Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan

Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus votului consilierilor locali.

Prin acest proiect, municipalitatea propune un parteneriat strategic pentru o rețea de tren urban în zona metropolitană Timișoara. Este vizată dezvoltarea unei rețele de tren urban rapid, electric și integrat cu transportul public.

Timișoara are o infrastructură feroviară care astăzi este insuficient folosită sau care nu este reabilitată, iar planul municipalității este de a moderniza și a extinde liniile. Proiectul „Tren Metropolitan Timișoara” prevede stații intermodale, parcări, hub-uri logistice de transport marfă și conexiuni directe către zone cheie ale orașului și ale zonei metropolitane. Pentru a accelera proiectul, Primăria Timișoara își asumă realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu – atât pe terenurile Primăriei, cât și pe cele ale CFR, și propune un parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate.

“E un proiect strategic pentru Timișoara care continuă investițiile în mobilitatea urbană, din ultimii ani. Vrem să modernizăm, să extindem și să folosim infrastructura feroviară care traversează orașul și care acum e insuficient utilizată, pentru transport public. Un transport public eficient este calea pentru a reduce folosirea mașinii în oraș și implicit pentru o Timișoara mai verde”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Traseul identificat deservește atât zona periurbană a Timișoarei, cât și cartierele periferice. Acesta pornește de la cartierul Aeroport, continuă prin zona Meteo până la Gara de Nord, iar apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei (Chișoda, Giroc, Rudicica). Traseul propus se încheie în zona Industrială Buziașului, în apropiere de Calea Stan Vidrighin.

Traseul va fi integrat cu stațiile de pe coridorul feroviar aflat în reabilitare. Municipalitatea a prevăzut suplimentar stații în zona Oituz, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, în Freidorf, pe strada Ardealului, și în zona centrului comercial de pe Calea Șagului. Totodată, extinderea traseului către sudul ariei metropolitane include stații în localitățile Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă. În zona Industrială Buziașului va fi amenajată o zonă intermodală, precum și conexiuni care să faciliteze accesul la rețeaua de tramvai de pe Stan Vidrighin. Fiecare stație va include facilități pentru transfer intermodal: locuri de parcare, spații pentru biciclete, accese facile pentru pietoni și conexiuni cu rețeaua de transport public a Timișoarei.

Ideile Primăriei au un target mai mult decat îndrăzneț, Administrația timișoreană se gândește chiar să preia și din forța de muncă din zona Aradului.

Investiția propusă de municipalitate deschide și perspectiva unei conexiuni feroviare de navetă mai rapide și mai eficiente între Timișoara și Arad, adaptată nevoilor de mobilitate regională de zi cu zi”, anunță primăria timișoreană.

Un asemenea tren metropolitan a fost deja introduse în principalul oraș concurent al Timișoarei, Clujul.

Proiectul de hotărâre privind necesitatea și oportunitatea realizării proiectului „Tren Metropolitan Timișoara”, și a încheierii unui parteneriat între UAT Municipiul Timișoara și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA va fi supus aprobării Consiliului Local.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (mai 25th, 2026 at 13:51 )

o idee excelenta. trebuei conectivitate si cu zona torntalului, aradului. dar se poate.
Spor. Luati ca aliat si CJT.

Dan A. a spus: (mai 25th, 2026 at 14:08 )

Inca mai astept sa vad studiile de fezabilitate platite de Robu pentru metrou: scrie acolo ca e fezabil, sau scrie ca nu? Caci a comandat cam cate un studiu pe an.

OK a spus: (mai 25th, 2026 at 14:10 )

Forte buna idea, apare cu o mare intarziere dupa multe proiecte asemenatoare avansate si licitate la Cluj si Oradea.
Trenul metropolitan este dependent de o centura feroviara pentru a scoate traficul de marfa din oras prin NORD cu prelungirea liniei din Cerneteaz spre Sandrei pentru a se lega de linia modernizata inapoi prin Ronat.
Legatura de la Aeroport va fi operationala mai devreme, este primul punct de plecare care va debloca intreg proiectul, mult succes!

