Președintele Dan a desemnat premierul în persoana lui Ilie Bolojan. Calvarul se apropie de sfârșit, doar pentru a lăsa loc unei vieți complicate în viitorul an și jumătate. Poate că mulți dintre noi își imaginează cum ar fi fost dacă valul suveranist ar fi nivelat țara la ultimele legeri prezidențiale. Cum ar fi decurs ultima lună în care partidele s-au chinuit să (nu) cadă de acord cu un premier care să facă treabă, cu un PSD mai degrabă temător că noul șef de guvern, Ilie Bolojan, ar avea succes în misiunea de a echilibra financiar țara, fie și cu rotativă.
Îl și vedem pe George Simion, președintele, cum își chema la Cotroceni prietenii din AUR, Ana Maria Gavrilă și cumva pe Diana Șoșoacă să vorbească de o majoritate cu PSD-ul pentru ce? Care să fie elementele de acțiune care să scoată țara din situația economică dificilă, dar treaba să fie făcută demn, suveran, fără a băga populația în chinuri? Petrișor Peiu, economistul de serviciu al AUR poate că avea un program de guvernare scris cu gândul la popor, dar cu spatele la instituțiile care ne împrumută pentru a da de mâncare poporului.
Poate că ar fi fost mulți pesediști care să meargă spre noua majoritate populistă și după un Victor Ponta umflat ca pop-cornul, dar cam atât. Cum ar fi mers discuțiile despre cifre, despre miile de bugetari ce ar fi trebuit disponibilizați din cei 500.000 promiși în campanie? Sacrificiu care tot nu ar fi fost de ajuns fără mărirea de taxe și amestecarea unor eforturi pe care poporul tot n-ar fi dispus să le încaseze în nas după ce resetarea țării tocmai s-a produs sub steagul lui „Mesia” și al tânărului său protejat.
Asta în situația în care la ei, în tabăra „suveranistă”, totul ar fi fost lapte și miere. Dar poate că n-ar fi fost așa. Poate că și-acolo Diana Șoșoacă continua să facă albie de porci din Simion. Poate că nici președintele George Simion n-ar fi avut chef să onoreze promisiunea față de Călin Georgescu de a-l propune premier, căci n-avea nimic de câștigat să facă din „Mesia” personajul numărul unu în țara asta. Poate că poporul tik-tokist ar fi vrut în continuare „turul doi înapoi” din care să se hrănească ideologic în lipsa banilor pentru pensii, sănătate, educație, dacă pentru Apărare și securitate nu le trebuia, că venea de la Moscova.
Dar să rămânem la „resetarea” promisă. Cum ar fi arătat acea resetare care să corespundă și cu necesarul traiului proprilor alegători? Fără să facem trimitere la cifre, taxe și alte eforturi, poporul „suveranist” trebuia să aibă o idee despre „resetare”, dacă tot a cerut-o cu vehemență. Să fi fost oare ca la telefon? Când vrei să ștergi niște hibe din aparat și o iei de la capăt cu totul? Apeși butonul „resetare la valorile din fabrică” și aduci țara la zero? Așa se gândeau că se face?
Dar care sunt setările „de fabrică” în cazul României, așa cum se regăsesc ele în capul acelor alegători? Doar că pleacă niște pesediști și liberali de la butoane, niște cumetri din sinecuri și apoi vin ai lor? Căci și ai lor aveau așteptări pentru așa ceva, nu mai mergea cu iubirea de patrie când ajungeau să simtă mirosul de carne, tocmai ajunși în fața măcelăriei. Dar resetarea adevărată nu e numai asta: eliberarea țării de submediocrii.
Resetarea țării presupune și rezolvarea problemei cu pensiile speciale, ca omul să consume cât a pus deoparte, nu să ia de la toți, căci nu mai e de unde, țara nu mai are bani. Resetarea înseamnă și reforma administrativă, iar asta nu se putea cu primarii tocmai plecați de la PSD spre AUR pentru un viitor mai bun. Poate că resetarea la ei însemna și trimiterea companiilor multinaționale acasă, fie și numai speriate de ce urmează să se întâmple, ceea ce ar fi adus și mai mult șomaj, dar și impozite și taxe neîncasate exact de la cei care le plăteau și până acuma.
Votanții de Simion ar fi fost dispuși la o resetare care să le ia din plăceri sau le plăcea doar termenul „resetare”? Erau și ei dispuși să renunțe la cheltuieli inutile, ar fi fost bucuroși să se taie macaroana cu concediile medicale date aiurea pentru când vrei să pleci să tai niște lemne la țară? De ce ar face asta, când parlamentari ca ”Garcea” sifonau bani pe chirie, deși avea o grămadă de case în București? Sau „resetarea” nu mai era deloc bună când ajungea să-l scoată pe român din modul de viață cu care s-a obișnuit?
Cum făcea Simion „resetarea” când multe semne trimiteau la durere și sacrificii mai alesacolo unde s-a însămânțat promisiunea de trai bun fără ploconire la „depravatul” Occident, cu industria noastră, cu hidrocentralele noastre, cu tomata noastră, acolo unde nu mai veneau chiar deloc bani europeni? Sau poate că n-ar fi fost așa, ar fi spus cineva. Poate că Simion și valul său erau alt Sistem, alt partener de voie, de nevoie al Occidentului, iar alegătorii… niște fraieri că au crezut în „resetare”.
Comentarii prin facebook