar fi și la originea contestării noii organigrame a primăriei.

”De aici și rezistența la noua organigramă: pierderea unor funcții nu înseamnă doar că unii nu-și mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici și bogați. Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanță este să se întoarcă unii corupți pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale. În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranță față de abuz sau corupție. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiției. Și să fie clar: lupta o vom câștiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curățenie”, a mai declarat Dominic Fritz.

Anunțul primarului oferă și cadrul legal care ar sta la baza cercetării penale. Conform lui Fritz Toate aceste înscrisuri conturează elementele unor fapte penale, care ar putea fi încadrate în art. 320 Cod penal – falsul material în înscrisuri oficiale, art. 322 Cod penal – falsul în înscrisuri sub semnătură privată, art. 323 Cod Penal – uzul de fals, art. 290 Cod Penal – darea de mită, 291 Cod Penal – traficul de influență, art.292 Cod Penal – cumpărarea de influență, at. 297 – abuzul în serviciu, art. 300 Cod Penal – uzurparea funcției, art. 301 Cod Penal – folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, motiv pentru care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a solicitat DNA – Serviciul Teritorial Timișoara să cerceteze faptele mai sus sesizate și, în măsura în care se impune, să procedeze la aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (septembrie 15th, 2021 at 13:28 )

Mare mirare dacă găsește DNA-ul ceva că doar nu au făcut vinituri mîrșăviile au fost ai noștri de pe aici care și dacă fac ce nu trebe o fac altfel sau cu alt gust,oricum înghițim mai ușor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.