Daniel a spus: (mai 25th, 2026 at 14:28 )

Una e studiul, alta este finanțarea și alta execuția. Important este însă să se scoată bani din bugetul local și să se dea firmelor prietenoase contracte cu dedicație. Până la finanțare expiră studiul așa ca acest poate fi realizat doar formal, rezultând profit și parandărăt excepțional. Oricum nu mai prind Fritz așa ceva pentru că zile sale la primărie sunt numărate.

veteroliberal a spus: (mai 25th, 2026 at 14:57 )

Faceți cumva să se poată investi banii timișorenilor – subscripție privată, să nu mai îngroape toți banii în apartamente! O investiție în comunitate, pentru comunitate, care să asigure un oarece venit familiei peste 20-30 de ani. În Dumbrăvița sunt sute de milionari, iar noi vrem să ne dezvoltăm tot pe baza bugetului public! Deschideți și această cale de investiții (participația la realizarea de obiective comunitare), nu criptomonede, nu acțiuni la companii multinaționale sau străine care se pot volatiliza mâine. Și nici tradiționala cutie de televizor, folosită pe vremuri pentru banii notarilor, nici cutia de pantofi folosită pentru păstrat banii ce rămân după ce se trimite grosul pe piramidă în sus.
Mieunăm după un nou stadion de parc-ar fi vorba de reconstruirea Templului din Ierusalim, trec prin oraș fluxuri mari de bani și noi așteptăm să cadă vreo pară mălăiață de la Bruxelles. Subscripția publică nici nu intră în calcul. În condițiile în care suntem conduși de … liberali!

(Excelentă inițiativa, indiferent a cui a fost. Vin vremuri când organizarea pe bioregiuni va conta, când petrolul nu va mai curge ieftin, când veți cumpăra mere de la Lipova, nu dun Polonia, când mulți vor face naveta cu trenul pentru că automobilul va fi pur și simplu prea scump.)

Daniel a spus: (mai 25th, 2026 at 20:52 )

Nu putea să nu vină vreun USR-ist să ne spună ca petrolul va fi prea scump. Nici vorbă de așa ceva pe mapamond, ci eventual în UE dacă eco-marxiștii mai ramă la putere în ciuda votului popular că orice se votează, tot Ursula rămâne.

Jack a spus: (mai 25th, 2026 at 23:07 )

Abureli reincalzite

Coraș Elena a spus: (mai 25th, 2026 at 23:31 )

Pe ce perioadă se extind lucrările?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României

Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire

SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Lucrările efectuate pe drumul național DN 59B, între Deta – Livezile – Cruceni (TM) nu au fost încă finalizate. Constructorii care se ocupă de cele două loturi mai au încă de lucru. Conform Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara, pe sectorul Deta – Livezile, sunt aproape de finalizare lucrările pentru așternerea stratului de legătură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare pe drumul național dintre Deta și Cruceni

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiștii care au efectuat studiul de fezabilitate al proiectului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze pe lacul Surduc, pentru a crește oferta și atractivitatea turistică a zonei, au prezentat și primele imagini ale locației. CJT a lansat deja licitația pentru achiziția dotărilor pentru acest proiect. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta proiectul de agrement construit pe lacul Surduc. Studiul de fezabilitate e realizat, urmează licitația pentru proiectare și execuție
SCM Politehnica Timișoara a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon competițional, unul extrem de încărcat, care marchează revenirea „alb-violeților” în cupele europene după o pauză de șapte ani. Staff-ul tehnic a creionat un program precompetițional intens, menit să aducă echipa la o formă maximă până la finalul lunii august. După perioada inițială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început asaltul spre un sezon istoric: cantonament în Ungaria și meciuri tari de pregătire
Aflat în campanie promo-politică, președintele Serbiei, Alexandar Vucic, s-a deplasat în urmă cu câteva zile la Vladimirovac, Alibunar, unde se află o important comunitate de români. Cu această ocazie el a spus că România ar fi acceptat, după 14 ani, construirea unui nou drum între Belgrad și Vârșeț. Ei bine, din declarațiile lui Vucic rezultă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Serbia acceptă să facă un nou drum rapid Belgrad – Vârșeț. Lipsa acestuia, pusă de președintele țării vecine pe umerii României
Clujul va fi din nou exceptat de sezon regular în Liga Națională de baschet masculin, iar regulamentul în ceea ce înseamnă calificarea în play-out se schimbă, devenind mai dinamic. Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara debutează în noul campionat cu un meci pe teren propriu, pe 3 octombrie, împotriva formației CSM Târgu Mureș. Federatia Romana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet a Timișoarei știe cu cine va debuta în campionat. Se schimbă sistemul în prima ligă
De ce mă bag. În 2008 eram la Bruxelles, membru al Comitetului Economic și Social European. Asigurat, cum se spune, la cel mai înalt nivel. Am fost examinat la spitalul Parc Léopold. Evaluat. Concluzia: totul în regulă. Nu era nimic în regulă. Sindromul meu Leriche – o îngustare severă acolo unde aorta se desparte spre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă
O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.