USR stabilește sâmbătă la Timișoara numele viitorului prefect de Timiș

Așteptat de aproximativ o lună ca pita caldă, numele prefectului de Timiș numit de Uniunea Salvați România va fi decis în scurt timp la Timișoara. Aici are loc o întâlnire națională a partidului, ocazie cu care se discută strategia de viitor a formațiunii, dar și stabilirea celor patru prefecți pe care aceasta îi va avea ca urmare a participării la coaliția de guvernare.

Dominic Fritz, liderul național al partidului, spune că USR a renunțat la câteva posturi de prefect, în schimbul unora de secretari de stat. Dar nu și la postul de prefect în Timiș!

Deocamdată acesta nu a fost anunțat, fostul prefect USR, Zoltan Nemeth nu a mai dorit încă o dată poziția.

”Prefecții reprezintă guvernul româniei în teritoriu. Acum câțiva ani s-a luat decizia ca prefecții să fie asumați politic. În sensul acesta 20% din prefecții din România revin USR-ului. Noi, prin anumite discuții am mai renunțat la câteva poziții de prefect la schimb pentru mai multi secretari de stat în Ministerul Economiei. Iar cine va fi prefectul de Timiș va fi votat astăzi în biroul național, la fel ca și prefectul de București și vom comunica, bineînțeles, numele persoanelor nominalizate”, a declarat Fritz, sâmbătă dimineața.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (septembrie 20th, 2025 at 12:42 )

Funcția respectivă nu este una de durată pentru ca după cum se știe ca un an de la alegeri USR-ul părăsește guvernarea, iar prefecții își iau zborul din funcție cam cum fac zburătoarele din centrul orașului de care nu mai scăpăm pentru că sunt sub protecția UE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă

Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Informare IPJ Timiș

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că, deşi este dorit în PNL Timiş, el nu vrea să se mai întoarcă acolo. Fost secretar general al PNL Timiş, Groza a fost exclus din partid în urmă cu aproape doi ani, principal responsabil de acest lucru fiind Alin Popoviciu, cel care l-a succedat în funcţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, despre relaţia cu PNL: “Ei mă vor. Eu nu îi mai vreau!”
Mai sunt doar câteva zile până când va fi emisă și autorizația de construire pentru demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la Fabrica de Zahăr, anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Conform acestuia, acel pasaj este una dintre verigile slabe ale rețelei rutiere a orașului. Lucrările ar urma să fie demarate din această lună. ”În câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va emite, în câteva zile, autorizația de construire pentru pasajul de la Fabrica de Zahăr
Ridicarea și dotarea cu aparatură nouă a noii clădiri a Clinicii ORL din Timișoara, a ajuns la final, a anunțat vineri Primăria Timișoara. A fost o investiție de 2,6 milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014–2020 și, ulterior, prin programul Operaţional Sănătate (POS) 2021-2027. Iar în câteva zile, acolo vor fi tratați primii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
Într-o perioadă în care expunerea la soare este tot mai intensă, iar incidența afecțiunilor dermatologice crește de la an la an, prevenția devine esențială. La L’Architect Clinic din Timișoara, tehnologia de ultimă generație este integrată în protocoale medicale menite să ofere pacienților nu doar rezultate estetice, ci și siguranță. Una dintre cele mai importante investiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Asistăm la o pierdere de control, la o reconfigurare a sistemului. În politică există momente în care instituțiile rămân pe loc, dar puterea se mută în altă parte. Când un președinte află printr-un bilețel că se schimbă majorități, avem dovada că decizia funcționează în afara locului unde ar trebui să existe. Centrul s-a dizolvat. Există...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea se redistribuie. Se mută în altă parte
As Tour, prietenul vacanțelor tale te invită să evadezi într-o vacanță de vis pe una dintre cele mai spectaculoase insule ale Greciei! Descoperă farmecul Mării Egee și bucură-te de un sejur relaxant în stațiunea Faliraki, una dintre cele mai apreciate destinații turistice din insula Rodos. Rodos este insula unde soarele strălucește aproape tot timpul anului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concediu în spectaculoasa insulă Rodos, cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.