Şefii SIE şi AEP sunt încă în funcţii? Înseamnă că nu s-a înţeles nimic

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Imediat după ce au fost serios zdruncinaţi la urne, liderii PSD şi PNL, dar o să mă refer mai mult la primii, au sărit să ne spună că au înţeles pe deplin lecţia primită de la poporul român. De menţionat că PSD, fie că s-a numit FSN, FDSN, PDSR, a avut cel mai slab rezultat din istorie şi pentru prima dată nu şi-a aburcat candidatul în turul II la prezidenţiale. La PNL au mai fost rezultate proaste, în mandatul 1992-1996, fiind chiar lăsat în afara parlamentului.

„Semnalul transmis: să continuăm să dezvoltăm țara cu banii europeni, dar în același timp să ne protejăm identitatea, valorile naționale și credința”, a sărit Marcel Ciolacu să spună că a priceput ce vrea poporul. De fapt, Ciolacu n-a înţeles nimic nici în momentul în care spunea că a înţeles. Nu mai discut de colegul său de partid, baronul de Olt, Paul Stănescu, secretar general al PSD. Un mesaj transmis de acesta s-a transfomat într-un delir mistic, scriind cu majuscule termeni precum ”Credință”, ”Valori Creștine”, ”Raiul”, ”Religia”, începând trei propoziții consecutive cu ”Dumnezeu”. Concluzia lui Stănescu?  ”Nu vreau ca nepoții mei să crească într-o țară în care Părinte 1 și Părinte 2 să fie ceva normal”. Şi cică omul ar fi social-democrat.

Nu, românii din ţară şi străinătate, care s-au înghesuit la urne, nu au făcut-o pentru credinţă, tradiţii, Dumnezeu şi alte năzbâtii identitariste. Ei au votat cum au votat pentru a penaliza un sistem politic cangrenos, sistem al cărui principal coordonator a fost, în ultimii 35 de ani, PSD. Că s-a abuzat la modul populist şi de narativul privind comunitatea LGBT, un narativ al propagandei Kremlinului în opoziţie cu “decadenta” Europă, e o altă poveste. Una urâtă oricum pentru secolul XXI. Problema a fost însă alta, mult mai profundă, decât ameninţările debile cu “părinte 1 şi părinte 2”.

Românii s-au săturat de fapt de instituţii nefuncţionale. S-au săturat de politizarea agresivă a  instituţiilor şi de politruci incompetenţi. S-au săturat de piramida inversată a valorilor şi de contraselecţia din partide. S-au săturat de extreme de încărcatul aparat de stat. S-au săturat de ministere special înfiinţate pentru un singur om (exemplu, al Familiei pentru Gabriela Firea). S-au săturat de sute de agenţii degeaba. S-au săturat de o justiţie în care sentinţele se vând ca la tarabă, iar dacă ai furat un sac de grâu ajungi la puşcărie, dacă ai furat un milion eşti afacerist respectabil. S-au săturat de politicieni putred de bogaţi, deşi toată viaţa au lucrat la stat. S-au săturat de Paul Stănescu şi tot clanul lui. S-au săturat de “azilele groazei” şi clanul Pandele. S-au săturat de corupţie. S-au săturat de un sistem de sănătate ineficient şi putred de corupţie.

S-au săturat de “România educată” şi ai ei analfabeţi funcţional. S-au săturat de nepoţi, nepoate, dansatoare din buric, cocalari şi piţipoance cocoţaţi prin ministere şi instituţii de stat. S-au săturat de dispreţul şi aroganţa autorităţilor. S-au săturat de pensii speciale. S-au săturat de “mătuşa Tamara” şi nepotul Mihai”, ultimul, în trei ani de când e unchiul premier, ajungând miliardar. Da, românii s-au suprasăturat de acest sistem care micţionează cu jet pe ei.

Că şi-au canalizat greşit toată frustrarea şi furia votând un descreierat care se crede mântuitorul neamului poate fi o altă dovadă a gradului de disperare la care au ajuns românii. Ce-au învăţat cei din PSD şi PNL din această disperare maximă?

PSD-istul Toni (mâna) Greblă (i se făcu), şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP), este pozat la o tăiere de porc cu nişte personaje ciudate, inclusiv George Simion. Întrebat de jurnalişti despre acest anturaj, Greblă răspunde cu aceeaşi sfidare de care am scris mai sus: “Întrebaţi porcul!”. Glumind puţin, jurnaliştii chiar asta au făcut. Şeful SIE, Gabriel Vlase, a fost prins deplasându-se cu curse private la curse de Formula 1, la Baku, Abu Dhabi, Monza etc. Trec peste faptul că SIE pare o instituţie nu doar inutilă, dar parcă face mai mult rău, decât dacă nu ar exista, dar una din deplasări, la Abu Dhabi, era chiar pe 8 decembrie, în plină criză. Când aceleaşi autorităţi române urlau că suntem asaltaţi de trolii lui Putin. Sfidare, nesimţire, prostie. Vlase este tot PSD-ist, crescut în curtea lui Viorel Hrebenciuc, cel mai mare sforar al politicii româneşti, pilon de bază al Sistemului post-decembrist. Dacă liderii PSD ar fi învăţat ceva din aceste alegeri, aşa cum tot spun, cei doi erau demişi imediat. Dar n-au învăţat.

