Libertate la parcarea în Timișoara, nu se aplică amenzi până pe 22 aprilie. Vizate sunt doar zonele rezidențiale

Timpark, Serviciul înființat de Primăria Timișoara pentru a prelua activitatea omonimă care se ocupa cu parcările din oraș a fost luat prin surprindere de numărul mare de cereri lansate de cei care doresc un abonament pentru a-și putea parca mașina în zona unde locuiesc. Cum nu a reușit să rezolve toate cererile, cei de la Timpark au anunțat că nu vor aplica amenzi în zonele rezidențiale pentru cei care nu au reușit să își facă abonamente.

Serviciul Public pentru Administrarea Parcărilor din Municipiul Timișoara – Timpark anunță că, urmare a numărului mare de solicitări pentru eliberarea abonamentelor de tip Rezidențial, în perioada 01.04.2022-22.04.2022, nu vor fi sancționați proprietarii autovehiculelor ce parchează în zonele rezidențiale.

Abonamentul de tip „REZIDENT” se emite la casieria Serviciului Timpark doar persoanelor fizice care au domiciliul în Municipiul Timișoara, respectiv fac dovada că dețin în proprietate autovehiculul pentru care solicită acest abonament. Eliberarea lui se face în baza cărții de identitate a proprietarului și a certificatului de înmatriculare al autovehiculului, cu inspecția tehnică periodică valabilă. În cazul autovehiculelor deținute în comun de către soți, se va prezenta și certificatul de căsătorie, dacă solicitantul acestui abonament nu este înscris ca și proprietar în certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Mai pot beneficia de acest tip de abonament și persoanele fizice care fac dovada că locuiesc în interiorul unei zone Timpark și au înscrisă în actul de identitate mențiunea privind stabilirea reședinței (fosta viză de flotant) la respectiva adresă. Abonamentul de tip Rezident se poate elibera pentru un singur autovehicul de persoană și nu asigură rezervarea unui loc de parcare!

Orarul de funcționare al casieriilor Timpark este de luni până vineri, între orele 08.00-20.00. De asemenea, abonamentele de parcare valabile pentru Zona Roșie, Galbenă, Albastră (nerezidențiale!) și cele de tip Combinat pot fi achiziționate și online, accesând site-ul www.timpark.ro.

În urma procesului de digitalizare a administrației publice, achiziționarea abonamentelor pentru rezidenți va deveni posibilă prin intermediul unei platforme online.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte

Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Top