Liga Națională de rugby se reia după patru săptămâni, iar echipa viola joacă în deplasare, sâmbătă, 1 octombrie, la ora 13,00, cu Steaua București. Partida contează pentru penultima etapă din play-off, a cincea.
Jocul din Ghencea reprezintă a treia deplasare consecutivă pentru jucătorii lui Valentin Calafeteanu și va fi urmat de o partidă acasă, cu campioana Știința Baia Mare (8 octombrie, în ultima etapă din play-off).
„După meciul cu Dinamo, primele două clasate, cele ce vor juca semifinala acasă, sunt stabilite în proporție de 90%. Noi, însă, ne gândim că trebuie să revenim la forma noastră sportivă, la jocul pe care știm să-l prestăm. Am făcut multe greșeli în august, greșeli care ne-au costat, tocmai de aceea în această perioadă am încercat să punem la punct anumite aspecte”, Valentin Calafeteanu, antrenor SCM USV Timișoara.
Echipa timişoreană are doar un succes în patru partide în play-off deşi în prima parte a sezonului era singura formaţie cu 7 succese din tot atâtea posibile.
Lotul anunţat pentru duelul din Ghencea: Chiriac, Căpătână, M. Lazăr, D. Lazăr, Popârlan, Altinok, Neculau, Holoia, Conache, Jipa, Bucur, Khvicha, Manumua, Şteţco, Shennan. Rezerve: Lucan, Digo, Nica, Trăuşan, Morrell, Rupanu, Tique, Baloyi.
Comentarii prin facebook