Dominic Fritz câştigă o nouă bătălie în justiţie cu Culiţă Chiş şi sindicatul lui Negrei

Primarul Dominic Fritz a câştigat o nouă bătălie în instanţă cu Culiţă Chiş şi sindicatul minoritar din primărie, condus de Tiberiu Negrei. De această dată, Chiş a cerut primarului bani pentru că nu a fost reintegrat în funcţia de şef al direcţiei pe care şi-o dorea.

Disputele dintre Executivul primăriei condus de Dominic Fritz, pe de o parte, şi Sindicatul Liber şi Culiţă Chiş, pe de altă parte, aduc tot mai mult cu lupte de gherilă, teatrul de război fiind însă sălile tribunalelor. Culiţă Chiş a câştigat o luptă în instanţă, care a obligat primăria să-l repună într-o funcţie de director. La direcţia pe care a condus-o, iar dacă aceasta nu mai există la alta. Cum fosta direcţie condusă de Chiş nu mai există, s-a făcut o nouă organigramă, iar acesta a fost pus şef la Direcţia PLMSTF. Cum, Chiş şi sindicatul râvneau o altă direcţie, l-au dat în judecată pe primar, solicitând şi bani pentru că nu a fost reintegrat în funcţia cerută. Respectiv e vorba de o sumă exorbitantă, amendă de 20% din salariul minim pe zi plus penalităţi de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere

De această dată instanţa a respins cererea lui Chiş şi a sindicatului, însă aceştia mai au dreptul la recurs.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (iulie 11th, 2023 at 19:09 )

Sindicatul ăsta, reprezentat de un cineva de la Serviciul Juridic, care îl apără pe Chisculita, insistă să devină ca și PNL-ul. Deja e nesimnicativ, dar insistă să ne arate de ce a pierdut primăria, chiar și pe vremea robului, o mulțime de procese. Se pare că juristu’ lu pește nu e în stare să înțeleagă o încheiere judecătoreasca.

observator a spus: (iulie 11th, 2023 at 19:44 )

Nea Costel, ce legătură are sindicatul cu PNL-ul? De ce nu cu PSD-ul sau alții? Vezi că e prea transparentă aluzia ca și cei care te plătesc!

@obs a spus: (iulie 11th, 2023 at 20:43 )

Crede-mă, are! Bășina unui lider pesedist din București poate genera furtună devastatoare într-o mică primărie penelistă din Timiș. Dacă nu crezi, citește o introducere în complexitate și teoriile haosului.

Costel a spus: (iulie 11th, 2023 at 21:30 )

@ observatorule imparțial, dacă ai și înțelege ceea ce am scris, ar fi mult mai bine pentru tine, ai scăpa de titulatura de „analfabet funcțional”. M-am referit la faptul că așa cum este sindicatul, adică nesemnificativ (adică adună vreo 15 membri) va ajunge și PNL-ul, la remorca PSD-ului. Dar na, de unde nu-i, nu-ți pot cere mai mult.

Fiat justitia et speciales pensiones! a spus: (iulie 12th, 2023 at 08:20 )

Să fie tergiversare sau celeritate (după caz) pentru fraieri și prescriere pentru șmecheri!
N-a câștigat nimic, a pierdut timp cu manevrele josnice ale unor slugi ale sistemului comunist care se autointitulează „libere”. Deși nici libertatea asta nu cred c-au avut-o, ci li s-a ordonat în amănunt ce să facă..

ITist a spus: (iulie 12th, 2023 at 09:22 )

Toata vrajeala asta cu „lupta” lui Fritz e doar praf in ochi. In realitate, orasul este tot mai murdar, circulatia e mult mai proasta, parcurile shnt neingrijite si cel mai rau…coruptia din primarie e la un nivel maxim. Astea sunt de fapt „reusitele” lui Fritz.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier

Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.