Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara.
În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban.
”Am plantat împreună în Grădina Urbană a Universității de Vest din Timișoara, am descoperit lumea bizamilor și a nutriilor de pe malurile Begăi, am discutat despre pajiștile urbane și rolul lor pentru biodiversitate, am urmărit transformarea râului de-a lungul timpului printr-o lectură arheologică, am observat păsările care trăiesc în apropierea apei și am privit, prin intermediul filmului, felul în care intervențiile umane modelează natura și spațiile pe care le locuim. Toate aceste întâlniri au avut un punct comun: invitația de a încetini ritmul și de a privi mai atent locurile pe lângă care trecem în fiecare zi”, transmit organizatorii.
Proiectul continuă în această vară cu noi activități dedicate relației dintre natură, oraș și peisaj. Participanții sunt invitați să descopere biodiversitatea urbană într-un atelier de cosit și discuții despre pajiști urbane, insecte polenizatoare și gestionarea spațiilor verzi, alături de biologul Alexandru Rădac. Va urma lansarea platformei
„Teren comun”, un instrument care reunește inițiative locale din domeniul cercetării, artei, protecției naturii și intervențiilor urbane.
Programul include, de asemenea, atelierul „Natura prin lentilă”, coordonat de Andreea Săsăran, o invitație la explorarea Begăi prin fotografie și observație atentă, dar și o plimbare cu canoea pe Bega sălbatică, alături de Cosmin Ivașcu, pentru a descoperi peisajul și biodiversitatea de la nivelul apei. Acțiuni sunt și programate și în Grădina Urbană a UVT, cu film și grădinărit alături de peisagiștii Raluca Rusu și Alex Ciobotă.
Totodată, Cristian Floca revine cu o nouă întâlnire dedicată arheologiei peisajului, „Pe urmele Begăi vechi”, în care participanții vor explora transformările râului, urmele fostelor zone umede și felul în care tehnologia ne ajută astăzi să citim straturile ascunse ale teritoriului.
Prin aceste activități, „Teren comun – peisaje pe Bega” continuă să deschidă un spațiu de dialog despre felul în care locuim orașul și despre relațiile, adesea invizibile, care ne leagă de peisajul din jur.
„Teren comun – peisaje pe Bega” este un proiect cultural organizat de ACIA – Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică și co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național.















































Comentarii prin facebook