Prefectura cere anularea autorizației de construire pentru un ansamblu imobiliar din Giroc. Unele apartamente sunt deja locuite de oameni

Prefectura Timiș va cere în instanță anularea autoriației de construire pentru un ansamblu de blocuri ridicate în comuna Giroc, aceasta pentru că acolo ar exista probleme mari ridicate de emiterea acelui document, care nu respectă ceea ce se acordase prin certificatul de urbanism. Nicio primărie nu e mai presus de lege, spune prefectul Mihai Ritivoiu. Acum se caută soluții … sociale, pentru ca cei care au cumpărat deja locuințe acolo, unele blocuri din ansamblu fiind finalizate, să nu sufere.

Respectivele blocuri se găsesc înainte de trecerea peste calea ferată, pe drumul dintre Timișoara și Giroc, unde se află și un magazin Lidl. Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat acolo un control, în luna ianuarie, și a descoperit mai multe probleme. Rezultatele procesului de control au fost înaintate spre Prefectură, iar instituția a demarat procedurile legale pentru a se opri ridicarea în continuare a blocurilor de acolo. Din păcate, unele dintre clădirile ansamblului au fost deja ridicate și apartamentele vândute, iar acum se caută soluții în așa fel încât locatarii de bună credință să nu fie afectați.

Am constatat o serie de deficiențe majore în ceea ce privește derularea acelui proiect și implementarea acestuia. Vă dau doar trei exemple. În certificatul de urbanism se aprobau lucrări de demisol plus parter, plus patru etaje, iar autorizația de construire s-a dat pentru demisol, parter, patru etaje și încă un etaj retras. Procentul de ocupare al terenului trebuia să fie de 35%, și, de fapt este de 37,1%, iar coeficientul de utilizare al terenului, maximul atins de PUZ era de 1,7, iar acum cel construit, din proiect, este de 2,1, adică o depășire cu 23,5%. Noi cerem, ca și structură anularea autorizației de construire. Acolo proiectul este în desfășurare, adică anumite blocuri au fost finalizate și vândute, iar altele sunt în curs de construire. Am solicitat instanței, având în vedere consecințele de ordin social, ca măsurile, dacă se aplică, să aibă în vedere, poate, aplicarea acestor indicatori la construcțiile nefinalizate, astfel încât să nu ne trezim cu costuri sociale mai mari decât este cazul.”, a spus prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu.

El a dorit să transmită un avertisment celor care activează în acest sector, să nu încerce să forțeze legea, pentru că vor avea de suferit.

Transmit pe această cale, dezvoltatorilor imobiliari să fie foarte atenți în ceea ce fac, pentru că nu vom tolera depășiri și obținerea de bani prin nerespectarea legii. Mai ales că subiectul urbanismului și dezvoltării imobiliare este unul sensibil. Sunt foarte multe nemulțumiri și se fac foarte mulți bani. Nu e nicio problemă că se câștigă bani, că se construiește, dar acest lucru trebuie să fie legal. Nicio primărie, indiferent de culoarea lor politică nu scapă de ochiu vigilent al Prefecturii”, a mai spus Ritivoiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ramona a spus: (martie 30th, 2022 at 18:46 )

Sunt oare blocurile construite de arabi?Ăștia care au venit in țara noastră și au impresia că legea e în mâinile lor?Au venit niste flămânzi și acum sunt mari dezvoltării imobiliari!Faceți bine și respectați legea,țigani ce sunteți!Cine nu a respectat legea sa despăgubească persoanele care au cumpărat în acele blocuri și demolați le să ii învățați minte pe acești retarzi care nu se adaptează la un stil de viață normal in veci!veniți din jungla,fac legea singuri și așa vor muri!De ce nu le luați tot ce au și să i expulzați la ei acasă?????

cet a spus: (martie 30th, 2022 at 19:36 )

Rezolvarea e simpla asa cum prevede legea!

Dezvoltatorii platesc daunele cuvenite cumparatorilor pacaliti, plus dobanzi si despagubiri morale, acestia se muta in locuinte legale si apoi blocurile se demo;eaza!
Simplu.

bighi a spus: (martie 30th, 2022 at 21:07 )

nimic despre toma?poate el zice ca este ilegal dar moral:))

Adriana a spus: (martie 31st, 2022 at 11:30 )

Dar de blocurile construite intre case cu balcoane peste trotuare, nu se autosesizeaza nimeni ? Verifuca cineva aceste autorizatii? Aceste cladiri pun efectiv in pericol oamenii care trec pe trotuar, efectiv spatiu public. Toti sunt agreati de primarie binenteles.

Cristina a spus: (martie 31st, 2022 at 20:44 )

Știe cineva despre ce blocuri ar fi vorba? Sunt cele din spatele magazinului Lidl?

George a spus: (aprilie 1st, 2022 at 15:03 )

Se pare că e vorba de blocurile construite de Timflex

eu_ a spus: (aprilie 3rd, 2022 at 16:15 )

ciudat prefectura sa reclame un act eliberat de primarie, nu cumva ar trebui sa ii sanctioneze pe cei care l-au eliberat si sa ii reclame in instanta?

stie cineva numarul dosarului care vizeaza anularea autorizatiei de constructie si stadiul?
daca un cumparator merge la notar sa incheie un pre-contract sau un act de vanzare-cumparare pentru un apartament situat in imbobilele deja construite sau cele in curs de construire, va fi notificat de notar?
se mai pot incheia acte notariale daca autorizatiei de constructie este in litigiu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul

Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Top