Super-proiect UPT de care vor beneficia peste 600 de angajați

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 30 ianuarie 2025, conferința de lansare a proiectului „UPT-BOOST: Stimularea Creșterii și Competitivității Economice”, în valoare de aproape un milion de euro, finanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și derulat de UPT în parteneriat cu Business Saga.

Proiectul are ca scop actualizarea competențelor angajaților din regiuni mai puțin dezvoltate ale României, contribuind astfel la adaptarea la noile cerințe ale pieței muncii și la tranziția digitală și verde. Acesta urmărește să sprijine peste 620 de persoane angajate prin activități de formare și consiliere profesională, facilitând accesul acestora la oportunități de dezvoltare continuă și creșterea competitivității economice.

În cadrul conferinței de lansare a proiectului, președintele Senatului UPT, conf.univ.dr.mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu a prezentat proiectele coordonate de Universitatea Politehnica Timișoara, multe dintre acestea pe infrastructură, subliniind însă că cea mai importantă resursă a oricărei organizații este cea umană, iar astfel de proiecte, de dezvoltare a competențelor profesionale, sunt deosebit de utile pentru consolidarea companiilor și a instituțiilor.

În continuare, reprezentanții UPT și ai Business Saga au prezentat proiectul, care se va derula pe o perioadă de 24 de luni, structura grupului-țintă fiind următoarea:
• angajați care ocupa poziții de management (60 de persoane – maxim 10% din cei 620), care participă la programul de formare Management, leadership și gândire strategică;
• angajați care ocupa poziții de non-manageri (100 de persoane – minim 16% din totalul de 620), care participă la programele ANC Specialist îmbunătățire procese (50 de persoane) și Specialist dezvoltare durabilă (50 de persoane);
• angajați care ocupă poziții de non-manageri (460 de persoane), care participă la programele de formare:

Inovare, simplificare și transformare digitală (180 de persoane); Relaționare, comunicare și colaborare eficace (100 de persoane); Accelerarea performanței și orientarea către client (80 de persoane); Eficacitate personală și dezvoltare continuă (40 de persoane); Mediu, responsabilitate socială și guvernanță (60 de persoane).

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și implementarea programelor de formare pentru actualizarea competențelor specifice ale angajaților, în concordanță cu evoluțiile tehnologice rapide și apariția de noi competențe necesare pe piața forței de muncă, cu scopul de a facilita accesul acestora la oportunități de angajare și de a asigura păstrarea locurilor de muncă existente.

Prin proiect partenerii își propun să susțină tranziția digitală și verde, care continuă să schimbe rapid modul în care majoritatea organizațiilor operează, consolidând țintele Strategiei Naţionale pentru locuri de muncă verzi 2018-2025, iar ca răspuns, proiectul sprijină companiile și angajații lor să se dezvolte și să-și adapteze în mod constant cunoștințele și seturile lor de abilități tehnice și vocaționale.

Dintre rezultatele așteptate ale proiectului se menționează: Conștientizarea și informarea a peste 620 de persoane privind beneficiile participării la programe de formare continuă; Finalizarea cu succes a formării profesionale pentru toți participanții din grupul țintă; Realizarea unui studiu detaliat privind competențele viitorului și a unei aplicații software pentru sprijinirea dezvoltării profesionale.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dinu a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 11:25 )

Bani risipiți ! Nimic serios; ceva util pt societate !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.