Șeful consilierilor județeni PSD cere ca CJ Timiș să facă singură, cu bani din buget sau dintr-un credit, parcarea din centrul Timișoarei

Consilierii județeni social-democrați susțin ridicarea parcării supraetajate a CJ Timiș din banii proprii ai instituției și nu din cei ai unui eventual partener. Alexandru Iovescu, șeful grupului PSD, spune ca nu e normal ca un teren de 5.000 de metri instituției să fie blocat de o societate privată, pentru 49 de ani, iar pentru toată această perioadă să primească 4,6 milioane de lei.

Nu e normal ca un contract de concesiune să blocheze un teren din zona centrală a Timișoarei pentru o durată de 49 de ani, iar pentru aceasta să primească 100.000 de euro anual, spune Iovescu. Dacă firma respectivă e neserioasă? Dacă nu își face treaba sau nu plătește? Toate aceste enigme sunt abordate de reprezentantul social-democraților.
”Noi nu suntem de acord cu proiectul în sine, concesionarea lucrărilor pe acel teren. S-a stabilit în acel proiect o redevență de 6% din încasări, dar nu mai puțin de 100.000 de euro. Este o redevență foarte mică și ne dă foarte mult de gândit și ne punem multe semne de întrebare. Dcă facem un calcul, în cei 49 de ani, acei 5000 de meri pătrați în centru, CJT va beneficia la final de o clădire care nu va mai fi nou, sigur vor aduce un beneficiu, prea puțin de 4,6 – 4,8 milioane de euro în acei ani. De aceea nu consider că nu este un lucru în beneficiul județului Timiș și al locuitorilor din județul Timiș. Cred că putem gândi soluții mult mai bune Există și varianta să se crească redevența, sau ca CJT să facă din bugetul propriu sau să ai un credit de investiție în vederea gestionării acelui spațiu. Timpul de la idee la construcție este destul de lung, dar nu are rost să trecem un proiect de hotărâre făcut pompieristic, pus pe ordinea suplimentară și fără niciun fel de dezbatere publică”, a declarat Iovescu.
El crede că se mai pot purta discuții care să ducă la un proiect mai bun.
”Tragem speranțe că o să avem dezbateri pe această temă și că vom găsi soluții mai bune împreună, care să fie în interesul CJT”, spune reprezentantul PSD Timiș.
Alexandru Iovescu a speculat, așa cum a făcut și OAR Timiș, că acest caiet de sarcini ar fi fost croit special pentru un anumit concurent,
”Elaborarea caietului de sarcini este cât se poate de subiectivă și că sunt anumite criterii care duc spre suspiciunea că acel caiet de sarcini a fost făcut pentru cineva care ar fi dezvoltat deja un proiect tehnic, având în vedere specificațiile foarte foarte bine punctate în caietul de sarcini. Aș vrea să avem o discuție mai concludentă în CJT în care să putem crește redevența la o sumă mai mare care să aducă un beneficiu CJT, dar și garanția că nu vom vedea acel teren din centrul Timișoarei, pe care nu îl vom mai putea recupera. Dacă va veni o firmă concesionar, care nu va face ceea ce și-a asumat, știm cât durează un proces în România. Riscăm altfel să avem un teren în administrarea unei firme private în Timișoarei, și care va putea face orice. Cred că cea mai bună varianta cea mai bună pentru acea investiție e ca CJT să facă parcarea”, a mai spus Iovescu.
El spune că nu știe cât ar putea costa o asemenea investiție, pentru că nu a făcut o evaluare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (mai 5th, 2023 at 14:58 )

Stau și mă minunez. Domnul respectiv nu numai că este consilier, dar este și ȘEF. A votat vreo hotărâre de consiliu județean cu acest subiect? Există vreo hotărâre de consiliu județean cu acest subiect? Sau este doar (ca de obicei) doar o ieșire în presă, gen „vaai, țărișoara mea”, ( că mă doare-n cur de ea)?

Reos a spus: (mai 5th, 2023 at 16:08 )

Este foarte dureros că nu se poate da vina pe primărie și pe Fritz cea ce este foarte îndrăgit de CJT în frunte cu Nimica,încet se vede ce realizări mărețe a avut pînă acum.

Dan A. a spus: (mai 5th, 2023 at 17:16 )

PSD n-a fost in stare in trecut iar PNL nu e in stare acum. Un PSD-ist care nu stie cat costa lucrarea si de unde sa faca rost de bani zice si el ceva.

Lucian a spus: (mai 5th, 2023 at 22:18 )

Cladirea este intabulata direct pe numele CJ (unde este riscul ??), pe langa redeventa garantata , mai exista si impozititul de plata la Primarie de peste 190.000 euro pe an.
Cat profit a incasat CJ si dl . Apreotesei in ultimii 20 de ani din parcare existenta ? Cate parcari au edificat ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.