Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii vor beneficia de săli de clasă cu temperaturi constante pe tot parcursul anului, indiferent de sezon.
Lucrările au presupus izolarea termică a clădirii, cu vată bazaltică de 15 cm, înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare, refacerea instalațiilor electrice și termice, precum și montarea a 60 de panouri fotovoltaice, care vor contribui la producerea energiei electrice și la reducerea consumului din rețea. Proiectul a inclus și îmbunătățirea accesului în clădire, prin refacerea rampei pentru persoanele cu dizabilități și amenajarea unei alei care să permită accesul autovehiculelor de intervenție și întreținere în incintă. De asemenea, a fost refăcut trotuarul din jurul clădirii, iar în curtea școlii a fost amenajat un teren cu suprafață din tartan, destinat activităților sportive ale elevilor.
Lucrările, în valoare de peste 4.5 milioane de lei (inclusiv TVA), au fost finanțate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C5 – Valul Renovării.











































Comentarii prin facebook