De la Bebe Sabie la Birlic, tovarăşul lui Ţancă Uraganu. Ce-i mai lipsea lui Alin Nica să ajungă exact ca Robu: anturaj interlop

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Am mai scris-o, în toamna anului 2020, când Alin Nica devenea preşedinte al CJ Timiş, pe baza unui vot direct, cred că multă lume privea cu optimism schimbarea. Părea că aduce un suflu nou în administraţia judeţeană, anchilozată ani la rândul sub şefi PSD. Provenit din generaţia tânără de politicieni, Nica avea însă o bogată expertiză în administraţie, fiind aclimatizat şi cu atmosfera de la Bruxelles. Derapaje de genul prezenţelor la “Vocea României” sau “Şefi la cuţite” puteau fi puse tot pe seama unui fel de exhibiţionism juvenil, care trece odată cu înaintarea în vârstă.

La fel, se aştepta o schimbare radicală, evident în bine, şi la partid, el prelunând de la Nicolae Robu şefia PNL Timiş după alegerile locale din 2020. Un Robu care confiscase partidul în numele unei găşti nu doar de interese, dar şi obedientă şi de o foarte proastă factură. De altfel, ani la rândul, Nica a fost liderul unei grupări care l-a contestat pe Robu, taxând egolatria acestuia şi modul dictatorial de-a conduce.

În scurt timp Nica a luat-o însă pe urmele lui Robu. A confiscat, la rândul lui, partidul, tot în numele unei mici grupări care taie şi spânzură.  S-a înconjurat cu personaje cel puţin ciudate. Şi, cum era de aşteptat, au început conflictele. Deja sunt în jur de 20 de primari PNL care-l contestă, iar atmosfera din filială a ajuns exact ca pe vremea lui Robu. Nu mai discut de conflictele mereu alimentate atât cu colegii de alianţă locală (USR), cât şi de alinaţă naţională (PSD). Cât despre perfomanţă administrtativă, oglindă stă drumul de câţiva kilometri între Timişoara şi Giarmata.

Un singur lucru îi mai lipsea lui Nica pentru a-l ajunge cu totul pe Robu, şi anume legăturile cu lumea interlopă. Sigur, unii ar aminti că Nica nu e în stare să dea Z.E.C.E. goluri într-un meci de fotbal, dar nici Robu n-a făcut plăcinte la “Şefi la cuţite”. Se ştie, în timpul mandatului lui Robu, Primăria Timişoara a fost un fel de poligon de încercare pentru lumea interlopă timişoreană, adusă aici de fostul consilier personal Ionuţ Nasleu. O lume pentru care Robu chiar avea o anumită fascinaţie intelectuală de la filmele cu mafioţi pe care le văzuse.

Despre Alin Nica nu s-a putut spune că a frecventat acest mediu. A fost un episod în luna ianaurie, când un fin de-al său, un anume Bebe Sabie, aspirant la titlul de interlop, a dat un spectacol nocturn pe ritm de manele aproape sub geamurile clădirii unde lucrează naşul său. Credeam că e un epidod izolat, într-o efuziune bahică, finul încercând să-şi cinstească naşul. În aceste zile a apărut însă un alt episod care a făcut înconjurul presei centrale, în care numele lui Nica apare alăturat de un personaj mult mai sulfuros şi în legătură cu o mare afacere (unii i-ar spune tun) la aeroport.

Sigur, Nica spune că nu-l cunoaşte pe numitul Cristian Birlic, chit că a stat la masă cu el. Cert este însă că Iosif Nicoară, consilierul personal al lui Nica, îl cunoaşte bine, deBanat publicând un schimb de mesaje între acesta şi Birlic. Iar vor spune unii că nu e vina lui Nica, ci a consilierului său. Dar cum a ajuns Nicoară în anturajul lui Nica? Fost poliţist de frontieră, numele lui apîrând şi într-un dosar de corupţie, Nicoară este mai cunoscut sub porecla de “Borsetă”. O poreclă destul de sugestivă şi care numai ea ar fi trebuit să-l pună pe Nica pe gânduri. Dar dacă Robu l-a avut pe Nasleu, de ce să nu-l aibă şi el pe “Borsetă”, nu-i aşa?

Nu ştiu ce-şi doreşte Alin Nica la viitoarele alegeri locale. Mai vrea un mandat la Consiliul Judeţean? Vrea Primăria Timişoara, cum se vorbeşte tot mai mult, el nedezminţind acest zvon? Dar mai este până atunci. Un lucru este cert. Tânărul de perspectivă din urmă cu doi ani a ajuns un nou Nicolae Robu, poate nu chiar atât de narcisist, dar mai este timp. Adică exact ceea ce dispreţuia mai mult în politică.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Alin a spus: (iulie 28th, 2022 at 09:04 )

Ba, dar toate tepele astora incep cu poza de restaurant, la care prosti ca nica se aseaza ca la frizer.

Liberalism, mânca-ți-aș! a spus: (iulie 28th, 2022 at 09:59 )

Reglare de conturi între găști: Grindy, prietenul lui Dragny, coleg cu Țoancă Uraganu’, l-a făcut. Sau, mai probabil, l-au făcut colegii lui peneliști din PDL, fiii taților lor, din gașca Stalin-Ceașcă.

Sirius a spus: (iulie 28th, 2022 at 10:35 )

Taranul de la Dudesti strikes again 🙂

Bocsig a spus: (iulie 28th, 2022 at 16:06 )

In 2004, Nica a terminat facultatea de Calculatoare ( nici o legatura cu Lae 🙂 ). Era mandru proprietar de bicicleta si jumate dintr-o casa batraneasca in Dudesti. Dupa cateva mandate de primar are zeci de hectare de teren, case , ferme etc. Totul cinstit 100%

George a spus: (iulie 28th, 2022 at 16:59 )

@puli, tu ești nica sub acoperire. După vocabular se vede că ești interlop.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.