Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, ne-a declarat că 97-98% dintre formele severe de coronavirus le fac pacienții nevaccinați.
Întrebat ce părere are despre vaccinarea obligatorie a personalului medical, medicul a precizat că vorbește în nume propriu și a răspuns că „nu trebuie să mai fim ipocriți în sensul că cerem de la pacienți și aparținători certificat de vaccinare sau teste și noi nu avem vaccinul”.
„Personalul medical ar trebui să nu ia în considerare fake-news-urile și această epidemie de dezinformare și să ținem cont de dovezile medicale, să se uite în urmă la cei care ne-am vaccinat că nu am făcut boala sau am avut forme ușoare. Să ne uităm în triaj unde 93 la sută dintre pacienți sunt nevaccinați, să ne uităm în comunitate unde indicii de transmitere a virusului sunt din ce în ce mai crescuți”, ne-a spus Oancea.
Managerul de la „Victor Babeș” a precizat că 97 la sută dintre angajații unității sanitare sunt vaccinați, cu câteva excepții de boli.
„Avem chiar și persoane cu șoc anafilactic care împreună cu medicul alergolog au decis să se vaccineze și au luat boala de la copii, care au adus-o de la școală, dar nu au avut probleme, făcând forme ușoare”, ne-a mai declarat doctorul Cristian Oancea.
Comentarii prin facebook