Începând de luni, noi restricții de circulație rutieră în mai multe zone ale Timişoarei

trafic-inchis

trafic-inchis

La solicitarea Porr Construct, Delgaz Grid și Asociației Timișoara Triathlon Team, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea sau, după caz, restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 13 iulie.

Astfel, traficul rutier va fi închis în perioada 13.07.2026-1.12.2026, pe strada Ion Luca Caragiale (Episcop Joseph Lonovici), în vederea continuării șantierului din zona Traian a firmei PORR Construct.

De asemenea, circulația rutieră va fi restricționată pe Intrarea Martir Ianoș Paris, în perioada 14.07.2026 – 22.07.2026 și pe strada Salcâmilor, în perioada 22.07.2026 – 31.07.2026, în vederea executării lucrărilor de refacere a carosabilului și trotuarelor de către Delgaz Grid, în urma lucrărilor la branșamentele de gaz.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată în perioada 17.07.2026-19.07.2026, în vederea organizării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”, după cum urmează:

 în perioada 17.07.2026 (ora 18:00) – 18.07.2026 (ora 18:00), pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pe tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie 1989 și bulevardul Mihai Viteazu

 în data de 18.07.2026, în intervalul orar 5:00 – 18:00, traficul rutier va fi închis pe următorul traseu: START: bulevardul Mihai Viteazu, banda 2 → întoarcere 180° la intersecția cu str. Sf. Rozalia → bulevardul Mihai Viteazu → bulevardul Vasile Pârvan → Pasajul Michelangelo → bulevardul Corneliu Coposu → strada Pestalozzi până la intersecția cu strada Cuvin → strada Pestalozzi (după intersecția cu strada Cuvin, banda 2; pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) → întoarcere 180° la intersecția cu strada Ștefan cel Mare → strada Pestalozzi → bulevardul Corneliu Coposu → Pasajul Michelangelo → bulevardul Vasile Pârvan → Podul Mihai Viteazul → strada 20 Decembrie 1989 → Piața Iancu Huniade → bulevardul I.C. Brătianu → întoarcere 180° pe breteaua dinaintea sensului giratoriu → bulevardul I.C. Brătianu

→ Piața Iancu Huniade → strada 20 Decembrie 1989 → bulevardul C.D. Loga → bulevardul Regele Ferdinand I → înainte peste Podul Mihai Viteazul → FINISH;

 în perioada 18.07.2026 (ora 17:00) – 19.07.2026 (ora 17:00), ambele parcări publice din Piața Iancu Huniade vor fi închise

 în data de 19.07.2026, între orele 08:00 – 15:00, circulația rutieră va fi închisă pe traseul: Piața Iancu Huniade → strada 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga → dreapta pe bulevardul C.D. Loga → stânga pe bulevardul Regele Ferdinand I (benzile 2 și 3) → stânga pe strada 20 Decembrie 1989 → bulevardul I.C. Brătianu, până la intersecția cu strada Michelangelo → strada Carol Telbisz, până la intersecția cu strada E. Carusso.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

0 comentarii pentru acest articol

1 Trackbacks pentru acest articol

Începând de luni, noi restricții de circulație rutieră în mai multe zone ale Timişoarei – Portal Știri România Says:

[…] La solicitarea Porr Construct, Delgaz Grid și Asociației Timișoara Triathlon Team, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea sau, după caz, restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni, 13 iulie. Astfel, traficul rutier va fi închis în perioada 13.07.2026-1.12.2026, pe strada Ion Luca Caragiale (Episcop Joseph Lonovici),… […]

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”

Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv

SCM USV Timișoara joacă al cincilea meci în deplasare din cele mai recente șase disputate în Liga de Rugby. Alb-violeții vor evolua pe terenul echipei CSU ELBI Cluj-Napoca. Partida este programată sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 11:00. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au anunțat primul XV, decizând să menajeze câțiva jucători de bază....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare la Cluj cu un singur obiectiv: victorie cu bonus ofensiv
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
În comuna Moșnița Nouă funcționează de acum o echipă comunitară integrată care oferă sprijin persoanelor și familiilor aflate în situații vulnerabile, prin servicii sociale, educaționale și medicale. Proiectul SCI2000 reunește specialiști din mai multe domenii și poate oferi îndrumare și sprijin adaptat fiecărei situații, de la accesarea serviciilor sociale și medicale, până la sprijin educațional,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul SCI2000: servicii de sprijin pentru persoanele și familiile vulnerabile la Moşniţa Nouă
Un sistem israelian bazat pe coordonare în timp real, Big Data și inteligență artificială ar putea fi testat în cadrul unui proiect-pilot în județul Timiș. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie Israel-România au organizat o sesiune online de prezentare a proiectului MDANet, sistemul innovator pentru managementul și coordonarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Programul de pregătire a personalului în domeniul conduitei preventive și al siguranței rutiere oferit de Societatea de Transport Public Timișoara continuă cu cea de-a doua sesiune de instruire, cu tema „Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”. Aceasta va avea loc vineri, 11 septembrie, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Personalul STPT continuă pregătirea pentru creșterea siguranței rutiere și a calității serviciului public de transport
Liberalii timișeni își vor alege singuri, după propriile criterii, eventualul candidat la Primăria Timișoara, este anunțul purtătorului de cuvânt, Raul Olajos, după ce două partide guvernamentale s-au propus să fie parteneri la această alegere, dar în propriile condiții. PNL Timiș pare să fi devenit cea mai curtată filială de partid politic din județ, potrivit lui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ofertele USR și PSD, de susținere a unui candidat liberal la Primăria Timișoara, ”temperate” de PNL Timiș: ”Vom desemna candidatul prin propriile structuri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.