În fine ce poţi să mai spui despre lecţii învăţate, atâta timp cât Klaus Iohannis, şeful unui stat nu “eşuat”, aşa cum spunea el, ci de-a de-a dreptul putred, mai primeşte “bonus” după tot ce s-a întâmplat, şase luni de mandat. Sau poate un an. Sau poate încă un mandat, să vedem ce spune ce spune CCR, cea mai abjectă instituţie a Sistemului.

P.S. Apropo, Victor Ponta, cel care spunea că a votat cu Mesia, exact acelaşi Mesia despre care Ciolacu spune că a furat alegerile cu ajutorul ruşilor, mai este în PSD? Asta aşa, ca să ştim cum stau lucrurile.

 

 

 

 

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Farfuridi Curiosul a spus: (decembrie 12th, 2024 at 09:04 )

Se pune problema dacă cei care au trădat în prezent fac parte din categoria celor care au trădat în ’89? Avem un președinte autoproclamat și o clasă politică de tip feudal ce are în subordine arnăuți,ceauși,panduri sub forma modernă de instituții ale statului, care obligă cetățeanul sau producătorul să apeleze la sistem. Cei care cred că acest sistem are șanse de izbândă sunt străini realității prezentului.Poate mai urmează ceva de genul breakin-news cu rolul de a pune poporul în fața faptului împlinit.

Daniel a spus: (decembrie 12th, 2024 at 09:37 )

Așa este, situația este scăpată de sub control în sistemul bugetar și nu se înghesuie nimeni să îl reformeze mai ales că sprijin politic nu prea există dacă ne gândim la o majoritate solidă în parlament. Practic este o mlaștină care trebuie asanată dar de o persoană competentă cum ar fi Ilie Bolojan și în niciun caz cum s-a făcut reforma justiției de către un infractor ca Liviu Dragnea.

antiVrajeāla a spus: (decembrie 12th, 2024 at 10:00 )

Prin ce difera „religiozitatea” lui Stanescu de crucile si iile lui Lasconi din ultima vreme?🤪 Iar faptul ca a inteles sau nu PSD ceva e irelevant atata timp cat nici restul partidelor n-au inteles nimic. Ba mai degraba as zice ca marea problema de intelegere e la USR si PNL… dar si la votantii acestora care sustin tot felul de idiotenii neoliberale sau iliberale(vezi decizii aberante ale CCR, vezi plandemia etc)🤪

#idiocracy🤪

Zdreanță a spus: (decembrie 12th, 2024 at 11:04 )

Daniele,după mintea ta Iliescu mai lipsește din această alianță pro-europeană😜 sub formă de FSN.După mintea ta locul doi și restul laureaților merită să guverneze și să genereze viitorul președinte al obștei🙃.Meritocrația după tine primește un aspect tragic -comic😇 sub conducerea tehnocrat-fanariotă susținută de către cei care moșesc România.

Xxx a spus: (decembrie 12th, 2024 at 12:20 )

D-le Ardelean, felicitări pentru articol.

Daniel a spus: (decembrie 12th, 2024 at 12:39 )

Evident că nu se putea ca trollii rusofili să nu se activeze și să își propage punctajele lor doar doar mai reușesc să prostească vreun naiv să aleagă să se adape din înțelepciunea rusească fără să cântărească alternativele. Până una alta, când văd ce somități sunt în opoziție, îmi vine să îmi iau câmpii numai la gândul că ar putea ajunge să conducă țara asta. Nici ceilalți nu sunt cine știe ce dar măcar nu sunt bătuți în cap cum sunt cei din cealaltă parte.

mecmesin a spus: (decembrie 12th, 2024 at 19:03 )

In sfarsit ai lasat-o moale cu rusii si se pare ca ai inteles perfect esenta votului romanilor. Se pune intrebarea daca securisto-PSD-istii vor lasa puterea pasnic sau e nevoie de o revolutie adevarata ? Dupa viteza cu care au validat alegerile parlamentare se pare ca le convin procentele iar sprijinul AUR e fara echivoc asa ca nu exista risc sa se schimbe major lucrurile. Sa vedem cata rabdare mai are poporul si daca nu cumva venirea diasporei de sarbatori va grabi lucrurile. Cei de la Politie si Jandarmerie sa uitati concediile de sarbatori !

Daniel a spus: (decembrie 13th, 2024 at 08:54 )

De parca rușilor nu le-ar veni de minune să fie haos în țările din jurul zonei de conflict pentru ca atenția acestora să fie captată în totalitate de chestiuni interne și să le facă vulnerabile la o preluare ulterioară, fiind neutre și suverane pe modelul Belarus.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.