Loturile naționale feminine de scrimă ale României de juniori și cadeți se pregătesc de un cantonament ca în Occident, la Timișoara

Pentru o săptămână, CSU Politehnica Timișoara va fi gazda loturilor naționale feminine de scrimă ale României, categoriile juniori și cadeți. Printre sportivele care vor face parte din cantonamentul ce va include sesiuni speciale de nutriție, lecții de educație financiară, dar și ore de psihologie sportivă se numără și trei dintre scrimerele CSU Poli – Ingrid Miti Bikfalvi, Karina Tal și Miruna Husu.

Loturile naționale feminine de juniori și cadeți ale României vor avea parte de un cantonament special, organizat în premieră la Timișoara, în perioada 10 – 17 iulie 2023. Este una dintre acțiunile care fac parte dintr-un amplu proiect ce poartă numele de „Un club, un oraș, o inimă – Politehnica Timișoara”, inițiat de Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara, finanțat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Va fi o săptămână intensă, cu două antrenamente pe zi, dimineață și după-amiază. Pe lângă pregătirea fizică, scrimerele vor avea parte de ore de psihologie sportivă, lecții de nutriție și vor asista la sesiuni educație financiară. Mai mult, un specialist din cadrul Federației Internaționale de Scrimă va fi la Timișoara pentru a le învăța pe tinere primii pași într-o viitoare carieră în antrenorat. Sesiunile de antrenament se vor desfășura la Baza nr. 2 a Universității Politehnica Timișoara.

Loturi de 15 sportive, trei de la CSU Poli

Printre cele 15 componente ale loturilor naționale, participante la cantonamentul de la Timișoara, se numără și trei sportive legitimate la CSU Poli. Ingrid Miti Bikfalvi (17 ani) campioană națională a cadetelor la floretă, care în 2022 a avut de departe cel mai bun ranking din România la această categorie, participantă la Campionatul European și Campionatul Mondial, fiind liderul lotului de cadeți. Karina Tal (15 ani) și Miruna Husu (16 ani) vor fi celelalte sportive de la CSU Politehnica Timișoara care vor avea parte de experiența unui cantonament ca în țările din Occident.

Ana Pavăl și Mihai Dințică vor fi cei doi antrenori de la loturile naționale ale României. Din această postura, lor li se va adăuga Livius Buzan, antrenorul secției de scrimă de la CSU Politehnica Timișoara. Petru Kuki, fost floretist, vicecampion mondial și medaliat cu bronz european în 1981, va fi responsabil tehnic și se va ocupa de formarea profesională a sportivelor.

La acțiuni va participa și Ciprian Chirilă, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare, care le va vorbi membrelor loturilor naționale despre oferta educațională și beneficiile pe care Universitatea Politehnica Timișoara le oferă sportivilor de înaltă performanță. Întreg staff-ul va fi cazat la Casa Politehnicii nr. 2.

„O astfel de acțiune nu s-a mai organizat vreodată la Timișoara, este o premieră. Ne bucură faptul că proiectul s-a concretizat și că a devenit realitate. Aceasta se datorează și bazei sportive pe care o pune la dispoziție Universitatea Politehnica Timișoara. Îi mulțumim Primăriei Timișoara, care a finanțat o activitate de o astfel de anvergură”, a spus Adrian Tal, președintele CSU Politehnica Timișoara.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto

În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Top