Bravehearts

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cred că puţină lume n-a văzut mult „oscarizatul” “Braveheart” al lui Mel Gibson. În film, nobilii scoţieni, din când în când, strângeau câte o armată pentru a se lupta cu asupritorii englezi. Înainte de luptă însă nobilii negociau cu englezii diverse favoruri – evident doar pentru ei – şi, ajungând la un acord, îşi trimiteau apoi luptătorii acasă fără să curgă o picătură de sânge. O astfel de negociere a fost însă dată peste cap de legendarul William Wallace (Braveheart), rezultând astfel bătălia de la Stirling Bridge, una dintre cele mai strălucite izbânzi din istoria scoţienilor în faţa englezilor.

Imaginea cu nobilii negociind cu englezii mi-a venit în minte văzând pertractările liderilor naţionali de sindicat din educaţie cu guvernul. Se pare că ei şi-au atins scopurile personale, ca şi în alte multe ocazii de acest gen, şi ar cam vrea să termine “bătălia”. Şi cum să nu ajungi la o înţelegere când printre negociatorii sindicalişti se numără unul ca Anton Hadăr, om cu n-şpre sinecuri şi un favorit al televiziunilor infractorilor şi securiştilor? Numai că, nu un “braveheart” se opune acum, ci mii, zeci de mii de “bravehearts” din educaţie. Spre lauda lor vor ca “lupta” să fie dusă pînă la capăt de această dată. Spre disperarea guvernanţilor şi a cohortelor lor de sinecurişti care se comportă în realitate precum o armată de ocupaţie.

Ba s-a mai enervat şi profesorul Klaus Iohannis, autorul monumentalei cacealmale “România educată” care a făcut ce ştie şi el: a aruncat cu paltonul în capul dascălilor. Ca la un semnal, a demarat o adevărată campanie pe modulul “divide et impera”, profesorilor fiindu-le antagonizaţi părinţii. Dovadă că e greu, au fost scoşi la înaintare toţi “ciutacii” de serviciu. Şi dacă asta nu e destul, tot pe canalele securiste şi la televiziunea infractorului Ghiţă a început şi o operaţiune de compromitere a profesorilor, aceştia fiind acuzaţi că au politizat greva, fiindcă ar avea în spate USR şi AUR. Evident, intoxicări slinoase.

Da, am şi scris recent, în acest moment şi în modul în care funcţionează statul român nu sunt bani pentru a satisface toate revendicările salariale ale dascălilor. Sau dacă ar fi, acordarea lor ar produce un grav dezechilibru bugetar şi o mare inflaţie. Dar ar fi bani dacă s-ar produce acele reforme instituţionale de care se discută de decenii. Fiindcă în trei decenii nu am făcut de bunăvoie nicio reformă. Cele făcute au fost doar la presiunea UE, iar mai recent pe motiv de PNRR.

De aceea cred că această grevă a depăşit deja bariera unor revendicări salariale. Ea pune pe tapet fundamentul educaţiei în România şi chiar mai mult, revendică la modul serios reformele instituţionale. E important acum ca profesorii grevişti să reziste. Şi nu mă joc cu cuvinteler când spun despre ei că sunt adevăraţi eroi ai momentului. Puţină lume ştie, dar ei nu sunt salarizaţi pentru aceste zile în care se află în grevă. Ideal ar fi ca întreaga societate să-i sprijine, să se solidarizeze cu ei. Fiindcă lupta pe care o duc nu mai e doar pentru ei. E şi pentru colegii lor care n-au intrat în grevă şi, la umra urmei, pentru toţi românii care vor să trăiască într-o ţară normală. Ei luptă pentru noi toţi împotriva unei clase politice impostoare. Lupta lor este pentru adevărata “Românie educată”.

Din păcate nu cred că va fi aşa, puţine au fost momentele în istorie în care românii au dovedit că pot fi solidari. Greviştii vor fi arătaţi cu degetul, umiliţi, jigniţi, înjuraţi şi scuipaţi ca pe un adevărat “drum al Golgotei” pe care-l urcă acum. Vor veni ameninţările, poate şi desfacerea unor contracte de muncă. E adevărat că sunt sacrificii şi de cealaltă parte, a părinţilor şi elevilor, mai ales ale celor din anii terminali. Dar ne aflăm în faţa unei adevărate revoluţii, iar orice revoluţie înseamnă şi sacrificii, pierderi colaterale.

