Mai e de lucru la modernizarea străzii Lidia. Primăria Timișoara anunță că șantierul e spre final/ FOTO

Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că lucrările pentru modernizarea și extinderea străzii Mareșal Constantin Prezan sunt aproape gata. Aceiași sursă precizează că pe diferite sectoare mai sunt de montat rețeaua de alimentare cu energie a firobuzelor, mai sunt zone unde trebuie turnate ultimele straturi de asfalt, o porțiune fiind chiar încă la nivel de balast, mai există porțiuni unde mai trebuie amenajate spații verzi, respectiv trebuie realizată montarea iluminatului stradal.

„Obiectivul de investiții “Modernizarea și extinderea la patru benzi a străzii Mareșal Constantin Prezan (Lidia) – str. Venus”, unul dintre proiectele majore de infrastructură derulate de Primăria Timișoara, este aproape de finalizare. Lucrările pe șantier s-au derulat în ritm susținut, până în prezent, pe toate cele trei sectoare cuprinse în proiect, fiind finalizate următoarele categorii de lucrări: refacerea rețelelor utilitare (apă – canal), canalizația tehnică și terasamentele”, spune anunțul primăriei.
După care urmează o detaliere a lucrărilor executate și a celor rămase neefectuate pe diferite tronsoane.
Astfel. pe tronsonul cuprins între Calea Martirilor 1989 și bulevardul Sudului (sector 1) sunt finalizate lucrările la suprastructură, trotuarele, pistele de biciclete, iluminatul public și spațiile verzi. Pe acest sector a mai rămas de finalizat rețeaua de troleibuze (montarea clemelor și a firului de contact).
Pe sectorul de drum cuprins între bulevardul Sudului – sensul giratoriu Calea Urseni (sectorul 2) au fost finalizate trotuarele, iluminatul public, suprastructura este la nivel de asfalt binder, iar pistele sunt la nivelul stratului de balast stabilizat. Au mai rămas de executat lucrările de amenajare a spațiilor verzi, turnarea stratului final de mixturi asfaltice pe partea carosabilă și trotuare, precum și a mixturii verzi pe pistele de biciclete.
Pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu Calea Urseni – sensul giratoriu de la AEM (sectorul 3) suprastructura este la nivel de asfalt binder, trotuarele și pistele sunt la nivelul stratului de balast stabilizat. Urmează să fie executate lucrările de amenajare a spațiilor verzi, să se toarne stratul final de mixturi asfaltice pe carosabil și trotuare, a stratului de mixtură verde pe piste și montarea lămpilor de iluminat stradal.
Semnalizarea rutieră corespunzătoare proiectului urmează să fie realizată în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
La finalizarea lucrărilor, strada Mareșal Constantin Prezan va avea două benzi de circulație pe sens, va fi amenajat un sens giratoriu la intersecția dintre străzile Mareșal Constantin Prezan și bd. Sudului, precum și un sens giratoriu la intersecția dintre străzile Mareșal Constantin Prezan, Venus și Calea Urseni. De asemenea, va fi extinsă rețeaua de troleibuz, până la intersecția cu bulevardul Sudului. Vor fi amenajate piste de biciclete și trotuare pe ambele sensuri, accese la proprietăți și zone verzi, fiind modernizate și canalizarea pluvială și menajeră, rețeaua de alimentare cu apă, sistemul de iluminat public.
Valoarea lucrărilor este de 41.740.503 lei, cu TVA inclus, executant fiind societatea Strabag.
În ultima perioadă mai mulți cetățeni din zonă s-au plâns că muncitorii nu prea au fost prezenți în zonă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Smintitul a spus: (aprilie 18th, 2022 at 15:53 )

N-au intarziat decat 1 an jumate

george a spus: (aprilie 18th, 2022 at 16:16 )

Fritz, Latcau si USR niste nemernici si mincinosi. Acest proiect trebuia sa fie gata acum cel putin un an. Puteti sa nu va mai bazati pe votul nostru, al locuitorilor din aceasta zona.

@George a spus: (aprilie 19th, 2022 at 08:09 )

De ce nu pleci tu la Bocsig?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe

Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor

Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mult discutata demolare a Morii Prohaska, de pe splaiul Titulescu, a intrat, până la urmă, în atenția unei instituții de control. Este vorba despre Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, iar controlul s-a făcut în urma sesizărilor privind praful generat de demolări. Operațiunea a avut loc în urma sesizărilor trimise de cetățeni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolarea vechii mori de pe bulevardul Titulescu, în control. Amenzi aplicate, de 15.000 de lei
Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
MedLife și clubul municipalității, SCM, au încheiat un parteneriat pentru servicii medicale. MedLife este cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, fondată în 1996. Compania oferă o gamă completă de îngrijire, incluzând clinici multidisciplinare, laboratoare de analize și spitale. Colaborarea stabilită prin contractul recent semnat se întinde în prima fază pe o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, parteneriat pentru un viitor mai sigur cu MedLife
Doar trei unităţi de învăţământ din Timişoara se situează în clasamentul celor mai bune 50 de licee din ţară, în funcţie de media la bacalaureat, clasament realizat de ziare.com. Este vorba de Colegiul Național „CD Loga”, locul 17, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, locul m41, şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, locul 50. În clasamentul realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul celor mai bune 50 de licee din ţară în funcţie de media la bacalaureat. Niciun liceu din Timişoara în primele 15
Mihai Chiș, matematician și cadru didactic al Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică (International Mathematical Olympiad – IMO) 2026, cea mai prestigioasă competiție internațională de matematică destinată elevilor de liceu. Ajunsă la cea de-a 67-a ediție, Olimpiada Internațională de Matematică se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor timișorean conduce echipa de matematicieni ai României la IMO 2026
Participanții din Academia Teach for Romania au ajuns Giarmata și Cerneteaz, acolo unde au cunoscut familii, au ascultat povești, în cadruzl unei ”imersiune în comunitate”. Şcoala Gimnazială din Giarmata face parte dintr-un prooiect strategic Teach for Romania. Academia Teach for Romania  este o organizație non-guvernamentală, care de 14 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Imersiune în comunitate”. Academia Teach for Romania derulează un proiect la Giarmata
În 1981, la Timișoara, echipa profesorului Petru Drăgan realiza primul transplant renal de la donator decedat din România. Prima dată când, în această țară, un organ trecea de la un om care murise la un om care putea trăi. S-a întâmplat aici. Nu la București. Nu la Cluj. La Timișoara. În 2007 s-a făcut ultimul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rinichii pleacă la Cluj
De cinci ani, Iulius Town devine unul dintre cele mai importate cat walk-uri din cariera viitorilor creatori de modă, odată cu Gala Absolvenților MDVTM 2026, organizată de Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Și în acest an, absolvenții programului de studiu Modă – Design Vestimentar și-au prezentat colecțiile de licență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gala Absolvenților MDVTM 2026 la Iulius Town: spectacol pe cat walk și primul pas spre carieră pentru noii absolvenți
Timp de cinci zile, începând de astăzi, Timișoara se transformă din nou într-un oraș al filmului. Ajuns la ediţia cu numărul 13, “Ceau, Cinema!” revine cu peste 50 de producții, invitați din țară și din străinătate, proiecții în săli și în aer liber, întâlniri cu cineaști, ateliere și evenimente speciale. Selectate în jurul ideii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de filme într-o ediţie cu numărul 13. Astăzi ia startul Festivalul “Ceau, Cinema!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.