DRDP Timișoara închide una dintre accesele spre Centura Sud, la Ghiroda/FOTO

Accesul pe Centura Sud de la Ghiroda, prin sensul giratoriu cu drumul comunal DC 149 se închide de joi, 10 octombrie, a decis Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara. Motivul este lega de neîndeplinirea solicitării lansate către primăria din localitatea timișeană, de a așterne pe drumul respectiv un strat de piatră spartă, pentru a se evita depunerea de pământ pe asfaltul centurii, cu efect asupra siguranței rutiere.

Începând de joi, 10 octombrie, accesul pe VTM în zona Ghiroda, prin sensul giratoriu cu drumul comunal DC 149, va fi închis. Decizia e legată de siguranța rutieră, mai precis de pământul transportat de vehiculele care vin de pe drumul comunal și urcă pe centură.

”Primăria comunei Ghiroda a fost notificată anterior de deschiderea traficului pe VTM Sud, solicitându-se totodată ca, până la data de 30 septembrie, administrația locală să înceapă așternerea unui strat de piatră spartă pe DC 149, pentru a evita depunerea de pământ pe drumul național (foto), fapt care poate conduce la producerea unor evenimente rutiere cu consecințe grave asupra participanților la trafic. Termenul a trecut, însă accesul dinspre drumul comunal spre VTM nu a fost amenajat corespunzător până la această dată”, a anunțat DRDP Timișoara.

Administratorul drumului mai amintește că deblocarea intersecției, precum și cheltuielile aferente acestui demers vor intra în sarcina Primăriei Ghiroda.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Mircea a spus: (octombrie 9th, 2024 at 12:23 )

Corect este „inchide UNUL din accesele la…” nu „UNA din accesele la…”
Acces e substantiv neutru (un acces, doua accese), nu feminin (o acces, doua accese).

Cutucutu a spus: (octombrie 9th, 2024 at 15:29 )

Ai dreptate… da-i dracului cu drumurile lor. Important e cum faci acordurile gramaticale, nu grija fata de o lucrare de excepție.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul se impune fără emoții pe terenul campioanei Cehiei

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a debutat excelent în prima manșă a turului întâi din Challenge Cup. Echipa bănățeană a avut nevoie de doar 75 de minute pentru a trece de campioana Cehiei, VK Selmy Brno, chiar pe terenul acesteia. A fost un sec 3-0 pentru gruparea de pe malul Timișului, doar prima manșă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul se impune fără emoții pe terenul campioanei Cehiei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul clujean se poate apuca de lucrările de finalizare a noului drum de legătură Timișoara – A1/FOTO

Firma care a contestat și, în final, câștigat, licitația pentru realizarea lucrărilor neefectuate de fostul antreprenor pe drumul de legătură Timișoara (DN 69 – bifurcația spre Sânandrei) – A1, se poate apuca de construcție. Expertiza tehnică a celor efectuate de italienii cu acționariat chinez, Todini, care au fost dați afară de pe șantier pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul clujean se poate apuca de lucrările de finalizare a noului drum de legătură Timișoara – A1/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Azi-noapte, la ora 04.30, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane și un jandarm a observat un autoturism care circula pe strada Trandafirilor, în zona Parcului Domogled, iar în momentul în care polițiștul a efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta și-a continuat deplasarea. Imediat, patrula de ordine publică a pornit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prostie dusă la maxim: fără permis şi beat a fugit de poliţişti şi a ajuns în… Cerna!
Valoarea unei instituții de învățământ se vede şi în calitatea profesorilor ce predau într-o şcoală, iar acest lucru este capital la UPT. Școala timișoreană de Construcții Metalice de la Universitatea Politehnica Timișoara a primit o nouă recunoaștere internațională – doi profesori ai UPT au fost invitați ca lectori în cadrul unei prestigioase școli internaționale care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă o recunoaştere de peste hotare pentru calitatea profesorilor de la UPT. Invitaţi ca lectori la o prestigioasă şcoală internaţională
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedinte al USR Timiş, se declară trist şi dezamăgit de opţiunea lui Alin Nica de a-l susţine pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Fritz crede că demersul fostului său coleg de alianţă este oportunist, ca “să mai fie ceva”. Încă preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a afirmat, zilele trecute, că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, dezamăgit de oportunismul lui Alin Nica de a-l sprijini pe Mircea Geoană la prezidenţiale
Stabilirea prețurilor medii ale unor produse agricole și majorarea cu rata inflației a taxelor de interes județean vor fi supuse votului consilierilor județeni. Dar, până atunci, proiectele sunt în dezbatere publică. Consiliul Județean Timiș a lansat în data de 08.10.2024, în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, trei proiecte de hotărâri. Primul dintre ele face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre
La finalul lunii octombrie a anului trecut, Guvernul României aproba memorandumul semnat de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, și Péter Szijjártó, ministrul de Externe din Ungaria, pe tema deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei dintre cele două țări. La Beba Veche – Kubekhaza. Pentru ca ideea să fie pusă în practică era necesară preluarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou pas spre deschiderea punctului de frontieră de la Triplex Confinium. Timișul are un nou drum național
Departamentul de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Structura Timiș a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, a organizat Conferința cu angajatorii / supervizorii din serviciile sociale partenere în organizarea și efectuarea stagiilor de practică pentru studenții de la specializarea Asistență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții de la Asistență Socială s-au întâlnit, la Timișoara, cu angajatorii din sectorul  public
Firma care a contestat și, în final, câștigat, licitația pentru realizarea lucrărilor neefectuate de fostul antreprenor pe drumul de legătură Timișoara (DN 69 – bifurcația spre Sânandrei) – A1, se poate apuca de construcție. Expertiza tehnică a celor efectuate de italienii cu acționariat chinez, Todini, care au fost dați afară de pe șantier pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul clujean se poate apuca de lucrările de finalizare a noului drum de legătură Timișoara – A1/FOTO
Miercuri, 9 octombrie, în jurul orei 05:00, pompierii lugojeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în localitatea Coșteiu. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă și două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ cu medic, precum și pompierii voluntari...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu devastator în Coşteiu! O persoană şi-a pierdut viaţa
Top