FCC Construction va moderniza calea ferată dintre Lugoj și Timișoara Est

Spaniolii de la FCC Construction vor moderniza lotul 2 din calea ferată dintre Caransebeș și Arad, dintre Lugoj și Timișoara Est. Oferta depusă este în valoare de aproape două miliarde de lei, bani asigurați prin PNRR. Reabilitarea căii ferate vor asigura circulația trenurilor cu o viteză de circulație de 160 km/h.

CFR Infrastructură a anunțat că a fost desemnată oferta câștigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea Lugoj – Timișoara Est (lotul 2), aferentă obiectivului de investiții “Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Aradˮ, pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Oferta financiară depusă de FCC CONSTRUCCION SA, în valoare de 1.916.221.849,14 lei, fără TVA, a fost desemnată câștigătoare, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.

Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 42 de luni pentru proiectare și execuția lucrărilor și 60 de luni, perioada de garanție a obiectivului.

Modernizarea secțiunii de cale ferată Lugoj – Timișoara Est (Lot 2), în lungime de 54,13 km, cuprinde lucrări complexe de infrastrutură şi suprastructură feroviară (terasamente, linii, stații C.F, consolidarea lucrărilor de artă, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii etc.) și de protecţia mediului.

Obiectivele principale ale proiectului de modernizare pe Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est sunt: îmbunătățirea geometriei traseului și sporirea capacității portante a căii pentru a permite circulația trenurilor cu viteza de până la 160 km/h; modernizarea staţiilor şi haltelor de mişcare, adaptând capacitatea de exploatare la volumul de trafic şi la necesităţile tehnologice; modernizarea clădirilor staţiilor de călători, construirea de pasarele şi ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare; dublare linie; lucrări poduri/podeţe, sistem de drenaj, îmbunătăţirea terenului de fundare și a terasamentelor; lucrări pentru rridicarea niveletei căii și protecția antierozionala a terasamentului de cale ferată în zonele inundabile; montare de panouri fonoabsorbante şi/sau soluţii alternative de reducere a nivelului de zgomot, pe segmentele de cale ferată ce străbat localități; instalaţii de centralizare electronică şi introducerea sistemului de siguranţă ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R); modernizarea echipamentului de telecomunicaţii; montarea de încălzitoare de macaz pe liniile de primire-expediere, în staţii, în halte de mişcare şi la ramificaţii, pentru a combate efectele înzăpezirii liniei CF.

Prin modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secțiunea Lugoj – Timișoara Est (Lot 2) se vor asigura condiţii tehnice pentru circulaţia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de călători şi de 120 km/h pentru trenurile de marfă, creşterea gradului de confort şi de siguranţă a traficului feroviar.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat de curând că a fost desemnată și oferta câștigătoare a licitaţiei publice pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunea de cale ferată Timișoara Est – Ronaț Triaj (lotul 3). Câștigătoare a fost aleasă oferta financiară depusă de Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA. Suma ofertată este 1.440.433.361,02 lei, fără TVA. Sursa de finanţare a fost identificată și va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.