Un copil în vârstă de 14 ani a condus o trotinetă pe strada Martir Ioan Stanciu, iar la un moment dat, la intersecția cu Calea Martirilor, a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, care se deplasa pe culoarea verde a semaforului electric, dinspre Calea Martirilor către bulevardul Liviu Rebreanu.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv tânărul de 14 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Accidentele în care sunt implicate trotinetele electrice se înmulțesc, iar în multe localități au avut loc întruniri în care se cer scoaterea acestora din circulație, mai ales ale celor conduse de minori.













































Comentarii prin facebook