Da, lupta profesorilor este total inegală având în vedere ce forţe imense şi tenebroase li se opun. Nici la Stirling Bridge nimeni nu le dădea o şansă scoţienilor lui Braveheart în faţa unei mult mai numeroase şi ehipate armate a englezilor. Nici măcar unii scoţieni nu prea credeau în izbândă, dar luptau fiindcă ştiau că dreptatea este de partea lor şi asta trebuie să facă, să lupte. Asta fac eroii. Dar dacă şi “bravehearts”-ii României de astăzi vor izbândi…

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Sărăcia Edulcorată și Prost Machiată a spus: (iunie 5th, 2023 at 10:04 )

Inimi brave ar trebui să fie securiștii și toți ceilalți speciali! La ei nu vă gândiți? Și pentru ei este acum o oportunitate istorică! De ce nu vă gândiți la judecătoarea care plângea de mila pensionarilor care nu vor mai avea de unde să-și cumpere ziare după ce (entitatea malefică care acționează ca tămâia asupra nărilor Celui Roșu și „patriot”, denumită) Fritz le-a ridicat gheretele? De ce nu s-a întrebat prea-inflamata de spirit justițiar dacă printre acei pensionari nu se află cumva profesori? Ar putea să facă un simplu gest care n-ar presupune nicio cheltuială: să-și publice fluturașul de salariu. Și mulți alții ca ea. Ca un protest mut destinat celor ce trebuie să vadă. Și să nu mai apară Hadăr și alți nacealnici sindicali și să vorbească din stomac. Să facă oarece comparații cu alte țări europene (spre exemplu). Să ducă discuția pe niște baze reale.
Protestul profesorilor (la care nu se raliază oficial decât prea puțin profesorii lor din universitățile din această țară, ocupați fiind cu consolidarea scaunelor prin publicarea de bull-shit-uri folositoare doar lor) este la urma urmei o opinteală de-a ieși din comunism. Iohannis, cu toate premiile lui cu care a fost cadorisit prin Europa anglo-saxonă de Ost-business, apare ca unul dintre cele mai triste personaje, o unealtă de dislocat Crin Antonescu, apoi o marionetă care a dat chix cu proiectul lui pe termen lung chiar înainte de a fi lansat (de ce USR a acquiesat la acest bullshit nu pot înțelege decât dacă ascoiez PNRR-ul cu figura lui Ghinea de băiat din Primăveriil) prin noile legi ultraliberale și discriminatorii ale învățământulu. Trebuia să se numească Anti-România Educată.
(aveți pretenții prea mari – drumul de la panurgism la bravură trece prin curajul de a spune că nu-ți ajung banii de salariu sau pensie, iar acest curaj este el însuși o bornă încă neatinsă)

Wanda89 a spus: (iunie 5th, 2023 at 10:50 )

Hadăr este exponentul indiferenței universitare față de calitatea învățământului. Majoritatea sindicalistă din universități e formată din femeile de serviciu și o parte din auxiliar. Primesc ceva bomboane de Crăciun, niciodată respectul meritat. În măreața mișcare de acum nu s-a pomenit nimic despre nesimțirea rectorilor și senatelor universitare. Rectori pe viață, măreți oameni politici, nulități academice, istoria ne amintește de măgarul senator – azi avem și studentul senator. Mișcarea de azi nu pomenește de faptul că didacticul auxiliar din universități nu are drept de vot în alegerea rectorilor, deși auxiliarii sunt parte a comunității universitare iar rectorul nu e ales pentru performanța academică ci pentru cea administrativă. O parte din vremelnicii puștani studenți – aleg rectorul. Auxiliarii nu au spor de stres, nici un profesor sau lider sindical nu a pomenit asta, în marea mișcare actuală…

Wanda89 a spus: (iunie 5th, 2023 at 14:15 )
tm a spus: (iunie 6th, 2023 at 10:20 )

Marirea salariilor in educatie ,va aduce de la sine performantele pe care le asteaptam ?

In urma cu ceva timp in sanatate se cerea acelasi lucru , in schimbul performantei .Si s-au marit . O infirmiera intr-un spital de stat castiga cat un ofiter DGA , absolvent al Academiei de Politie .
Cu toate astea , vedem medici cu salarii de mii de euro in spitalele de stat , sictiriti si aroganti , pe pare dupa vizita de dimineata ii gasesti doar in propriile cabinete private . Sa nu uitam spaga care nu a disparut , ci s-a marit pt a tine pasul cu salariul din spital si venitul de la cabinetul privat .

Reforma unui sistem nu se face cu mariri de salarii , acestea vor genera ceva in plus , adica coruptie .

WandaWonderfullRealeasaLaAl7-lea Congres a spus: (iunie 7th, 2023 at 20:46 )

Pirtea reales prin „votul universal, direct și secret al tuturor cadrelor didactice și de cercetare titulare din cadrul universității și al reprezentanților studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților.” Auxiliarii, majoritatea cu studii superioare, făcând parte din comunitatea universitară – nu au drept de vot, pentru că nu fac parte din comunitatea academică… Or… Rectorul e are atribuții academice ori administrative? Ce caută studenții temporari în deciziile majore și de ce auxiliarii au rol de sclavi pe plantație?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.